Ana are peste 20 de ani experiență în comunicare, jurnalist până în 2013, om de PR din 2014 când a fondat Seven Media. După 13 ani în presa economică și de business, 8 la Capital și jumătate din ei coordonând Top 300 cei mai bogați români, am trecut de partea cealalta a baricadei, am fondat și dezvoltat Seven Media, o agenție independentă, care în 2018 a fost declarata Small Consultancy of the Year, la BIZ Awards. Seven Media a colaborat mult cu antreprenori locali și branduri românești, dar și internaționale. Expertiza lor este în PR, influencer marketing, evenimente, cu accent pe strategii tailor made. Le plac parteneriatele pe termen lung și au în portofoliu clienți încă din primul an de activitate.

Printre clienții agenției, actuali și foști, se numără Happy Tour, FGO, Pakmaya, Misavan, 7 card, Pluria, Tavex, Capricii și Delicii, Austrian Airlines, Stadio Hospitality Concept, Vitan Estates, ANAT, Școala Americană etc.


”Am citit de când eram mică. Tata mi-a insuflat citititul. Citeam o carte si de câteva ori, de altfel, am obiceiul ăsta și în prezent. Recitesc clasicii; o dată la 5-6 cărți citite, recitesc o carte cu care nu am am mai avut contact de multă vreme. La final de fiecare an școlar, cadoul părinților era o carte și-mi amintesc că prima, la final de clasa întâi, a fost o ediție limitată cu poeziile lui Eminescu, o reproducere aniversară după ediția princeps.”

1. Prima carte citită - îți mai aduci aminte care a fost aceea?

Cred că prima carte citită integral s-a numit Omuleț, de Victor Eftimiu. Am păstrat-o, e în biblioteca părinților. Am primit-o la premiere, la final de clasa întâi. Ce-mi amintesc și mai bine de la ea, e dedicația din interior, ceva de genul ”nimic nu-i imposibil dacă tu-ți dorești, nimic nu-i imposibil dacă tu muncești”.

2. Care e ritualul tău de lectură? Poți citi oriunde, oricum și cât de des reușești s-o faci?

Oriunde, oricum. Am momente în care citesc mult, carte după carte, și momente în care nu citesc 2-3 luni la rând. Aveam un obicei, duminica, o oră doar a mea, îmi puneam un pahar de vin și citeam. Nu mi-a mai ieșit în ultimul an, dar vreau să-l reiau. Altfel, în avion, în vacanțe, în zile libere, mai fur câteva momente pentru citit.

3. Cărți fizice, audio books sau Kindle, cum preferi să citești?

Întotdeauna fizice.

4. Cea mai recentă carte care te-a impresionat?

Isabel Allende – Numele mi-l știe vântul.

5. Un top 3 cărți preferate ale tuturor timpurilor și pe scurt de ce.

Uff, greu să mă limitez la 3.

La Paradisul Femeilor – Emile Zola: e cartea care mă transpune cel mai bine în acel peisaj, vizualizez foarte bine totul și când o citesc mă gândesc mereu că Zola a descris Galeriile Lafayette

Idiotul - Dostoievski: o capodoperă a literaturii care ne arătă așa clar cum punem etichete și cum sinceritatea și bunătatea sunt considerate prostie.

Lebăda Neagră - Nassim Taleb: o carte care arată și te ajută să constientizezi impactul prea puțin probabilului în viață.

În topul cărților preferate pe care le recomand au intrat și Apă Proaspătă pentru flori - Valerie Perrin și Antifragil - Nassim Taleb.

6. Ce cărți ai în plan să citești anul acesta?

Am cred, vreo 20 de cărți cumpărate și necitite încă. Am în plan, să citesc Sapiens, Furia, Cum Gândește lumea, Gena, Inventează și visează.

7. O carte care te-a ajutat mult în business și de ce.

Cred că fiecare carte a ajutat cumva, îmi place să-mi notez din fiecare una-alta. Îmi vin în minte, Excepționalii (Malcom Gladwell), Arta negocierii (Chris Voss) și Obiceiuri mici, schimbări mari (B.J. Fogg).

8. O carte care te-a ajutat mult în viață și de ce.

Micul Prinț – m-a ajutat să visez, să văd mai departe de azi, aici. Mă întorc la ea constant

9. Dacă ai scrie tu o carte, cum s-ar numi?

Primii 5 ani de business – Lucruri pe care nu ți le-a spus nimeni. Am tot scris la ea, dar a rămas undeva în calculator. Azi, nu o văd terminată prea curând.


Dacă ai și tu o recomandare de antreprenor pasionat de lectură sau ești unul dintre cei care citesc cât de des pot, trimite-ne un mail la [email protected] ca să te adăugăm în rubrica noastră de inspirație și poftă de citit.