Confirmare: Uber va livra mâncare. Caută să angajeze șef în România

Uber pregătește introducerea unui nou serviciu pe piața din România și a listat deja joburile necesare. Printre ele este disponibil și postul de general manager.

Uber se pregătește de lansarea Uber Eats, serviciul de livrare de mâncare, și caută oameni pentru echipa care se va ocupa de implementarea acestei noi opțiuni la nivel local.

Anunțurile de angajare sunt listate pe LinkedIn, iar una dintre pozițiile cheie este chiar cea de general manager al Uber Eats. GM-ul Uber Eats va trebui să ”inițieze strategii locale de marketing creative”, ”să construiască business-ul de la zero: să discute cu diverse restaurante chestiuni de logistică și transport, să ajute restaurantele să țină legătura cu șoferii Uber”, ”să lucreze cu managerii altor echipe din Uber pentru a scala serviciul Uber Eats și în alte orașe”.

În anunțul de angajare pentru directorul general al diviziei Uber Eats se specifică faptul că se caută un om cu o experiență de cel puțin 7 ani în business management, dezvoltarea de operațiuni, strategii, sau tehnologii, un om care să aibă experiență în conducerea echipelor și care să fie dispus să investească în acțiuni de coaching pentru dezvoltarea echipei, dar și care să fie pasionat de acest brand al Uber și să își dorească dezvoltarea sa.

Uber Eats România- joburi disponibile

Totodată, Uber mai caută la nivel local pentru serviciul Uber Eats și un Account Executive – se cere experiență de cel puțin 2 anii în domeniul vânzărilor, precum și un Operation Manager – doritorii trebuie să aibă cel puțin 4 ani de experiență în domeniul dezvoltării operațiunilor, iar odată angajat, managerul de operațiuni va trebui să dezvolte și să optimizeze procesele din platformă, printre altele.

Poți vedea aici lista de joburi disponibile pe LinkedIn în cadrul Uber România.

Serviciul Uber Eats a fost lansat în 2014 în San Francisco. În prezent, pe platforma de comenzi de mâncare operată de Uber sunt sute de restaurante din întreaga lume. Livrarea durează, în medie, 30 de minute, iar comenzile sunt aduse de parteneri Uber – cu mașina, bicicleta sau scuterul. Comenzile de mâncare pot fi făcute fie pe site-ul Uber Eats, fie prin intermediul aplicațiilor pentru telefoanele cu Android sau pentru terminalele iPhone.

Bucureștiul, deja pe site-ul Uber Eats

Capitala României a fost deja introdusă pe site-ul Uber Eats. Pe site există posibilitatea de a se înscrie restaurante care doresc să livreze mâncare prin serviciul pus la dispoziție de Uber, fie șoferi parteneri care vor să livreze pentru Uber Eats. ” Uber Eats reprezintă o modalitate rapidă de a livra mâncarea ta clienților. Având sute de curieri pe drum, putem livra, în medie, în 15 minute, menținând astfel cea mai bună calitate posibilă a mâncării. De asemenea, poți urmări comenzile din restaurant până la ușa clientului”, le spun cei de la Uber restaurantelor.

În afara Statelor Unite, Uber Eats mai este disponibil în Olanda, Marea Britanie, Franța, Spania, Austria, Polonia, Australia & Noua Zeelandă, India, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud.  

La finalul lunii februarie se va lansa la noi și Uber Green, serviciul cu mașini 100% electrice. Anunțul a fost făcut recent de companie.



Citeste si