- 8 Decembrie 2021
Un nou business agricol vine pe AeRO: Top Seeds, plasament privat de acțiuni. Banii, folosiți pentru extindere națională
Compania își propune ca acțiunile sale să fie listate la BVB în prima parte a anului 2022.
Înainte de listare, Top Seeds va efectua un plasament privat pentru acțiuni, intermediat de TradeVille, prin care intenționează să atragă de la investitori, în cadrul unei majorări de capital, o sumă de minimum 11 milioane de lei în vederea extinderii accelerate a activităților companiei la nivel național.
”De-a lungul celor 11 ani de existență, am avut parte de o dezvoltare strategică și accelerată datorită parteneriatelor realizate și abilității de a oferi consultanță pe parcursul întregului an agricol. Prin expertiza tehnică furnizată am reușit să valorificăm recoltele fermierilor la prețuri competitive și să devenim un jucător important pentru afacerile agricole din România. Astăzi, Top Seeds are încheiate parteneriate cu marii furnizori de semințe, pesticide, motorină și îngrășăminte, deține o gamă largă de produse agricole pentru fermieri, inclusiv produse proprii pentru protecția plantelor și este prezentă în toate zonele agricole importante din țară. Cu toate acestea, ne dorim să continuăm să creștem, să dezvoltăm noi servicii și produse de calitate pentru fermieri și să ne extindem rețeaua de parteneriate și portofoliul de clienți. Astfel, vrem să dezvoltăm un parteneriat cu investitorii de la Bursa de Valori București prin listarea companiei, iar cu sprijinul acestora să ducem Top Seeds la următorul nivel”, a declarat Daniel Bâja, fondator și CEO al Top Seeds.
Top Seeds a fost fondată în anul 2010 de antreprenorul Daniel Bâja, având ca obiectiv de activitate comercializarea și distribuția de semințe, pesticide, îngrășăminte și motorină pentru fermieri.
În prezent, compania furnizează o gamă largă de servicii fermierilor, precum îngrășăminte chimice, semințe, produse pentru protecția plantelor, nutriția plantelor – gamă proprie de produse, o parte dintre aceste produse fiind destinate fermelor BIO, trading de cereale și depozitare, combustibil și transport.
Top Seeds are peste 130 de angajați, un portofoliu de peste 2.000 de clienți ce au o suprafață totală cultivată de aproximativ 800.000 de hectare și puncte de lucru cu rol multiplu prin care furnizează soluții logistice complete pentru fermieri.
În fiecare dintre aceste zone există un depozit care deservește logistic teritoriul respectiv: Timișoara, Alexandria, Slobozia, Bacău, Viziru, județul Brăila și bază depozitare și operare în Bărăganul, județul Brăila.
În ceea ce privește tradingul de cereale, Top Seeds deține două baze destinate exclusiv cerealelor în județul Brăila, respectiv Bărăganul și Viziru, care deservesc în timp real nevoile fermierilor, fiind unul din liderii din zona de Sud-Est a țării.
Totodată, ca urmare a activității de trading de cereale, compania a identificat o nevoie legată de transport și a decis să investească în crearea unei flote auto care să susțină momentele cheie din sezoanele de transport.
Astăzi, compania dispune de o flotă auto și logistică necesară ce poate gestiona o capacitate de 1.000 de tone pe zi și are în vedere să ajungă să-și tripleze capacitatea, respectiv să gestioneze 3.000 de tone pe zi.
Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale companiei la nivel național. În ceea ce privește activitatea de vânzare de semințe, compania are în plan investiția într-o linie de producție și procesare de semințe certificate sub brand propriu pe baza expertizei acumulate, precum și achiziționarea unei ferme care va asigura fluxul producției de semințe proprii cât și testarea produselor din portofoliul propriu.
Pentru linia de business privind tradingul de cereale, compania va investi în dezvoltarea capacității de depozitare a cerealelor prin achiziționarea de silozuri de depozitare, amplasate strategic în Vestul României cât și în zona Moldovei.
Top Seeds va efectua o altă investiție pe un teren deținut de companie, ce are acces direct la calea ferată și care va permite vânzarea de cereale către piețele externe. Compania își propune ca până în 2025 capacitatea de depozitare să ajungă la aproximativ 300.000 de tone, o creștere de cinci ori a capacității actuale și astfel, va deveni unul dintre cei mai importanți jucători din piață.
În anul 2020, Top Seeds a înregistrat o cifră de afaceri de 177,7 milioane de lei și un profit net de 7,3 milioane de lei. Pentru anul 2021, compania estimează venituri din vânzări de peste 230 milioane de lei, în creștere cu peste 25% și un profit net de aproximativ 8 milioane de lei, în urcare cu peste 10%, față de anul 2020.