- 13 Decembrie 2019
Telios, pionierul telemedicinei în România: de la crearea unei piețe locale în 2019, la extindere regională în 2020
Telios dezvoltă acum proiecte prin care toate nivelurile societății să beneficieze de telemedicină, creând un program special pentru nevăzători și unul pentru locuitorii de la sate. Baza lor de clienți variază acum de la angajații corporațiilor și oaspeții hotelurilor de cinci stele, până la șoferii de camioane. În următorii ani, Telios are în plan extinderea în Europa de Est și intenționează să intre pe piața bursieră din România.
CEO-ul și co-fondatorul Telios este Philip Choban, ai cărui bunici s-au născut în România și au emigrat în America în 1898. Imediat după căderea regimului comunist, Philip s-a întors în România, însă aici, soția sa, Carmen, s-a îmbolnăvit grav, având nevoie de ajutor și îndrumare constantă. Având o boală care nu-i permitea acesteia să părăsească locuința, Philip s-a găsit în situația în care nu putea găsi un medic care să-i răspundă la întrebări.
„Din fericire, directorul nostru medical este unul dintre cei mai apropiați și mai vechi prieteni ai mei. Fiind doctor, îl puteam suna și mă consilia. Apoi, am început să mă gândesc: ce face o persoană obișnuită atunci când nu are aceste tipuri de conexiuni și atunci am început Telios.”, își amintește Philip.
Întrucât era deja implicat în telemedicină în Statele Unite, Philip a decis să înceapă o companie de telemedicină în Cluj, în 2017, împreună cu co-fondatorii săi, Lucian Coșoi, Matt Henry (în SUA) și dr. Adrian Danciu. În toată această perioadă, el a căutat să dezvolte piață de telemedicină, inexistentă în România până în 2019.
„A fost o experiență de educare și de conștientizare a oamenilor despre beneficii”Telemedicina a început să se dezvolte în Statele Unite în anii '60, NASA folosind-o în misiunile astronauților în spațiu, dar nu a devenit un serviciu comercial decât la sfârșitul anilor '80. Telemedicina din SUA este o afacere de 30 de miliarde de dolari, cel mai mare jucător din piață având peste 30 de milioane de clienți.
Folosind telemedicina, angajatorii, angajații și familiile lor economisesc timp și bani, având acces la personal medical, 24 ore din 24 ore, 7 zile din 7, prin telefon sau online, oricând și de oriunde. La capătul celuilalt al telefonului, echipa medicală Telios va sugera opțiuni de tratament.
Foto: Diana Câmpian / Startups&TheCity
Partenerii strategici ai Telios includ MedNet Grecia, o companie Munich Re, cea mai mare companie de reasigurare din Europa și SanoPass, prima companie din România care oferă un serviciu de abonamente de sănătate la clinici private. În cadrul acestui serviciu, Telios este “prima oprire”, în cazul în care clientul dorește să consulte telefonic un medic înainte de a face o programare.
„Medicina generală este cea mai căutată urmată de pediatrie și nutriție”În general, pacienții apelează la Telios pentru întrebări legate de medicina generală, pediatrie, nutriție și, într-o mai mică măsură pentru psihologie, dermatologie etc. Psihologia copilului este, de asemenea, un segment în creștere, deoarece uneori ambii părinți lucrează tot timpul, iar copiii rămân mult timp nesupravegheați, într-un mediu în care există droguri și alte probleme.
Pe lângă angajații companiilor, telemedicina în România are și alte exemple de utilizare interesante. De exemplu, Telios oferă oaspeților unui hotel de cinci stele din Cluj posibilitatea de apeleze un medic și să poată discuta cu el, un serviciu oferit atât în limba română, cât și în engleză. Alte utilizări includ companiile de logistică, ai căror șoferi de camioane folosesc Telios în timp ce sunt pe drum. De asemenea, Telios oferă un serviciu de „a doua opinie”, care oferă abonaților posibilitatea de a-și trimite fișele medicale către medicii din Statele Unite, pentru a-și compara diagnosticul primit cu cel al medicilor din România.
Servicii de telemedicină la apăsarea unui buton sau la sunetul vocii, pentru comunitatea nevăzătoriÎn aproximativ 50% din cazuri, această consultare secundară a schimbat rezultatul diagnosticului.
În parteneriat cu Light into Europe, cel mai mare ONG care oferă sprijin comunităților de nevăzători și surzi din România, Telios va începe să ofere servicii primare de sănătate și wellness comunității nevăzătorilor din țară. Ca urmare a parteneriatului, comunitatea nevăzătorilor va beneficia de servicii de telemedicină prin apăsarea unui buton sau la sunetului vocii.
Foto: Diana Câmpian / Startups&TheCity
„Punem în aplicare primul program din România în care nevăzătorii vor putea să sune un medic și să vorbească cu el, în loc să-și facă o programare și să meargă fizic undeva. Pentru nevăzători este acum foarte dificil să primească o consultație, ei trebuie să meargă fizic la o programare, să cheme un taxi, ceea ce le creează dificultăți să vadă un medic.”, explică Philip.
Telemedicină pentru sate și extindere în regiuneAnul viitor, Telios intenționează să își dezvolte piața B2B și să se extindă în zona B2C. De asemenea, își vor spori sprijinul pentru comunitățile defavorizate, incluzând nu numai nevăzătorii, ci și locuitorii de la sate.
Foto: Diana Câmpian / Startups&TheCity
„Avem un angajament din partea unui oraș din regiunea de nord-vest a României, ca spitalul lor să facă legătura cu satele din jurul lor prin telemedicină, astfel încât oamenii nu vor trebui să facă drumul până la spital. Pentru afecțiuni simple, oamenii vor putea merge la primăria din sat, care va avea un asistent medical plătit de comunitate și care va folosi un stand de telemedicină pentru a-i conecta cu un medic dintr-un spital din apropiere. Vor putea să vorbească cu un medic și să facă măsurători de bază în cabină. Medicul va putea apoi să le prescrie tratamentul adecvat. Vom oferi platforma și echipamentele pentru ca această interacțiune să fie posibilă”, detaliază Philip.
Philip vede telemedicina ca o direcție inovatoare care pe termen lung va avea impact asupra întregului sistem de sănătate: „Inovația în domeniul sănătății este o piață foarte nouă și în creștere, care aduce beneficii tuturor, și cred că telemedicina are un viitor luminos, studenții actuali de la medicină fiind cei care vor moșteni acest viitor și care vor schimba direcția asistenței medicale în România.”