AOC AGON AG273QZ cu diagonală de 27 inchi (68,6 cm) este rapid, cu o rată de refresh de 240Hz și un timp de răspuns extrem de scăzut, de doar 0,5ms (MPRT). Rezoluția QHD de 2560 x 1440 pixeli este superioară comparativ cu modelele actuale Full HD de 240 Hz.
AG273QZ este echipat cu un panou TN de ultimă generație, producând un spectru larg de culori (126.4% sRGB, 93,7% AdobeRGB). Poate atinge o luminozitate maximă de 400 de nits și este certificat cu VESA DisplayHDR 400, decodând și afișând imagini HDR (High Dynamic Range).
În plus, tehnologia AMD FreeSync Premium Pro minimizează latența cauzată de imaginile HDR, în timp ce rata de refresh variabilă elimină efectele de „stuttering” și „tearing”.
Standul monitorului are un mâner pentru transport, astfel încât gamerii să poată transporta cu ușurință monitorul la LAN Party-uri și turnee. În plus, pe fiecare parte există câte un suport de căști pentru a păstra biroul cât mai ordonat. AG273QZ vine cu un suport ergonomic care permite ajustări în înălțime, înclinare și pivotare, pentru ca gamerii să își mențină postura sănătoasă în fața claculatorului. În plus, tehnologia Flicker Free și modul Low Blue Light minimizează oboseala ochilor în timpul maratoanelor de gaming prelungite.
AOC AGON AG273QZ va fi disponibil din luna martie la un preț recomandat de 3.679 lei