UiPath, evaluare de 35 miliarde dolari după investiție nouă de 750 mil. dolari

Uipath a luat o investiție nouă, în valoare de 750 de milioane de dolari, compania cu activități pe segmentul RPA ajungând la o evaluare de 35 de miliarde de dolari.

Runda de tip Series F a fost condusă de investitorii existenți, Alkeon Capital și Coatue. Pe lângă aceștia se află Altimeter Capital, Dragoneer, IVP, Sequoia, Tiger Global. 

UiPath a fost fondat în 2005 de Daniel Dines și Marius Tîrcă. Numele inițial era DeskOver, un startup de automatizare care va deveni UiPath. Cei doi au început să abordeze zona de automatizare robotică în 2012. Această zonă permite utilizatorilor să-și configureze practic scripturi sau programe prin care să automatizeze diferite task-uri.

Automatizarea înseamnă astăzi o piață uriașă, în creștere, unde companiile încearcă să intre cât mai mult pentru a putea să-și optimizeze procesele.

În vara anului trecut, ”Business Insider” a discutat cu mai mulți investitori care au crezut în UiPath încă de la începuturi pentru a afla cum au avut viziunea de a investi în compania fondată de Daniel Dines.

Prima rundă de investiții a venit în 2016, iar în patru ani UiPath a urcat până la peste 10 miliarde de dolari evaluare financiară și se pregătește să se listeze pe bursă. Printre investitori s-au numărat Seedcamp (2016) și Accel (2017).

La mijlocul lunii iulie 2020, UiPath anunța o investiție de 225 de milioane de dolari, de tip Series E, care aducea evaluarea financiară a firmei la 10,2 miliarde de dolari.

După ce a anunțat lansarea platformei sale de hiperautomatizare end-to-end în mai 2020, UiPath are ca obiectiv să accelereze și să democratizeze adopția automatizării, pentru a-și ajuta clienții să ofere o experiență mai bună clienților lor, astfel încât angajații din întreaga lume să poată utiliza și să beneficieze de sprijinul valoros oferit de roboții software.

UiPath este lider în domeniul RPA, Robotic Processing Automation și ajută firme uriașe să se automatizeze, având printre clienți nume precum Facebook, Google sau Uber. Piața de automatizare ar putea ajunge la 4 miliarde de dolari în 3 ani, iar serviciile RPA s-ar putea ridica la o valoare de 12 miliarde de dolari.



Citeste si