Zalmotek, startup-ul cu nume de zeu dac care ajută companiile să facă prototipuri de produs

Luna trecută vă povesteam despre Zalmotek, un business românesc creat de fondatorii Academia Inventează – Constantin Crăciun, Cristiana Bogățeanu și Mădălina Iorga -, care vine în ajutorul startup-urilor care au primit deja finanțare pentru proiecte dar care duc lipsa unui om care să se ocupe de partea de prototipare.

Am stat de vorbă pe larg cu fondatorii Zalmotek, Constantin, Cristiana și Mădălina, despre proiectele pe care le realizează, investiția în cel mai nou business și despre numele puțin neobișnuit al proiectului.

”Am făcut și în trecut proiecte la cheie pentru clienți, de la biciclete inteligente până la brățări de monitorizare a sentimentelor și chiar sisteme de monitorizare a calității aerului, însă ajungeau cumva la noi întâmplător”, ne-au povestit antreprenorii.

Nu se gândiseră vă vor ajunge să facă un business din asta, însă cererile venite din partea fondatorilor de startup care nu aveau în echipă persoane care să se ocupe de realizarea produsului hardware i-au convins că există o nevoie foarte mare pe piață. ”Avem deja în portofoliul de clienți start-up-uri care au obținut finanțare și ne-au solicitat ajutorul, dar și multinaționale care au înțeles beneficiile procesului de prototipare: costuri reduse, feedback rapid, minimizarea duratei procesului de producție”, spune Cristiana Bogățeanu, cofondator Zalmotek.

De ce Zalmotek?

”Am fost inspirați de zeul dacic Zalmoxis și de ingeniozitatea dacilor în a rezista și lupta pe aceste meleaguri în număr mic, asemănător cu un startup în vremurile noastre”, îmi explică ea. 

Zalmotek a pornit la drum cu o investiție inițială de circa 30.000 de euro, iar echipa este formată din 10 persoane cu roluri bine definte. Astfel, pe langă dezvoltatori hardware și software, au adus în echipă specialiști pe business development, project management, design și UX. Și asta pentru că fondatorii Zalmotek au gândit din start că un mix de skill-uri ale oamenilor din echipă le-ar oferi avantajul de a vedea soluția pe care trebuie să o dezvolte pentru client din mai multe perspective.

Avem deja în portofoliul de clienți start-up-uri care au obținut finanțare și ne-au solicitat ajutorul, dar și multinaționale care au înțeles beneficiile procesului de prototipare: costuri reduse, feedback rapid, minimizarea duratei procesului de producție

”Pentru noi investiția înseamnă și timpul efectiv de lucru alocat, tradus în bani. Cei mai mulți bani au fost investiți în R&D, apoi în salarii și echipamente. Momentan focusul este pe zona de brand awareness”, completează Cristiana.

Cum funcționează mai exact colaborarea dintre un fondator de startup și Zalmotek?

”Cei care doresc să colaboreze cu noi, ne pot trimite un e-mail pe adresa noastra de contact. Avem nevoie de câteva detalii de intro, despre ceea se dorește, până când, care este statusul, dacă există un buget alocat, practic un minibrief”, afirmă fondatorii companiei.

Ulterior, echipa stabilește un call sau un meeting cu clientul pentru a solicita informații adiționale și clarificări.

Printre clienții Zalmotek nu se află doar startup-uri. Compania are deja semnate contracte și cu multinaționale din industrii precum telecom, automotive, energie electrică, sau food. ”Lucrăm cu anumite companii multinaționale cărora le este dificil să inoveze intern și preferă să externalizeze procesul”.

În continuare, Zalmotek realizează WBS-ul (work breakdown structure), Gantt-ul/Milestones și RACI (responsibility assignment matrix) pentru proiect. Prețul diferă în funcție de complexitatea proiectului: ce piese trebuie comandate și de unde, în ce limbă va fi interfața, ce software este necesar, dacă e necesară tehnologi de AI sau machine learning.

”Dacă estimarea este agreată, mergem mai departe, semnăm contractul și, până la livrarea efectivă, clientul primește periodic un status update plus o listă de întrebări punctuale - daca este cazul. Și asta pentru că, până la urmă, prototiparea presupune, de fapt, realizarea în premieră a unui produs sau a unei soluții. Ceea ce înseamnă, mai departe, că deși partea de concept și research și chiar testarea individuală nu indică asta, uneori componentele puse laolaltă nu funcționează așa cum era prevăzut inițial”, completează tinerii.

În plus, orice feature request neprevăzut în planul inițial este tratat ca un proiect separat. În traducere, dacă la final de proiect clientul dorește să adauge noi functionalități hardware sau software, acestea vor fi implementate și tratate ca și un nou proiect.

Ce proiecte caută?

”Experiența dobândită din acceleratoarele la care am participat în trecut, Seedcamp, Hub:raum, Challenge-up, ne-a ajutat să înțelegem cum să analizăm un business sănătos și care are potențial. Astfel, criteriul cel mai important pentru noi este ca ideea să fie fezabilă - să existe într-adevăr nevoie de un viitor produs pe piață. Nu ne dăm înapoi de la niciun challenge tehnic”, mai spune Cristiana.

Cu toate acestea, Zalmotek dezvoltă și o serie de proiecte proprii, chiar dacă ponderea acestora este mai mică. De altfel, cele mai recente proiecte proprii se numără printre primele 20 selectate să meargă mai departe în competiția Hackaday Prize 2017.

În acest moment, tinerii români vizează ieșirea pe piața internațională. Acest pas le-ar putea da un avânt veniturilor. ”Orice estimare legată de cifra de afaceri pentru anul curent sau chiar și pentru următorul este prematură fără un răspuns real din partea pieței”, completează cofondatoarea Zalmotek.



Citeste si