O jumătate de milion de euro pentru The Cat Health Company, startup cu fondatori români. Prima investiție în biotech pentru Early Game Ventures

The Cat Health Company (TCHC), un startup din domeniul biotech fondat de doi tineri cercetători români specializați în domeniul longevității, a primit o finanțare în valoare de 500.000 de euro. Runda, la care s-au alăturat și o serie de angel investors, a fost condusă de Early Game Ventures și reprezintă prima investiție a fondului românesc în domeniul biotech.

The Cat Health Company (TCHC) este o companie biotech fondată de Alex Vodă și Alex Băcița, doi cercetători specializați în domeniul longevității. Iubitori de pisici, cei doi fondatori au decis să se concentreze pe domeniul cercetării longevității feline.

Abordând cauzele principale ale îmbătrânirii, ei urmăresc să prevină sau să întârzie apariția unei varietăți largi de boli feline legate de vârstă, prelungind atât viața, cât și calitatea acesteia. 

Au mai fost doi factori luați în considerare pentru această abordare de business. Piața produselor medicale pentru pisici a fost relativ neglijată în comparație cu cea canină, iar procentul mare de proprietari de pisici din România comparativ cu alte gospodării din țările Uniunii Europene face ca țara noastră să fie un loc ideal pentru o astfel de inițiativă.

În industria farmaceutică, cercetarea in silico (în biologie și alte științe experimentale, un experiment in silico este unul realizat pe un calculator sau prin intermediul unui software ce simulează condiții reale - n.red.). este în plină dezvoltare și va avea un impact deosebit în acest domeniu.

The Cat Health Company - cum poate ajuta startup-ul

Acest mod de abordare, bazat pe modele informatice, permite, la nivel de cercetare, explorarea rapidă a unor vaste baze de date cu medicamente, disponibile la nivel global, și anticipează modul în care acestea interacționează cu moleculele organismului-țintă.

Astfel se pot dezvolta mai rapid și mai rentabil noi medicamente, iar progresul în domeniul medical este accelerat.

În acest context, încep să apară tot mai multe utilizări comerciale iar această evoluție este alimentată de trei factori cheie: creșterea exponențială a volumului de date biologice, puterea imensă de procesare a computerelor moderne și dezvoltarea de noi algoritmi puternici.

Echipa TCHC are capacitatea de a valorifica la maximum aceste tendințe pentru de a dezvolta tratamente noi, funcționale.

Pregătirea fondatorilor TCHC

Alexandru Vodă, CEO-ul companiei, este doctor în Medicină Moleculară și Celulară la Oxford și a publicat lucrări despre noi algoritmi de calcul, iar Alexandru Băcița,COO-ul The Cat Health Company, a fost Senior Scientist la Charles River Laboratories, probabil cel mai mare furnizor de servicii pentru descoperirea de medicamente și studii clinice.

Cei doi fondatori s-au cunoscut în timpul studiilor la Universitatea din Manchester și au colaborat permanent în ultimii 10 ani. Cu abilități științifice complementare, cei doi au totodată și un simț aparte de business, astfel încât au și conceput un model de lansare pe piață extrem de eficient pentru TCHC.

Alături de cei doi cofondatori cu experiență științifică, echipa are în componență alți doi membri cu abilități complementare: Dr. Ana Cruceanu, medic veterinar pasionat, cu cunoștințe profunde în domeniul studiilor clinice asupra patologiilor feline, și Adelina Craiciu, consultant senior în drept european și comercial.

Pregătindu-se să avanseze cercetările, TCHC pornește pe un drum care poate schimba modul în care noi terapii eficiente sunt descoperite și introduse pe piață în beneficiul prietenilor noștri felini. Odată ce piața va valida abordarea pe care TCHC o are în acest domeniu, compania va explora posibilitatea de a dezvolta noi terapii de longevitate pentru uz uman.

Momentul este o oportunitate excelentă pentru Early Game de a pătrunde în domeniul biotech. O combinație ideală dintre dezvoltarea de software, o echipă excelentă cu cunoștințe profunde în domeniu și capacitatea de a crea produse care pot schimba lumea, este rețeta ideală pentru un fond de investiții și un moment foarte bun pentru a contribui la acest promițător parcurs, încă de la nivelul de pre-seed.

“Sunt încântat să susțin TCHC. Fondatorii companiei nu sunt doar oameni de știință români străluciți care merită sprijinul nostru deplin, ci au și avantajul unui spirit antreprenorial promițător. Ei combină cu măiestrie expertiza științifică cu un foarte fin instinct de business pentru a dezvolta o afacere care are potențialul de a revoluționa atât domeniul îngrijirii animalelor de companie, cât și, de ce nu, în viitor, al sănătății umane. Acesta este o dovadă că talentele există în România și suntem mândri să facem parte din această călătorie a The Cat Health Company”, spune Florin Vișa, Partner Early Game.

“Suntem incredibil de recunoscători echipei Early Game Ventures care ne susține. Am luat în considerare mai multe opțiuni în runda noastră actuală, dar experiența și conexiunile partenerilor de la EGV sunt de neegalat. De asemenea, le mulțumim Elenei Ovreiu, Adrian și Florin Grosu, Florin Cioacă, precum și celorlalți angel investors pentru că ne-au ajutat în misiunea de a veni pe piața veterinară cu medicamente mai bune. Trebuie să reușim să depășim proverbialele nouă vieți”, spun Alex Vodă (CEO) & Alex Băcița (COO), TCHC.



Citeste si