TEILOR Holding debutează la BVB cu obligațiuni în valoare de 45 milioane lei

TEILOR Holding, un grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux TEILOR, Teilor Invest Exchange și compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN, a debutat pe data de 21 decembrie, cu primele sale obligațiuni la Bursa de Valori București (BVB).

Capitalul atras de la investitori, de 45 milioane lei, va fi utilizat pentru dezvoltarea accelerată a celor trei afaceri din grup, respectiv pentru extinderea rețelei de magazine de bijuterii TEILOR în România și Europa, dar și a numărului de agenții noi operate sub umbrela Teilor Invest Exchange și Invest Intermed GF IFN.

Cele două emisiuni de obligațiuni TEILOR, în lei și euro, se tranzacționează pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei sub simbolurile bursiere TEI26 și TEI26E.

”Bursa de Valori București a fost anul acesta opțiunea de finanțare pentru un număr de 25 de companii antreprenoriale care au listat obligațiuni, precum și a 23 de companii care au ales să se listeze prin derularea de plasamente private sau oferte publice. Teilor este una dintre aceste companii, cu o istorie de 20 de ani începută la Pitești. Astăzi Teilor listează două emisiuni de obligațiuni corporative în valoare de 45 milioane de lei. Este cea mai mare valoare a unei finanțări atrase de o companie prin obligațiuni listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare”,  a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

”Istoricul nostru solid de creștere ne-a transformat în liderul pieței de bijuterii din România. Împreună cu investitorii BVB, vom continua modelul nostru de afaceri axat pe client, extinzând afacerile TEILOR Holding la nivel internațional și local prin magazinele fizice, precum și prin platformele noastre online. Ținta noastră este să ajungem la 1 miliard de lei în vânzări până în 2026, când obligațiunile pe care le listăm astăzi la BVB vor ajunge la maturitate. Succesul plasamentului privat de obligațiuni corporative, cel mai mare din istoria pieței AeRO, este o confirmare a notorietății brandului TEILOR și în același timp, ne oferă validarea planurilor noastre de dezvoltare. Mulțumim tuturor investitorilor noștri pentru încredere,” a declarat Mircea Varga, Membru al Consiliului de Administrație TEILOR Holding.

TEILOR Holding a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în noiembrie 2021 un număr de 140.034 de obligațiuni în lei cu o valoare nominală de 100 de lei și 62.700 de obligațiuni în euro, cu o valoare nominală de 100 de euro.

În cadrul plasamentului au subscris 139 de investitori. Emisiunea în lei are o rată a dobânzii fixă de 8,25%, iar cea în euro o rată a dobânzii fixă de 5,75%. Ambele emisiuni au maturitatea la 3 decembrie 2026. 

TEILOR Holding este o entitate înființată în 2021, care reunește sub o singură umbrelă toate afacerile antreprenorilor români Florin Enache (93,1%) și Geanina Enache (6,9%). În 2020, cele trei companii au generat o cifră de afaceri cumulată de 192,2 milioane de lei și un profit net de 30,6 milioane de lei.

Între 2018 și 2020, cifra de afaceri combinată a crescut cu 35,5%, ca urmare a strategiei de extindere și dezvoltare implementată la nivelul tuturor celor trei companii. În primele șase luni ale anului 2021, companiile din TEILOR Holding au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 121,4 milioane lei, în creștere cu 84% față de primul semestru din 2020.



Citeste si