Previziunile se concentrează pe o serie de evenimente improbabile, dar subapreciate, care, dacă ar fi să se întâmple, ar putea genera unde de șoc în toate piețele financiare.

”Publicăm previziunile scandaloase de peste un deceniu și cred că lista de anul acesta este și fascinantă, și șocantă, încurajând în același timp investitorii să gândească în afara cadrului consensual. Este important de subliniat faptul că previziunile scandaloase nu trebuie considerate ca fiind perspectiva oficială de piață a Saxo, acestea sunt în schimb evenimente și evoluții ale pieței considerate anomalii care au un potențial enorm de a tulbura opiniile consensuale”, spune Steen Jakobsen, economistul șef al Saxo Bank.

Câteva dintre previziunile scandaloase pentru 2019 sunt:

Apple „asigură finanțare” pentru Tesla la 520$/acțiune

Apple își dă seama că, dacă vrea să-și aprofundeze cota în viețile bazei sale de utilizatori, următoarea frontieră este automobilul, deoarece mașinile devin tot mai conectate digital. Până la urmă, răposatul Steve Jobs a demonstrat că o companie trebuie să parieze la scară mare și cu o doză de nebunie pentru a evita mulțumirea de sine și lipsa de relevanță. Admițând că Tesla are nevoie de o putere financiară mai mare, iar Apple trebuie să-și extindă ecosistemul din mașină într-un mod mai profund decât cel reprezentat în prezent de software-ul Apple CarPlay, Apple e pe urmele Tesla. Asigură finanțare pentru afacere la o primă de 40% din 520$ pe acțiune - achiziționând compania la mai mult de 100$/acțiune față de mesajul rătăcit al lui Elon Musk de pe Twitter „finanțare asigurată”.

Criza creditelor corporative împinge Netflix în vârtejul GE

2019 se dovedește a fi anul în care dominourile de credit se răstoarnă în piața americană a obligațiunilor corporative. Începe cu General Electric care pierde și mai multă credibilitate în piețele de credit, împingând prețul riscului de credit peste 600 de puncte de bază în timp ce investitorii intră în panică din cauza pasivelor GE de 100 de miliarde de dolari ce trebuie refinanțate în anii următori în același moment în care compania trece printr-o deteriorare a generării fluxului de numerar.

Dezastrul se întinde chiar până la Netflix, unde investitorii se îngrijorează brusc din cauza gradului de îndatorare mare al companiei, cu un raport al datoriei nete față de EBIDTA după CAPEX de 3,4 și peste 10 miliarde de dolari datorie în bilanț. Costurile de finanțare ale Netflix se dublează, punând o frână dezvoltării de conținut și reducând prețul pe acțiune. Pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, intrarea Disney în industria de video streaming în 2019 reduce și mai mult creșterea Netflix.

Reacția negativă în lanț a obligațiunilor corporative generează o enormă nesiguranță pentru titlurile cu randament ridicat, ducând la o zi neagră a fondurilor tranzacționate la bursă (ETF) ce urmăresc piața obligațiunilor cu randament ridicat din SUA unde creatorii de piață ETF nu pot stabili marje semnificative, forțând o retragere completă de pe piață pe parcursul unei sesiuni tumultuoase de tranzacționare. Urmările pieței ETF devin primul semnal de alarmă împotriva vehiculelor pasive de investiții și impactul lor negativ asupra piețelor în timpul haosului.

Germania intră în recesiune

Lider global timp de decenii, Germania se chinuie să avanseze în stimularea tehnologiei moderne. Bijuteria coroanei economiei germane, reprezentând 14% din PIB, este industria sa auto.

Industria auto germană ar fi trebuit să fie o forță a creșterii, înregistrând 100 de milioane de mașini vândute în 2018. În final, a reușit să vândă doar 81 de milioane de mașini, doar cu 2% mai mult decât în 2017 și cu mult mai puțin față de ratele de creștere anuale de 5-10% din anii 2000 și după aceea.

Până în 2040, 55% din toate vânzările globale de mașini noi și 33% din stoc vor fi autovehicule electrice. Dar Germania abia începe transformarea către vehiculele electrice și este cu ani în urmă, iar tarifele americane mai aspre nu vor îmbunătăți lucrurile pentru lanțurile de aprovizionare sau exporturile germane.

2019 va reprezenta vârful sentimentului anti-globalizare, iar atenția se va concentra exclusiv pe costuri, piețe locale și producție, pe utilizarea viitoare a volumelor mari de date și pe reducerea amprentei de poluare - exact opusul tendințelor care au adus beneficii Germaniei din anii 80 încoace. Prin urmare, credem că recesiunea se va instala începând chiar din T3 2019.

Explozia solară din clasa X creează haos și generează pagube de 2 trilioane de dolari

Toată viața de pe Pământ există mulțumită enormei energii stabile care ne vine de la Soare, dar acesta nu este mereu o minge de hidrogen care arde senin și binefăcător.

Așa cum astronomii solari o știu prea bine, soarele este și un cazan în fierbere cu o activitate capabilă să producă violențe incredibile sub forma exploziilor solare, dintre care cele mai rele sunt acelea în care soarele scuipă efectiv materie și radiații în forma Erupțiilor Coronare Masive (Coronal Mass Ejections sau CME).

În 2019, pe măsură ce ciclul solar 25 intră în funcțiune, Pământul nu este atât de norocos și o furtună solară lovește emisfera vestică, doborând majoritatea sateliților de pe partea nepotrivită a pământului din acel moment, declanșând un haos de nedescris pentru logistica/mijloacele de călătorie aeriene și de suprafață care depind de GPS și pentru infrastructura de curent electric.

Costul? În jur de 2 trilioane de dolari, ceea ce este, de fapt, cu 20% mai puțin decât cel mai rău scenariu estimat de un studiu din 2013 sponsorizat de Lloyds asupra riscurilor financiare potențiale în urma furtunilor solare.

Aflați care sunt cele 10 previziuni scandaloase pentru 2019 din documentul de la finalul acestui articol.

OP 2019 Global by Oana Cosman on Scribd