- 12 Septembrie 2025
Fondul European de Investiții caută administratori de fonduri și anunță Innovation Romania
Potrivit anunțului oficial al European Investment Fund (EIF), noile fonduri de investiții din România vor fi finanțate prin intermediul unui fond de fonduri denumit Innovation Romania Holding Fund, administrat de FEI şi susținut prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Innovation Romania Holding este un nou fond de fonduri axat pe inovare, care vizează deficitul de finanțare aflat în stadiu incipient în ecosistemul românesc, prin sprijinirea a trei tipuri de fonduri de capital, prin următoarele componente:
- Transfer Tehnologic.
- Accelerare.
- Co-investiții.
Acest nou fond are potențialul de a accelera procesul început prin fondurile Jeremie, și continuat de fondurile de venture capital și private equity deja active la nivel local, finanțate atât cu ajutorul EIF, cât și cu fonduri private, pentru a dezvolta ecosistemul de high growth startups de la noi din țară. Suma considerabil mai mare de care România ar dispune prin Innovation Romania poate accelera poziționarea regională a ecosistemului nostru de startups ca unul de top la nivel european.
Conform anunțului oficial al European Investment Fund, alocarea totală către cele trei componente este de până la 100 de milioane de euro, fără o distribuție predeterminată între acestea.