Transportul în comun se poate plăti prin telefon la Timișoara. Chiar și la plimbarea cu vaporașul pe Bega

Societatea de Transport Public Timișoara a introdus plata cu mobilul a biletului de transport public prin SMS și aplicația mobilPay Wallet.

Începând cu această săptămână, timișorenii au acces la cele mai rapide și inovative metode de plată a titlurilor de călătorie operate de Societatea de Transport Public Timișoara prin SMS sau prin aplicația mobilPay Wallet.

Timișorenii pot plăti titlurile de călătorie direct prin SMS, dacă la urcarea în mijlocul de transport trimit un mesaj la numărul 7442, cu textul: B urmat de numărul liniei, pentru 1 călătorie de 60 de minute, textul V pentru 1 călătorie cu vaporașul și ZI pentru legitimația de 1 zi, valabilă în ziua curentă.

Utilizatorii primesc instant prin SMS confirmarea cu codul biletului și durata de valabilitatea a titlului de călătorie achiziționat, pentru a fi prezentat pentru control.

Pentru a plăti cu cardul prin intermediul portofelului electronic mobilPay Wallet, clienții pot descărca gratuit aplicația din Google Play sau App Store, pe orice dispozitiv cu sistem de operare Android sau iOS.

Astfel, utilizatorul alege tipul biletului și linia dorită, confirmă plata alegând unul din cardurile Visa sau Mastercard deja salvate în aplicație și primește imediat pentru control, prin SMS și în istoricul tranzacțiilor din aplicație, confirmarea plății însoțită de codul biletului și durata de valabilitate a titlului de călătorie cumpărat.

Prima plată realizată astfel va fi salvată automat în aplicație cu toate detaliile ei, pentru plăți viitoare și mai rapide, cu un singur click.

În prezent, cu aplicația mobilPay Wallet sau utilizând serviciile de plată prin SMS operate de NETOPIA Payments, utilizatorii pot plăti titlurile de călătorie pentru transportul public în orașele Cluj-Napoca, Ploiești, Turda, Alba Iulia, Constanța, Reșița și Timișoara.

Primul serviciu de plată a serviciilor de ștransport public a fost activat de companie în 2015. În ultimul an NETOPIA Payments a procesat peste 4 milioane bilete de transport.



Citeste si