Vector Watch - scurta istorie a companiei de la înființare până la vânzare

Vector Watch a fost vândut către Fitbit, liderul pieței de dispozitive purtabile din întreaga lume, cu o cotă de piață mai mare de 70%. Vector Watch este o companie de tehnologie internațională, cu birouri în Londra, Silicon Valley, Amsterdam, Hong Kong și București. Business-ul a fost fondat în 2014, iar primul gadget Vector Watch a fost prezentat oficial în luna martie 2015, în Elveția (pe piața locală, ceasurile ajungeau prin luna octombrie 2015). Odată cu vânzarea, facem o trecere în revistă a scurtei istorii.

La dezvoltarea acestui ceas au participat Andrei Pitiș, Dan Tudose – coordonatorul echipei tehnice - şi Irina Alexandru - designer. Unul dintre principalii investitori în proiect a fost Radu Georgescu, care a și investit în total 5 milioane de euro în proiect (prin intermediul Gecad Ventures). Alți investotori în Vector Watch sunt Radu Apostolescu și Bogdan Vlad, cofondatori eMAG, precum și Mihai Popescu, cu experiență de peste 23 de ani în dezvoltarea de platforme informatice și servicii IT.

Prin luna aprilie 2016, fondatorii Vector anunțau prezența pe piața din Ungaria, printr-un parteneriat cu eMAG, dar și planurile de a intra Rusia, Ucraina și Polonia. În prezent, produsele Vector sunt prezente în 25 de piețe, inclusv în România. Cele mai recente piețe adăugate au fost Filipine, Malaezia, Singapore, Thailanda, și țările baltice.

Vector Watch, dezvoltate de la zero în România

Ceasurile Vector au fost dezvoltate de la zero în România, inclusiv platforma software, și hardware-ul, iar avantajul său competițional e că bateria are o autonomie de 30 de zile sau chiar 50 de zile dacă eliminăm secundarul. Senzorii pot măsura pașii, datele despre somn, dar primește notificări privind SMS-urile, apelurile sau mesajele de pe mail. Ceasul Vector este disponibil în două forme: rotund de 43,5mm și dreptunghiular de 40,5mm, modelele Luna, respectiv Meridian. Ceasul este compatibil cu sistemele de operare iOS, Android și Windows Phone, fiind disponibile peste 100 de fețe și aplicații care pot fi descărcate din magazinul virtual Vector Watch.

În noiembrie 2016, compania a încheiat un parteneriat cu BMW pentru o ediție limitată a ceasului, Vector Luna BMW i, fabricat în doar 150 de unități. Ceasul are carcasă de culoare negru mat, iar numărul exemplarului este gravat pe lateral. Cureaua ceasului este ştanţată cu logul BMW i şi este realizată din aceeaşi piele folosită în industria auto pentru modele BMW i. În plus, posesorii ceasurilor din această ediţie limitată au acces la două feţe de ceas inspirate de designul modelelor BMW i3 şi BMW i8.

Vector Watch, preluare de către Fitbit

Oficialii Vector Watch au anunțat azi vânzarea către Fitbit, cel mai mare producător de dispozitive purtabile din lume. Preluarea companiei din România vine la scurt timp după cea a Pebble (la final de noiembrie 2016), pentru circa 40 de milioane de dolari.

“Suntem încântați să anunțăm că ne alăturăm Fitbit, liderul dispozitivelor purtabile conectate din domeniul sănătății și fitness-ului. Platforma software și echipa va face parte din Fitbit. Vom construi împreună noi produse, feature-uri și experiențe, incorporând tehnologia noastră și cunoștințele în comunitatea globală Fitbit”, se arată pe site-ul oficial Vector Watch.

Puteți vedea mai jos un material despre Vector Watch, chiar în birourile din București, alături de Andrei Pitiș. 



Citeste si