Zitec, afaceri de 12 mil.€ la 6 luni. Segmentele care au performat

Zitec, una dintre cele mai importante companii de pe piața de IT & digital marketing din România, specializată în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de euro în prima jumătate a anului 2022, în creștere cu 63% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru cel de-al doilea semestru al anului, Zitec estimează continuarea acestei tendințe de creștere a cifrei de afaceri. 

Segmentele de business care au înregistrat cele mai mari creșteri în prima jumătate a anului au fost: dezvoltare software personalizată, ecommerce, securitate cibernetică, dar și segmentul de aplicații mobile și, de asemenea, serviciile de cloud.

În perioada menționată, compania a început colaborarea cu noi clienți importanți din industrii precum sănătate, agricultură sau retail, printre care rețeaua de sănătate privată Regina Maria, Agrii România sau Honest General Trading.

În primele șase luni ale anului, Zitec a continuat dezvoltarea parteneriatelor de transformare digitală împreună cu clienți precum Sameday, prin servicii și soluții noi de securitate și protecție a datelor, implementate în cadrul proiectelor pentru un grad crescut de predictibilitate, riscuri de securitate reduse și o protecție mai bună a datelor.

De asemenea, compania și-a consolidat poziția de partener tehnologic pentru segmentul de retail online prin proiectele dezvoltate pentru Freshful, Arctic sau Pfarma.

Totodată, Zitec s-a implicat în noi proiecte europene de dezvoltare a abilităților creative, digitale și de automatizare pentru antreprenori și publicul larg, sau de cercetare în domeniul tehnologiei AI pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, derulate de la începutul anului 2022 în cadrul Comunității Europene, prin prisma programelor Erasmus+ și Ambient Assisted Living.

”În prima jumătate a anului ne-am concentrat pe creșterea proiectelor și a parteneriatelor pe segmente ca securitate cibernetică, comerț online, sau servicii software personalizate pe nevoile companiei. De asemenea, în tot acest timp, am continuat să ne dezvoltăm portofoliul de clienți cu companii care sunt lider în domeniile lor de activitate. Drept dovadă, am crescut consistent față de aceeași perioadă a anului precedent, cu peste 60%, în condițiile în care anul trecut am înregistrat o creștere deosebită, de 68% față de 2020. Pentru cea de-a doua parte a anului mizăm  pe o evoluție similară, în așa fel încât să închidem 2022 cu o cifră de afaceri de peste 25 milioane de euro”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec. 

Datorită dezvoltării accelerate a diviziei de Digital Marketing, în februarie 2022, Zitec a devenit Google Premier Partner, divizia fiind în top 3% agenții din România care au obținut acest statut.

Statutul de Google Premier Partner este oferit de Google agențiilor de marketing în funcție de o serie de criterii, printre care: creșterea performanței companiilor clienților, gradul de retenție al acestora, diversificarea serviciilor, dar și cheltuielile anuale pentru reclamele plătite.

În prima parte a anului, echipa Zitec s-a concentrat și pe dezvoltarea produselor proprii: Regista, lider național al aplicațiilor de registratură electronică și e-Guvernare, și Mirro.io, aplicația completă de management al performanței resurselor umane.

Echipa Mirro.io s-a concentrat pe consolidarea poziției în piață și validarea conceptului soluției, mai ales pentru companiile aflate în expansiune, care găsesc mijloace de a-și dezvolta cultura organizațională având mai multe sedii, chiar și pe continente diferite.

Astfel, Mirro.io este platforma care ajută companiile hibrid să devină adevărate comunități, menținând membrii echipei aproape de companie și de colegii lor și le oferă managerilor șansa să-și poată alinia echipele la obiectivele comune propuse.

Printre companiile locale care folosesc în prezent Mirro.io se numără: Tazz, Ddroidd, Bright Spaces, Pluria, Sessions, Transylvania College, Accace, Netopia, Adore Me sau Hochland.



Citeste si