Women on Boards, program de leadership feminin de la BERD și Endeavor Romania

BERD și Endeavor Romania lansează a doua serie de training pentru femei în roluri de conducere în consilii de administrație. Programul Women on Boards ajută femeile din mediul de afaceri să facă tranziția către roluri non-executive. Înscrierile pentru participarea în program se pot face până pe data de 9 septembrie 2024.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD), ȋn parteneriat cu Endeavor Romania, au lansat cea de-a doua ediţie a Programului Women on Boards ȋn Romȃnia, oferind training personalizat pentru femei cu experienţă ȋn afaceri precum și pentru femei antreprenor care conduc ȋntreprinderi mici și mijlocii (IMM), pentru a le ajuta să preia roluri ȋn consilii de administraţie. Participarea în cadrul programului este gratuită, înscrierile sunt deschise până pe data de 9 septembrie.

Directiva Uniunii Europene privind prezența femeilor în consiliile de administrație prevede că până în iunie 2026 companiile cotate public trebuie să aibă 40% din funcțiile de director non-executiv ocupate de femei, sau 33% reprezentare feminină în total.

Programul BERD Women on Boards din România se ȋnscrie ȋn efortul de a atinge aceste obiective, promovând în același timp standarde mai bune de guvernanță pentru comunitatea locală de IMM-uri.

În România, femeile dețin 27,2% din locurile din consiliile de administrație, puțin peste media actuală a Uniunii Europene, subliniind necesitatea unor eforturi continue pentru a atinge paritatea de gen.

Participarea la Programul Women on Boards este gratuită, dar este necesară înregistrarea prealabilă, până la 5 septembrie. Programul constă într-un training online, „Managing Dynamics in the Boardroom”, pe 10 septembrie, urmat de un eveniment hibrid, „Advisory Boards”, la București, pe 6 noiembrie. Participantele interesate se pot înscrie accesând acest link.

”Antreprenoriatul  este întotdeauna susținut de o fundație solidă de guvernanță corporativă si suntem incantati să evidențiem experiența globală a Endeavor în abordarea unui subiect de leadership care include atât de multe provocări. Prin crearea unui ecosistem de sprijin pentru ca femeile să avanseze în roluri de conducere în consilii  adresam lacunele actuale în reprezentare și facilităm un viitor în care ideea de leadership divers și incluziv devine normă în toate companiile”, spune Mihnea Crăciun, Managing Director la Endeavor România.

”Atingerea parității de gen în consiliile de administrație ale companiilor va duce la îmbunătățirea performanței companiilor respective, la creșterea inovației și, în cele din urmă, la creșterea valorii companiilor și a randamentului pentru acționari. România are o comunitate de femei în afaceri foarte puternică și dinamică, iar noi suntem foarte bucuroși să sprijinim acest ecosistem cu oportunități relevante de ȋmpărtășire a cunoștințelor,” a declarat Victoria Zinchuk, Director pentru România la BERD.

Programul Women on Boards din România este finanțat de EBRD’s Small Business Impact Fund (Ireland, Italy, Japan, South Korea, Luxembourg, Norway, Switzerland, Sweden, US, TaiwanBusiness – EBRD Technical Cooperation Fund).

BERD este o instituție financiară internațională care sprijină proiecte în peste 30 de țări din Europa, Asia și Africa. Misiunea sa este de a promova creșterea durabilă și incluzivă prin investiții în proiecte care contribuie la dezvoltarea economică.

Endeavor Romania face parte din Endeavor Global, o organizație globală de top, cu misiunea de a sprijini și accelera antreprenorii cu impact ridicat, conectându-i cu talent, capital și o rețea mondială de colegi și mentori.



Citeste si