Universitatea Româno-Americană organizează cursuri postuniversitare de formare în AI

Odată cu avansul tehnologic ce ia din ce în ce mai mult avânt în zilele noastre, nevoia de a forma profesioniști în domeniul inteligenței artificiale este tot mai accentuată. În acest contex, Universitatea Româno-Americană organizează o serie de cursuri de formare pentru specialiști în AI. Cui se adresează și care este perioada de înscriere?

Inteligența artificială poate fi utilă în creșterea și dezvoltarea afacerilor, analiza datelor, machine learning. În acest context, Facultatea de Informatică Managerială, din cadrul Universității Româno-Americane, în parteneriat cu compania Optimizd.AI lansează o serie cursuri structurate în mai multe module, pe domeniile de interes din sfera inteligenței artificiale, cu scopul de a forma viitorii profesioniști din industrie.

Noutatea pe care acestea o aduc pe piața educațională din România este bazată pe formarea aplicată a cunoștințelor teoretice dobândite, ce urmează o structură de 50% teorie și 50% abilități practice.

Partea aplicată a cursurilor va fi susținută de specialiști în domeniu, iar cursanții vor putea aplica în timp real cunoștințele dobândite pentru optimizarea afacerilor lor sau îmbunătățirea performanțelor la locul de muncă.

“Lansarea acestor module de curs, marchează angajamentul nostru de a furniza educație de top și de a forma experți care să redefinească viitorul tehnologiei și al afacerilor. Odată cu parcurgerea cu succes a noilor module oferim studenților noștri cunoștințele și abilitățile necesare pentru a deveni lideri în domenii de vârf ale mediului profesional de azi - Data Analysis, Data Engineering, MLOps sau AI for Business.”, a declarat conf.univ.dr. Alexandru Tăbușcă, Decan al Facultății de Informatică Managerială.

Informații detaliate privind cursurile, înscrierile și perioadele de desfășurare sunt disponibile aici.

Cursurile de formare postuniversitară în AI pun la dispoziția cursanților consiliere și ghidaj, la fiecare modul, din partea de experților din domeniul respectiv. De asemenea, în cadrul sesiunilor teoretice se vor alătura profesioniști din industrie, care vor împărtăși participanților din experiența lor practică.

”Lansarea acestor cursuri evidențiază dorința noastră de a împărtăși expertiza acumulată și de a contribui activ la formarea următoarei generații de lideri în Inteligența Artificială. Oferim un parcurs educațional care îmbină teoria cu practica, facilitând astfel trecerea de la concepte abstracte la implementări concrete, vitală pentru crearea de soluții inovatoare, care să răspundă nevoilor complexe ale industriei tehnologice.”, a declarat dl. Awday Korde, fondator al Optimizd.AI.

Cursurile se adresează antreprenorilor, oamenilor de business, profesioniștilor din domeniul IT, experților din domeniul juridic, dar și absolvenților facultăților de profil, care își doresc să se specializeze în acest sector, modulele fiind gândite astfel încât să acopere nevoile pe care progresul tehnologic în inteligența artificială le creează.

Cursurile vor începe în luna iulie și fiecare modul de curs va avea o durată de o lună și jumătate. Structura modulelor este formată din 7 sesiuni teoretice dublate de 7 sesiuni practice.

Cele cinci module disponibile sunt:

-           Artificial Intelligence for Business – Integrarea Inteligenței Artificiale în procesele de afaceri.

-           Data Analysis – Tehnici de procesare și vizualizare a datelor

-           Data Privacy & Ethics - Protecția datelor, etică, retenție, GDPR și altele

-           MLOps - Implementare și monitorizare modele Machine Learning

-           Data Engineering – Gestionarea eficientă a datelor.

"Inteligența artificială (IA) redefinește granițele posibilului și transformă fundamental societatea în absolut toate sectoarele, așadar este imperativ să pregătim o nouă generație de profesioniști capabili să navigheze și să modeleze această nouă realitate. Noile noastre cursuri postuniversitare sunt proiectate nu doar pentru a oferi cunoștințe tehnice aprofundate, ci și pentru a înzestra participanții cu înțelegerea necesară medierii impactului social și etic al IA. Înarmând cât mai mulți oameni cu aceste competențe, ne propunem să contribuim la o tranziție armonioasă spre o societate în care tehnologia și umanitatea se îmbină pentru un viitor mai bun.”, a declarat lect.univ.dr. Andrei Luchici, director al Centrului de Cercetare CRAI (Center for Research in AI).

Informații detaliate privind cursurile, înscrierile și perioadele de desfășurare sunt disponibile aici.



Citeste si