"Patronul să nu umble doar cu mapa și cravata. Să steie și să lucre"

Vasile Petrovay, proprietarul Auto Expert Service, o firmă din Sighetul Marmației, este, cum spun americanii, ”a man of few words”. Vorbește scurt și la obiect, și este extrem de ancorat în realitatea domeniului în care activează. Nu sunt calități care ar trebui să ne mire dacă ținem cont de faptul că este zi lumină implicat în afacerea pe care a construit-o de mai mult de 14 ani.

Am stat de vorbă cu proprietatul firmei din domeniul auto, transporturi și service, într-o zi de joi la început de toamnă. Era în pauza de prânz, cam singurul moment în care își permite să-și ia gândul de la afacere și să se relaxeze puțin.

“Patronul să steie și să lucre și atuncea o să-i meargă afacerea”

”De dimineața și până seara, zilnic, sunt implicat aici. Dacă nu aș fi implicat, afacerea nu ar mai crește”, afirmă Vasile Petrovay, precizând că, din punctul său de vedere, pentru a crește un business ar fi nevoie ca ”patronul să nu umble doar cu mapa și la cravată, să steie și să lucre și atuncea o să-i meargă afacerea. Altfel nu”.

Este credința după care se ghidează și el. Și nu doar pentru că, după cum aveam să aflu, are probleme în a găsi mecanici buni pe care să-i poată angaja și să crească, astfel, numărul posturilor de lucru din service, și poate chiar să facă activități de service și pentru camioanele altor firme – momentan, principalele activități ale firmei Auto Expert Service sunt transportul de mărfuri și cele de service pentru mașini mici ale clienților individuali și de service pentru propriile camioane. ”Nici nu vă mai spun ce salarii am vrut să le ofer mecanicilor ca să vină să lucreze pentru noi, dar nu am găsit oameni dornici. Personal am format un mecanic și un ajutor de mecanic care să lucreze aici”, declară antreprenorul maramureșean.

Familie de șoferi și mecanici

Pe lângă nevoia de a se ocupa de afacere din lipsa personalului, Vasile Petrovay este cu adevărat pasionat de domeniul auto. Lucrează în acest domeniu de activitate de la o vârstă foarte fragedă, tatăl și bunicul au fost mecanici auto, iar această meserie este cu tradiție în familia Petrovay, fiind transmisă din tată în fiu.

”Sunt din familie de șoferi, mecanici, vă dați seama că am rămas și eu în același domeniu. Așa mi-am făcut și afacerea, pe ce am știut, pe ce am învățat de acasă. Așa mi-am continuat-o și mi-am gestionat-o singur. Normal că după aia am mai primit ajutoare, dar singur am făcut-o”, spune Vasile Petrovay, adăugând că soția sa i-a fost alături în permanență ajutându-l să dezvolte afacerea.

Și tocmai pentru că a lucrat ca șofer și este pasionat de această meserie a decis ca prin 2013 să intre și pe segmentul transporturilor de marfă. ”Am început cu un camion, l-am cumpărat și l-am băgat la lucru, apoi, încă unul, încă unul și așa am ajuns la 12”, declară Petrovay.

Acum a ajuns să încaseze mai mult din activitatea de transport decât din cea de service, mai ales că are contracte semnate cu firme din afara granițelor, din Germania și Ungaria.

Extindere prin leasing și linie de credit

Totuși, când se gândește dacă va continua să dezvolte acest segment, extinzând parcul de camioane, spune că mai degrabă își dorește să înnoiască mașinile pe care le are deja. S-a gândit că ar schimba vreo 3 din camioanele vechi cu unele noi, luate neapărat în leasing. ”Vorbim de sume mari, la 3 bucăți vorbim deja de 100.000 de euro”, afirmă Vasile Petrovay.

Își aduce aminte de modul în care a început activitatea de transport și se amuză spunând că inițial a zis că se oprește la 4 camioane, apoi la 5, iar acum a ajuns să aibă 12. ”Am zis că nu mai fac planuri pentru că eu nu mă pot opri. Eu știu ce înseamnă, asta-i un virus urât”, spune el râzând, însă devine rapid serios când adaugă că nu are rost să mai încerce să dezvolte afacerea atâta vreme cât nu găsește angajații alături de care să poată face următorii pași.

”Nu ne aruncăm și nu ne grăbim pentru că e degeaba. Nu are rost să luăm utilaje dacă nu are cine să lucreze pe ele”, spune antreprenorul, completând faptul că se ocupă de service-ul propriilor camioane pentru că, fiind o activitate destul de costisitoare, dacă ar lucra cu alte service-uri ar ajunge să piardă bani din contracte pentru acest lucru. Totuși, pentru că nu găsește alți mecanici – acum are 8 angajați pe partea de service – nu poate extinde service-ul și la camioane aparținând altor companii de transport.  

Pe lângă cele 12 camioane, Petrovay a investit încă de acum 3 ani și într-un spațiu în care desfășoară activitatea de service și care găzduiește și birourile firmei. După cum spune chiar el, în hala de service sunt 5 posturi de lucru elevatoare, plus un canal pentru camioane. Auto Expert Servive oferă servicii de mecanică, electrică și electronică (reglare direcție, reglare unghi de fugă, schimb sau reparare ambreiaj, reparare cutii de viteză, schimb capete bară, schimb planetare, schimb ulei și filtre) pentru autoturisme și camioane.

“Eu atâta știu să fac, când am un pic de venituri, investesc pe loc”

Antreprenorul maramureșan spune că pentru a-și muta afacerea în acest spațiu a fost nevoit să ia un credit bancar. ”Am avut începută hala, dar nu am putut să o terminăm. Și atunci am apelat la credit”, declară Vasile Petrovay. Are deschisă o linie de credit pentru a se ajuta, iar dintr-un credit în valoare de 40.000 de euro mai are aproape jumătate de returnat băncii. Pe viitor, însă, nu este convins că va mai continua să se dezvolte cu ajutorul împrumuturilor, chiar dacă va menține deschisă linia de credit.

”Dacă e să ne dezvoltăm, dezvoltăm din ce avem deja, putem să ducem. Avem și venituri mai mari, dar și investițiile au crescut. Eu atâta știu să fac, când am un pic de venituri, investesc pe loc. Asta fac”, spune Vasile Petrovay.

Nu-și mai face, însă, planuri de viitor. ”Lăsăm totul să decurgă de la sine, că e mai ok așa”, concluzionează proprietarul Auto Expert Service

---

Vasile Petrovay este unul dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.



Citeste si