Youni, startup-ul românesc care ajută elevii să-și construiască cariera la care visează

Andrei Nicolae și Ștefan Țăpescu au pus bazele Youni în 2017 cu scopul de a ajuta elevii din România să se pregătească și să aibă acces, indiferent de ceea ce presupune el, la toate universitățile lumii. Aceasta este doar piatra de temelie, fiind punctul de unde aceștia își vor construi viitoarea carieră. De atunci, au lucrat cu peste 6.000 de copii, au o rată de acceptare de 100% pentru elevii care au aplicat și au obținut 50 de milioane de dolari în burse pentru ei.

Vrei să asculți interviurile acestea în avanpremieră în format audio? Sunt și pe orice platformă de streaming audio folosești. Trebuie doar să alegi unde să te abonezi aici. 


Recent au atras o investiție în valoare de 1 milion de dolari și am discutat cu ei despre planurile de dezvoltare. 

Youni este o companie 100% românească, fondată în 2017. Peste 14.000 de elevi și studenți au beneficiat de serviciile companiei până la finalul anului trecut.

”Că te duci la universitate este doar un punct din viața ta. Întrebarea e ”care este viziunea pe care te duci? Ce job ai vrea să ai?”. Faptul că tu ai deja multe experiențe, internship-uri, cercetare, toate activitățile necesare pentru a ajunge să iei job-ul respectiv, ajută. Universitatea este doar un alt lucru pentru a atinge acel job. Adică nu ne concentrăm doar pe o universitate, să fii acceptat la universitatea X, dar să fii acceptat la universitatea X pentru a te duce în direcția Y”, este misiunea pe care și-au asumat-o fondatorii Youni. 

Din 2020, compania a primit investiții în valoare de 1,2 milioane de euro, principalul investitor fiind Early Game Venture (EGV), la care s-au alăturat Simple Capital, dar și angel investors cu experiență în tech. Noua rundă, în valoare de 1 milion de dolari, a fost condusă de fondul ceh Soulmates Ventures. Early Game a investit anterior în Youni, prin Early Game Fund I, în runde succesive de pre-seed și seed, la care a avut alături alături și alți investitori.

Cu runda actuală, investițiile în Youni se ridică la valoare de 2,3 milioane de dolari.

Fondatorii companiei își propun ca, prin intermediul Youni, să ajute 1 milion de elevi să-și găsească drumul (career path) și să ajungă la universitatea potrivită.

Despre cum vor realiza acest lucru ne-au povestit chiar ei într-un interviu pe care ni l-au acordat după cea mai recentă rundă de investiții. 

Andrei și Ștefan ne-au menționat faptul că investiția va fi folosită în principal pentru dezvoltarea tehnologică a platformei, cu accent pe inteligența artificială pentru a optimiza procesele de admitere și pregătire a elevilor.

Youni, platforma care te ajută să-ți descoperi vocația și te pregătește pentru viitor
  • Ștefan a discutat despre provocările și succesul în primele interacțiuni cu universitățile și cum, treptat, au câștigat încredere prin rezultatele studenților lor.
  • Fondatorii au menționat importanța utilizării inteligenței artificiale pentru a personaliza și îmbunătăți experiența elevilor.
  • În interviu, fondatorii au discutat despre extinderea către piețele internaționale, inclusiv Asia Centrală și Europa de Est.
  • Platforma Youni se adresează atât elevilor, cât și universităților, oferind soluții pentru descoperirea vocațională, construire de CV-uri, internship-uri și proiecte de cercetare. Aceasta colaborează cu peste 600 de universități din întreaga lume, inclusiv din Australia, Europa și America de Nord.
  • Youni a pornit de la experiența personală a fondatorilor, ceea ce a ajutat echipa să înțeleagă și să se conecteze atât cu copiii care folosesc platforma, cât și cu părinții lor.
  • Youni își propune să creeze o infrastructură sustenabilă de parteneriate cu licee și universități din aceste regiuni.
  • Youni dezvoltă o platformă dedicată pentru pregătirea elevilor, care să observe și să adapteze nivelul fiecărui elev la diferite materii.
AI pentru îmbunătățirea consultanței
  • Din punctul de vedere al fondatorilor, Youni are nevoie să demonstreze constante inovații și valoare adăugată pentru a continua succesul pe piață și pentru a scala în mod internațional.
  • Instituția a fost bine primită pe piețele din Europa Centrală și de Est datorită nevoilor mare de inovare în sistemele educaționale din aceste regiuni.
  • Youni folosește inteligența artificială pentru a îmbunătăți consultanța educațională și să proceseze aplicațiile pentru universități, facilitând o educație personalizată și direcționată pentru studenți.
Admitere la facultate - construiește un portofoliu pentru a-ți maximiza șansele
  • Pentru a atinge obiectivul de 1.000.000 de elevi care își găsesc universitățile potrivite, fondatorii se concentrează pe dezvoltarea tehnologiei și pe menținerea unui focus constant pe nevoile clientului.
  • Andrei a menționat că în viitor vor continua să se concentreze pe aceste surse de venit și să ofere și servicii pro bono pentru copiii defavorizați.
  • Planul lor actual include dezvoltarea produselor tehnologice pentru a atinge obiectivele cheie de performanță și pentru a atrage următoarea rundă de finanțare.
  • Investițiile recente, cum ar fi cea de 1 milion de dolari, sunt direcționate în principal către dezvoltarea tehnologiei și scalarea platformei Youni la nivel internațional.
  • Fondatorii Youni au discutat și despre importanța ca elevii să participe la acțiuni de voluntariat, să fie implicați în proiecte diverse pentru a-și construi un dosar care să atragă atenția universităților care primesc mii de aplicări pentru doar câteva sute de locuri.
  • În discuția despre investiții, Andrei și Ștefan au subliniat importanța pregătirii temeinice pentru atragerea de finanțare și necesitatea de a avea mentori experimentați.
  • În prezent, business-ul Youni este monetizat prin abonamente anuale și lunare pentru elevi, comisioane și bugete de marketing de la universități, precum și prin abonamente pentru softurile de inteligență artificială.
  • Platforma combină oferirea de servicii gratuite și burse cu servicii plătite pentru a asigura angajamentul și responsabilitatea elevilor.
  • Andrei și Ștefan cred că rezultatele financiare vor urma natural odată cu creșterea stabilă și sustenabilă a companiei.



Citeste si