Tinerii în Arenă #2: ”Omoară ideile slabe, implementeaz-o pe cea pre-testată, care a sucit mințile”

Marți, 27 aprilie, a avut loc a doua ediție a Tinerii în Arenă, cel mai mare eveniment de business adresat tinerilor din România. Peste 3.800 de tineri s-au înscris la eveniment pentru a îi vedea pe Dragoș Petrescu, Dragoș Anastasiu, Cristian Onețiu, Camelia Șucu, Felix Pătrășcanu și Bogdan Micu.

Aceștia și-au oferit sprijinul pentru 7 echipe de tineri liceeni și studenți în căutare de mentorat și au spulberat și câteva dintre miturile și preconcepțiile pe care tinerii le au despre ceea ce presupune lansareea propriei afaceri.

În cele 3 minute alocate, fiecare a trebuit să își prezinte afacerea, urmate de 10 minute de întrebări pentru a îi convinge pe antreprenori să le devină parteneri de business. Toți cei 7 tineri din finală și-au găsit cel puțin un partener de business, chiar și 3 în cazul uneia dintre echipe.

”Eu vreau să mă fac antreprenor ca să fiu propriul meu șef”, ”Cel mai important este să ai o idee bună”, ”Antreprenoriatul nu este pentru toată lumea” – sunt doar câteva dintre miturile pe care aceștia le-au abordat în cele 3 minute disponibile pentru fiecare dintre antreprenori.

Dragoș Petrescu, fondator City Grill, liderul de proiect Vreau să fiu Antreprenor și Președintele RBL a declarat: “Tinerii în Arenă este un eveniment emoționant și de reper pentru viitorul antreprenoriatului în România. Este un pas înainte în educația antreprenorială la nivel național, un exemplu de cum să îți prezinți ideea în fața investitorilor, o școală de cum să răspunzi la întrebări dificile venite din partea investitorilor și totodată un loc unde un antreprenor de top din România îți poate deveni partener de business. Tinerii în Arenă este un exercițiu de curiozitate, pregătire și încredere, necesare oricărui antreprenor care vrea să aibe succes.”

Tinerii în arenă: sfaturi de la antreprenori cu experiență

Câteva dintre mesajele transmise au fost că România are nevoie de antreprenori, faptul că sunt mult mai multe oportunități în România de a te apuca de business decât în alte piețe mature, că tinerii au nevoie să treacă la acțiune cu ideile lor și faptul că este nevoie de răbdare fiindcă succesul nu vine peste noapte.

”Unul dintre cele mai importante lucruri în viață este este curiozitatea și deschiderea spre învățare. Totodată, este important să fii atent la detalii”, a declarat Dragoș Petrescu, fondator al Grupului City Grill, cel mai mare lanț românesc de restaurante.

Antreprenoriatul nu este despre bani, este despre un “de ce”: de ce fac ceva și este acel ceva făcut cu plăcere. Banii sunt doar o consecință al acestui lucru”, a afirmat Dragoș Anastasiu, președintele grupului Eurolines.

Omoară ideile slabe, implementeaz-o pe cea pre-testată, care a sucit mințile”,  i-a îndemnat pe participanți Cristian Onețiu, fondator Scale-up 1000 și Business Mentors.

”Democrația este baza antreprenoriatului iar noi avem 30 de ani de business în România și este foarte puțin. Sunt multe oportunități care îi așteaptă pe tineri”, a susținut Felix Pătrășcanu, fondator FanCourier.

Contactul cu clienții este cel mai important lucru. Eu în afacerile mele am încercat să cresc punând clienții în mijlocul businessului”, a declarat Bogdan Micu, investitor și om de afaceri în domeniul energiei verde.

Antreprenoriatul nu e un loc de joacă, dar e un proces unde antreprenorii își croiesc o echipă și din idee fac un produs care să aibă succes”, a afirmat Camelia Șucu, fondatoarea ClassIN.

Care au fost ideile de business prezentate?

7 echipe de tineri între 16 și 24 de ani, atât elevi cât și studenți, din toată țara, au venit să își prezinte ideea în fața antreprenorilor pentru a primi mentorat și sprijin de la aceștia. În cele 3 minute alocate au trebuit să își prezinte afacerea, urmate de 10 minute de întrebări pentru a îi convinge pe antreprenori să le devină parteneri de business. Fiecare dintre cei 7 tineri au plecat cu cel puțin un partener de business, chiar și cu 3 în cazul uneia dintre echipe. Cele 7 echipe au fost:

  • fEgo – platformă de consultanță în modă
  • Refresh Appetite – platformă de intermediere între food truckuri și școli
  • Pristol Green Camp – o rețea de tabere educaționale destinate copiilor
  • Nutritivo – planuri alimentare create de nutriționiști alături de opțiuni de comandare
  • PanoRender – sprijin în digitalizarea afacerilor și vizualizare 360 grade
  • CityPack – agregator de oferte și promoții
  • Tabloido – tablouri personalizate pentru copii

Prezentările acestora pot fi urmărite aici.

Cele 7 idei au fost alese în urma unui program de mentorat de o lună și jumătate unde 15 echipe au lucrat alături de mentori dedicați în a dezvolta ideea de business.

“Cred foarte mult în potențialul viitoarei generații de antreprenori. Și pentru ca potențialul să fie amplificat este nevoie permanent de conexiune, inspirație, transfer de gnoză, provocări și actiune. Cred că asta înseamna de fapt platforma “Tineri in Arenă”. Si tocmai de asta am ales să îi susțin. Atât ca persoană publică dar mai ales prin implicarea colegiilor mei din Business Mentors care au șlefuit practic ideiile și pitchul acestor viitori antreprenori”, a declarat Cristian Onețiu, antreprenor și investitor.

Evenimentul a adus împreună peste 40.000 de vizualizări în online și mii de tineri de tineri care s-au logat în platforma evenimentului pentru a interacționa, crea conexiuni, parteneriate și a le pune întrebări antreprenorilor în cele 3 ore de eveniment. Înregistrarea evenimentului este publică și o puteți accesa aici.

Evenimentul își propune să aducă împreună energia antreprenorială a tinerilor din România și să sprijine echipe de liceeni și studenți talentați și motivați să pornească un business, tineri care pot fi modele pentru Generația Z din România. 

 



Citeste si