- 23 August 2022
Ubisoft România, sesiune de recrutări la East European Comic Con 2022
Ubisoft România aduce la cea de-a noua ediție East European Comic Con o noutate pe plan local: cei care își doresc să dea startul carierei lor în industria jocurilor video își pot pune la încercare skill-urile de Video Game Tester participând la două probe fulger.
Dacă le trec cu brio, aceștia primesc confirmarea că sunt angajați, chiar în cadrul evenimentului. Totul se va întâmpla la standul Ubisoft, unde vor avea loc și multe activități distractive, dar și un moment special pentru pasionații de gaming.
Cei care au obținut deja diploma de bacalaureat și au cunoștințe bune de limba engleză pot obține în timp record un job entry-level, cu program hybrid, dacă vin la standul studioului de gaming și sunt selectați.
Ei vor participa pe loc la două probe rapide pentru rolul de Video Game Tester: un scurt interviu cu doi specialiști din companie urmat de testarea atenției la detalii și a vitezei de reacție prin identificarea și raportarea bug-urilor dintr-un joc. În urma probelor, participanții vor afla până la finalul evenimentului dacă sunt sau nu angajați.
Ubisoft România pregătește și multe activități distractive care vor anima atmosfera la East European Comic Con. Vizitatorii își pot face poze alături de unul din personajele iconice Assassin’s Creed la cabina foto special amenajată și se pot juca ultimul titlul al seriei, Assassin’s Creed Valhalla, la colțul de gaming, care marchează și aniversarea de 15 ani a celebrei francize.
Tot la stand, cei prezenți la eveniment pot încerca și coregrafiile celor mai în vogă piese ale anului, în zona special amenajată Just Dance.
Un moment special pentru pasionații de gaming va avea loc sâmbătă, pe 27 august, începând cu ora 16:30. Cei care îl îndrăgesc pe streamer-ul local Bobo Spider îl pot cunoaște chiar la standul Ubisoft, unde acesta va organiza un Meet and Greet și va interacționa live cu membrii comunității lui.
În acest an, East European Comic Con va avea loc la Romexpo între 26 și 28 august și toți vizitatorii convenției sunt invitați la standul Ubisoft în această perioadă.
Mai multe detalii despre programul activităților vor fi anunțate curând pe pagina oficială Ubisoft România, pe Facebook și Instagram. Cei care își doresc să afle mai multe informații despre rolul de Video Game Tester, o pot face aici.