UiPath, în discuții pentru o nouă investiție. Evaluare între 6 și 7 miliarde de dolari

Românii de la UiPath, primul unicorn românesc, ar putea ajunge să valoreze mai mult decât dublu în acest moment.

Producătorul român de software pentru automatizarea proceselor ar fi în discuții pentru o nouă investiție, series D de data aceasta. 

Dacă UiPath ar primi între 300 și 400 de milioane de dolari, așa cum spun surse apropiate companiei, românii ar putea ajunge să valoreze între 6 și 7 miliarde de dolari, după cum scrie Business Insider.

"UiPath a cunoscut o creștere foarte mare, care atrage un nivel sporit de atenție și interes în privința companiei. Dacă și când vom obține fonduri suplimentare, vom face un anunț oficial", au declarat oficialii UiPath pentru start-up.ro.

Printre cei mai cunoscuți susținători anteriori ai companiei românești, primul unicorn din țara noastră, sunt Accel, CapitalG, Sequoia. 

De data aceasta, potrivit informațiilor din presa internațională, s-ar adăuga hedge fund-ul din zona de tehnologie Coatue, dar și Blackstone, un alt nume important din zona de venture capital. 

Cel mai recent, UiPath a anuntat în toamna anului trecut faptul că a primit o investiție în valoare de 225 de milioane de dolari, urcând evaluarea inițială, de 1,1 miliarde de dolari, la 3 miliarde de dolari. 

În momentul în care cea mai nouă rundă de investiții va fi finalizată, UiPath ar deveni mai valoros decât chinezii de la SenseTime, care, la 4,5 miliarde de dolari, sunt în acest moment cea mai valoroasă companie de pe segmentul de inteligență artificială. 

UiPath, startup-ul devenit primul unicorn românesc după o investiție de 153 de milioane de dolari, a cunoscut o creștere accelerată în ultima perioadă, după ce a eșuat vreme de 8 ani, conform spuselor CEO-ului, Daniel Dines. La 6 luni după ce au devenit unicorn, românii de la UiPath au primit o evaluare de 3 miliarde dolari, UiPath a înregistrat o creștere uriașă a veniturilor ce depășește 5500% în doar doi ani.

Potrivit celor mai recente informații, UiPath are 2.100 de clienți, printre care și Armata Statelor Unite, IRS din Statele Unite, NASA, Departamentul de Veterani de Război din SUA și alte agenții guvernamentale. Potrivit TechCrunch, UiPath primește zilnic oferte de investiție.

Cifrele UiPath o plasează drept compania de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din istorie. Compania a anunțat în iulie 2018 că și-a crescut venitul anual recurent de la 1 milion de dolari la 100 milioane – o performanță despre care se crede că niciun alt business de subscription software nu a realizat într-un timp atât de scurt. UiPath are acum mai mult de 1.800 clienți globali și adaugă la această listă 6 noi clienți de tip enterprise pe zi. 

Piața globală de RPA (robotic process automation), unde românii sunt activi, este estimată a ajunge, până în 2021, la valoarea de 2,9 miliarde de dolari, de la 507 milioane de dolari în 2017.



Citeste si