- 17 Septembrie 2019
Uber România duce Uber Eats și în Timișoara. Cât costă livrarea
Începând cu data de 17 sepembrie, timișorenii vor putea comanda mâncarea preferată din aplicația Uber Eats sau de pe ubereats.com, unde vor putea alege dintre cele peste 60 de restaurante existente. Comanda este livrată într-un timp mediu de 35 de minute.
Printre restaurantele prezente momentan pe Uber Eats în Timișoara se numără Spartan, Chopstix Ready to Box, The Drunken Rat și Meat Busters.
Serviciul va fi disponibil între 10:30 și 24:00, în zona centrală a orașului, dar și în zone precum Calea Sever Bocu și Calea Martirilor.
”După un an de lansarea Uber Eats în București, am decis să ne extindem și în Timișoara, pentru că reprezintă un oraș cu mult potențial în această direcție. Timișorenii sunt receptivi la noi modalități de a comanda mâncare livrată rapid cu ajutorul tehnologiei, atât din punct de vedere al utilizatorilor, cât și din perspectiva restaurantelor. În plus, Uber Eats a contribuit la dezvoltarea a sute de afaceri din București, iar acest lucru ne-a încurajat să lansăm serviciul și în Timișoara. Astfel, restaurantele vor avea posibilitatea de a ajunge la un număr mai mare clienți, în timp ce mâncarea preferată va ajunge la utilizatorii timișoreni printr-o simplă apăsare de buton”, spune Ioana Ilie-Dobre, Country Manager Uber Eats România.
Pentru a mulțumi utilizatorii care-și doresc ca mâncarea să fie livrată rapid și în siguranță, Uber Eats colaborează cu parteneri cu biciclete, scutere și mașini, pentru a livra într-un timp mediu de 35 de minute, cu posibilitatea de a urmări în timp real comanda în aplicație de la solicitare și până la expediere.
Avantajele restaurantelor prezente în Uber EatsPeste tot în lume, aplicaţia oferă restaurantelor acces la mai mulţi clienţi și la date statistice care le pot ajuta să crească și să se adapteze pe piaţa de livrare a mâncării, aflată în plină creştere. Cele peste 60 de restaurante timișorene prezente momentan în aplicația Uber Eats vor beneficia de aceleași avantaje.
De exemplu, în București, Uber Eats a încheiat parteneriate cu peste 800 de restaurante, multe dintre ele înregistrând o creștere a cifrei de afaceri, datorită aplicației. Conform unui studiu printre 50 de restaurante de top prezente pe Uber Eats în București, 82% dintre acestea au menționat că aplicația le ajută să crească numărul de comenzi, beneficiază de livrare rapidă (70%) și de vizibilitate mai mare a afacerii (68%). Aproape jumătate (47%) au spus că au înregistrat o creștere între 10 și 30%.
”Majoritatea consumatorilor Uber Eats se orientează pentru masa de prânz iar noi am promovat ideea de mic dejun în weekend, așadar vânzările noastre de pe aplicație în timpul weekendului au crescut cu cel puțin 50%,” precizează Radu Darie, Atelierul de Tarte, restaurant care s-a înscris chiar la momentul lansării aplicației în București.
”În 2018, colaborarea noastră cu Uber Eats a dus la o creștere a cifrei de afaceri, cu circa 20-25% față de anul anterior pentru că utilizatorii au început să comande și în timpul săptămânii. În prezent, aproximativ 20% din totalul vânzărilor vin de pe Uber Eats”, spune Radu Darie.
Informații utile pentru timișorenii care vor intra pe Uber EatsCum comanzi:
De ce Uber EATS - principalele caracteristici ale aplicației
- Nu există comandă minimă - poți comanda doar o supă, dacă dorești. Prețurile sunt stabilite de restaurantele partenere, conform meniului lor. Pe lângă costul mâncării, există un cost fix de livrare de 5,99 lei, indiferent de cât comanzi.
- Programează o comandă - pentru cei cărora le place să planifice, Uber Eats a introdus posibilitatea de a programa livrarea unei comenzi cu până la o săptămână înainte.
- Urmărește-ți comanda în timp real - aplicația îți arată stadiul comenzii tale, pas cu pas. Urmărește în timp real cum este preparată, ridicată și livrată.
- Recomandări personalizate - aplicația îți va sugera adrese de livrare din trecut, mâncarea preferată, opțiuni cu timp de livrare mai mic de 25 de minute sau feluri populare din apropierea adresei tale. Aceste recomandări se vor baza pe comenzile anterioare și pe variabile precum ora și locul livrării.
- Filtre pentru a ajunge ușor la mâncarea potrivită - poți căuta restaurante în funcție de anumite criterii specifice, cum ar fi viteza de livrare, prețul sau restricțiile alimentare. Dacă vrei să vezi alimentele vegetariene disponibile în 30 de minute, aplicația folosește informațiile despre mâncare și timpul mediu de preparare pentru a genera rezultatele potrivite pentru fiecare.
- Descoperă tot ce are orașul mai bun de oferit - la fel ca sistemul de evaluare cu care deja te-ai obișnuit în aplicația Uber, cu Uber Eats poți vedea evaluarea restaurantelor în urma experiențelor celorlalți utilizatori.
- Poți indica cu precizie locul de livrare - indiferent că ești acasă, la birou sau în parc, poți introduce instrucțiuni specifice și poți cere să primești mâncarea la ușa, în fața clădirii sau, spre exemplu, “lângă statuia din Piața Unirii”.
- Comandă-ți mâncarea în timpul cursei tale Uber - când ești în cursă, poți accesa Uber Eats direct din aplicația Uber, astfel încât cina ta să ajungă la destinație în același timp cu tine.
În România, serviciul Uber Eats a fost lansat în București în 2018 și în prezent sunt peste 800 de restaurante partenere.
Timișoara este cel de-al doilea oraș din România unde poți comanda mâncarea prin Uber Eats. Aplicația folosește expertiză logistică și tehnologia Uber, iar, acum, este prezentă în peste 500 de orașe la nivel global. Uber Eats este cea mai mare platforma de livrare de mâncare la nivel mondial, exceptând China.