Din cei 60 de antreprenori înscriși în cadrul competiției EY Entrepreneur Of The Year România, 50 de antreprenori au rămas în competiția finală pentru desemnarea Antreprenorului anului din cadrul ediției 2016.

sef antreprenor costum cravata

Companiile înscrise în concurs acoperă sectoare variate, de la industria alimentară și producția de biciclete, până la expertiză IT, servicii medicale, publishing. Cele 46 de companii din care provin antreprenorii rămași în competiție totalizează venituri de 535 milioane de euro, au 8.000 de angajați și un număr mediu de 180 de angajați în 2015.

Antreprenorii finaliști concurează pentru titlurile EY Entrepreneur Of The Year, Emerging Entrepreneur Of The Year și Social Entrepreneur Of The Year 2016.

Câștigătorul din acest an al premiului EY Entrepreneur Of The Year va reprezenta România la  finala mondială a competiției, unde va concura alături de antreprenori din întreaga lume pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year. Marea finală va avea loc la Monte Carlo în luna iunie 2017.

Pentru selectarea câştigătorilor, juriul a examinat fiecare aplicaţie pe baza a şase criterii: spiritul antreprenorial, performanţa financiară, direcţia strategică, impactul asupra comunităţii, capacitatea de inovare şi integritatea personală.

Juriul care va decide câștigătorii din acest an ai competiției Entrepreneur Of The Year – România 2016 este alcătuit din antreprenori precum Levente Hugo Bara - Director General Supremia Grup – (câștigătorul marelui premiu în 2015 și reprezentantul României în finala World Entrepreneur Of The Year 2015), Marius Ștefan - CEO Autonom Rent a Car și unul dintre cei 6 finaliști ai primei ediții Entrepreneur Of The Year România -, Rucsandra Hurezeanu -  Director General Ivatherm -, Dan Fărcășanu – Director de Investiții Resource Partners -, Dragoș Petrescu – CEO Grupul City Grill și finalist al primei ediții EY Entrepreneur Of The Year România.

Competiția EY Entrepreneur of The Year se organizează de peste 30 de ani, în 145 de oraşe din 60 de ţări şi premiază antreprenorii pentru viziunea şi direcţia strategică cu care îşi cresc afacerile, puterea de a inova, integritatea personală şi, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunităţii.