UiPath deschide birou în Turcia și ia GM de la Samsung

Românii de la UiPath, care au anunțat recent o nouă investiție care a dus evaluarea companiei la 3 miliarde de dolari, au deschis un birou în Turcia.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, operațiunile de acolo sunt conduse din Istanbul de Tansu Yegen, un manager cu peste 25 de ani de experiență în vânzări și strategie de business și care a lucrat pentru companii din Turcia, Germania și Ucraina. Tansu s-a alăturat UiPath după ce a lucrat anterior pentru Samsung Electronics Turcia.

Deja o serie de companii din asigurări, telecomunicații, industria bancară sau din distribuție au început să adopte softul de automatizare robotică produs de UiPath.

Piața globală de RPA (robotic process automation) este estimată a ajunge, până în 2021, la valoarea de 2,9 miliarde de dolari, de la 507 milioane de dolari în 2017.

În prima jumătate a acestui an business-ul UiPath a crescut cu 238%.

Românii de la UiPath au mai luat o rundă de finanțare, în valoare de 225 mil. dolari, la doar o jumătate de an după investiția care a transformat compania într-un unicorn, triplându-și valoarea în acest moment. La momentul anunțului, oficialii UiPath declarau că plănuiesc să folosească finanțarea de acum pentru a sprijini obiectivele sale de accelerare a dezvoltării produsului, a lărgi ecosistemul de parteneriate pentru a livra soluții complementare bazate pe AI, a spori rolul RPA în inițiativele de automatizare din cardul companiilor de tip enterprise și a investi în oportunități de achiziție.

Daniel Dineș, cofondator și CEO UiPath, va fi prezent la ediția din acest an a How to Web în calitate de keynote speaker și își propune să le împărtășească participanților din provocările înregistrate de-a lungul voiajului său în lumea antreprenoriatului.



Citeste si