Ecosistemul s-a extins prin lansarea Hubvantage, un nou program de mentorat cu obiectivul de consolidare a capacităților la nivelul ecosistemului healthtech și a BIOdyssey, un hub dedicat inovației în domeniul sănătății.

Împreună cu Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, Co-fondator și Director de Inovare la FreshBlood HealthTech, ONG-ul local care reprezintă EIT Health în România, am trecut în revistă principalele momente ale ecosistemului HealthTech din România în 2022.

Lansarea programului de mentorat Hubvantage

Hubvantage este un program dezvoltat în colaborare de către FreshBlood, HIVE Center for Health Innovation al Universității Babeș-Bolyai și Activize, care are ca obiectiv consolidarea capacităților la nivelul ecosistemului HealthTech.

Programul este susținut de EIT Health și îi ajută pe fondatorii din domeniul sănătății să obțină feedback de la mentori și de la fondatori de startup-uri cu experiență în ecosistemul tehnologiei sănătății.

„Până acum am organizat șapte evenimente care aveau ca scop expunerea fondatorilor la informații relevante, atât tehnice, cât și la activitatea fondatorilor experimentați, precum și expunerea medicilor la mentalitatea și metodologia inovației, și la exemple de inovare din ecosistem. De asemenea, organizăm sesiuni de mentorat bazate pe o evaluare a nevoilor startup-urilor, în care oferă răspunsuri mentori relevanți, precum și fondatori mai experimentați.”, spune Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, Co-fondator și Director de Inovare la FreshBlood HealthTech.

Re.flex, un startup românesc HealthTech inclus în aplicațiile aprobate a fi rambursate în Germania prin sistemul DiGA

În 2022, România a devenit mai vizibilă pe harta europeană a inovației HealthTech și unul dintre exemple este re.flex, un startup românesc care a fost inclus în aplicațiile aprobate pentru a fi rambursate în Germania prin sistemul DiGA.

DiGA-urile sunt „aplicații pe rețetă”, aplicații digitale de sănătate care pot fi prescrise de către medici pentru uzul pacientului pentru o varietate de diagnostice. Introducerea DiGA-urilor este considerată destul de revoluționară, iar Germania a creat un cadru legal pentru a include inovația digitală în domeniul sănătății.

re.flex este cel mai precis asistent digital pentru kinetoterapie în afecțiuni musculo-scheletice de pe piață, ajutând la tratamentul durerile de genunchi, șold și spate în mod eficient și de durată, folosind protocoale de exerciții validate. Cu rezultate dovedite în reducerea durerii și îmbunătățirea calității vieții, re.flex oferă feedback 3D instantaneu pentru a ajuta pacienții își realizeze exercițiile corect.

În luna martie, FreshBlood a organizat un eveniment numit Morning Health Talks, la care s-a discutat în mod specific despre succesul re.flex de a fi acceptat în DiGA. Aceste discuții au oferit inspirație potențialilor fondatori, prin prezentarea exemplului fondatorului re.flex, Camil Moldoveanu, și a echipei sale.

„Când am început acum cinci ani cu FreshBlood, am vrut să punem România pe hartă. Și cred că re.flex este dovada inovației făcute în România care poate deveni o referință pe piețe mult mai avansate.”, spune dr. Ion-Gheorghe Petrovai de la FreshBlood HealthTech.

FreshBlood, parte a unui consorțiu internațional având scopul de a identifica și consolida un portofoliu de soluții bazate pe cerere pentru ecosistemul de sănătate

Recent, FreshBlood a devenit parte a unui consorțiu internațional numit DIGIT-PRE, alcătuit din 10 parteneri diferiți, cu obiectivul de a construi o colaborare în scopul identificării și consolidării unui portofoliu de soluții orientate la cerere pentru a digitaliza prevenirea, predicția și îngrijirea la distanță în ecosistemul de sănătate.

Proiectul este axat pe dezvoltarea ecosistemului local printr-un apel numit Interventional Innovation Investment. Acest consorțiu este coordonat de ISAB INNOVATION SKANE din Suedia și include parteneri din Franța, Belgia, Finlanda, Portugalia, precum și din Ungaria și România.

„Participarea în DIGIT-PRE constituie unul dintre momentele importante ale ecosistemului HealthTech din România, nu doar pentru sfârșitul anului 2022, dar va fi unul dintre factorii importanți în viitor. Suntem foarte bucuroși să fim unul dintre reprezentanții Europei de Est în acest consorțiu, punând România din nou pe harta inovației în domeniul sănătății. Așteptăm cu nerăbdare să conectăm această oportunitate cu strategia de specializare inteligentă a Regiunii Nord-Vest a României, dar și cu a altor regiuni ale României.”, spune dr. Ion-Gheorghe Petrovai de la FreshBlood HealthTech.

Inovația în domeniul sănătății a fost identificată ca una dintre cele trei priorități ale strategiei de specializare inteligentă pentru Regiunea Nord-Vest a României, astfel încât participarea FreshBlood în consorțiu se sincronizează cu așteptările de creștere ale ecosistemului regional.

„FreshBlood este un actor regional principal pentru ecosistem, iar acțiunile sale de identificare și consolidare a unui portofoliu de soluții bazate pe cerere pentru ecosistemul de sănătate umple un decalaj important între diverși actori. Creșterea FreshBlood ca organizație, în special prin participarea la un consorțiu internațional este foarte bine primită și în corelație directă cu așteptările de creștere ale ecosistemului nostru. După un proces riguros, sănătatea a fost identificată ca una dintre cele trei priorități ale Strategiei de Specializare Inteligentă pentru Regiunea Nord-Vest a României. Așadar, susținerea ecosistemului regional HealthTech cu acțiuni specifice corelate cu principalele nevoi pentru creșterea acestuia este un domeniu cheie de atenție pentru RDA Nord-Vest. Acest focus este asigurat prin planul de acțiune al RIS3, inclusiv prin Programul Regional Nord-Vest pentru perioada de programare 2021-2027.”, a declarat Cristian Otgon, Șef Departament Specializare Inteligentă la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a României.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a României, împreună cu Digital Innovation Zone din Iași, a făcut, de asemenea parte din programul EIT Health DRIVE în 2022, conceput pentru a îmbunătăți abilitățile organizațiilor din Europa de Est în proiectarea validată, durabilă, de programe de sprijin pentru startup-urile din domeniul sănătății și științelor vieții, adaptate nevoilor regionale.

Programul Global StartupCities eHealth 2022 și-a anunțat câștigătorul

Global Startup Cities eHealth a fost un program organizat de Centrul Hive pentru Inovare în Sănătate împreună cu Primăria Cluj-Napoca și de compania IT Linnify, identificând și susținând startup-urile în stadiu incipient pentru a-și valida soluția printr-un model care a fost propus de Linnify.

Această competiție de startup-uri eHealth din UE este un capitol al Global StartupCity Cluj-Napoca și este concepută pentru a ajuta antreprenorii aflați într-un stadiu incipient de inovare în domeniul sănătății să-și transforme ideile în companii care schimbă lumea, mai rapid și mai inteligent. În cadrul acestui program, Cluj-Napoca se ocupă de componentele de sănătate și AI.

Programul și competiția finală au avut loc în octombrie 2022, iar startup-ul câștigător, Synaptiq.io, a fost promovat prin intermediul rețelei de orașe globale de startup la conferința Unique Summit de la Braga, Portugalia, la sfârșitul lunii noiembrie.

„Global StartupCities Health Initiative înseamnă pentru orașul Cluj-Napoca o oportunitate importantă de a dezvolta și de a oferi sprijin ecosistemului regional de eHealth, oferind startup-urilor training și mentorat personalizat. În plus, câștigătorul concursului StartupCities va beneficia de sprijin pentru validarea științifică și mentorat pe termen mediu.”, spune Razvan M. Chereches, MD PhD, Director HIVE Health Innovation Center.

O creștere a maturității la nivelul ecosistemului național HealthTech, prin noi oportunități și resurse pentru inovatori

Asistăm la o creștere a maturității la nivelul ecosistemului național HealthTech cu unele oportunități potențial oferite de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) finanțat de UE. Normele de telemedicină au fost lansate la sfârșitul lunii septembrie și există speranța că și startup-urile românești de telemedicină vor beneficia de implementarea acestui regulament.

La sfârșitul anului a fost lansată și BIOdyssey, un hub de inovare cu sediul în București, dedicat medicinei și care este susținut atât de mediul universitar, cât și cu know-how adus din SUA, dar filtrat în Israel pentru o mai bună legătură cu mediul în Europa de Est. Acest hub va instrui inovatori și mai târziu va oferi soluții suplimentare de finanțare inovatorilor.

„BIOdyssey este primul hub dedicat inovației în HealthTech din România, fondat cu parteneri din Israel și SUA. Prin BIOdyssey ajutăm tinerii care vor să dezvolte soluții de HealthTech și să îmbunătățească medicina cu ajutorul tehnologiei, oferindu-le toate uneltele de care au nevoie pentru a reuși: o metodologie de inovație testată de peste 10 ani în Israel, acces la experți internaționali din Israel, SUA, Japonia în domeniul tehnic, medical și business care să-i mentoreze și să îi ajute să identifice și sa valideze o idee competitiva la nivel global precum și să o pună in practică atât din punct de vedere tehnic cât și business, acces la investitori care înțeleg domeniul precum și la spitalele și acceleratoarele internaționale partenere. Facem acest lucru prin cele 2 programe BIOdyssey: Germination, care a început deja și este un Mini MBA pentru startup-uri in care ne concentrăm pe idee, pe identificarea și validarea acesteia. Cel de-al 2-lea program, care se desfășoară în continuarea primului este Acceleration, iar aici accentul se pune pe accelerarea celor mai bune idei din primul program. BIOdyssey creează punți de legătură în HealthTech între Romania și cele mai dezvoltate ecosisteme în HealthTech din lume, mai exact Israel și SUA.”, spune Ing. Elena Ovreiu, co-fondator și CEO BIOdyssey.

Un alt eveniment important al ecosistemului de inovare in sanatate l-a constituit hackathonul anual pentru sănătate organizat de Universitatea de Medicină din București împreună cu sprijinul Johnson & Johnson. Acest hackathon a arătat încă o dată potențialul inovatorilor români de a rezolva probleme relevante. Un alt hackathon, EIT i-Days2022, a fost organizat la Cluj-Napoca, la HIVE Health Innovation Center, cu sprijinul EIT Health. Evenimentul s-a concentrat pe neurologie și s-a bucurat de colaborarea cu Harvard T.H. Chan School of Public Health în juriul prezentării finale.

Ecosistemul a cunoscut o activitate crescută și la nivelul clusterelor de sănătate, acestea având acum o conferință anuală, organizată la sfârșitul lunii octombrie. Nu doar o conferință în care vezi oameni din diferite institute de cercetare sau din diferite companii care se concentrează pe inovarea în domeniul sănătății, ci și o oportunitate de a te conecta la organizații internaționale pentru a explora parteneriatele și a vedea potențialele oportunități de dezvoltare a propriilor proiecte. Conferința BEhealth organizată de clusterul ROHealth este acum o parte importantă a ecosistemului, FreshBlood și EIT Health susținând atât sesiunea educațională, cât și competiția internațională de startup-uri care a avut loc în cadrul conferinței.

“Focusul nostru pentru 2023 este legat de sustenabilitate, pentru că în viitor vor veni din ce în ce mai puțini bani din UE pentru a sprijini inovarea. Și trebuie să găsim resurse interne atât publice, cât și private. Iar acest lucru se poate face doar prin parteneriate, și începem să explorăm parteneriate cu alți potențiali jucători din ecosistem. Vom pregăti o campanie de strângere de fonduri pentru începutul anului, și vom găsi oportunități și în cadrul proiectelor care au fost vizibile în acest an și care pot face diferența în asistența medicală în România, Europa și în lume.”,spune dr. Ion-Gheorghe Petrovai, co-fondator și director de inovare la FreshBlood HealthTech.