Startup-ul românesc fondat de Ciprian Borodescu (CEO) și Alexandra Anghel (CTO) în urmă cu câțiva ani în Marea Britanie a primit acest grant pentru dezvoltarea MorphL - o platformă de machine learning care să ajute companiile media să-și optimizeze UI-ul (user interface) aplicațiilor în mod automat și inteligent.
“Având în vedere că la Appticles am implementat de-a lungul timpului multe interfețe pentru diverse aplicații mobile, ideea proiectului a venit natural din dorința de a ne eficientiza procesul de dezvoltare și optimizare a UI-ului acestor aplicații în funcție de comportamentul utilizatorilor. Acest proiect va fi dezvoltat în parteneriat cu PressOne.ro care va implementa o aplicație ce va avea la bază platforma MorphL. În esență, UI-ul aplicației va fi adaptat în mod automat pe baza unei colecții de micro-metrici care au rolul de a identifica combinația optimă pentru a produce cel mai bun rezultat , de cele mai multe ori fiind vorba de engagement și conversii”, ne-a spus Ciprian.
Implementare pe un an de zile
Perioada de implementare a proiectul finanțat de Google este de maxim 12 luni și este adresat, în primă fază, industriei media/publishing. Cei doi fondatori ai Appticles spun că platforma va avea, cu siguranță, o componenta open source.
“Am fost întrebați de multe ori dacă MorphL urmărește să elimine dezvoltatorii Front-End din procesul de implementare a unei interfețe de aplicație iar răspunsul nostru a fost un evident nu. Ceea ce ne dorim este să venim în ajutorul lor prin algoritmii pe care îi dezvoltăm pentru a analiza comportamentul utilizatorilor în aplicații și a sugera modificări care să aibă ca efect îmbunătățirea interfețelor. Mai mult decât atât, vom face disponibil pe GitHub o bună parte din elementele de UI care vor intra în componența aplicațiilor optimizate cu MorphL și care pot fi utilizate mai departe în alte aplicații”, a adaugat Alexandra.
Inteligența artificială este unul dintre trendurile majore care vor marca anii următori. De exemplu, într-un raport publicat recent de către Stanford, denumit AI100 (One Hundred Year Study on Artificial Intelligence), se arată că numărul startup-urilor din domeniul AI din Statele Unite a crescut de 14 ori față de anii 2000, iar investițiile de tip VC, primite de startup-urile de pe segmentul inteligenței artificiale, au crescut de 6 ori în aceeași perioadă.
A patra rundă de investiții
Digital News Innovation Fund este o inițiativă prin care Google s-a angajat să finanțeze industria media europeană cu 150 milioane de euro, în următorii 3 ani, și care s-a dezvoltat într-un ecosistem cu peste 150 de parteneri care colaborează pentru sprijinirea jurnalismului de calitate cu ajutorul tehnologiei și inovației.
Cea de-a patra rundă a programului a oferit granturi în valoare de 20,4 milioane de euro către 102 proiecte din 26 de țări europene. Până în acest moment, prin intermediul Google Digital News Initiative au fost oferite granturi în valoare de 94 de milioane de euro.
În cea de-a patra rundă de granturi, Google a primit 685 de proiecte din 29 de țări. Din cele 2012 proiecte care au primit finanțare, 47 sunt la nivel de prototip (proiecte early stage care au primit până la 50.000 de euro – în această categorie este și proiectul celor de la Appticles), 33 sunt medium-sized (au nevoie de finanțare de pânăla 300.000 de euro), iar 22 sunt proiecte de dimensiuni mari – valoarea finanțării a urcat până la 1 milion de euro.
Appticles a trecut prin două acceleratoare Startupbootcamp în 2010 (Copenhaga/Danemarca) și Prosper Women Entrepreneurs în 2016 (Saint Louis/US).
PressOne.ro este o publicație online înființată la Cluj-Napoca și lansată în luna septembrie a anului 2015. PressOne.ro are în prezent 14 jurnaliști profesioniști, 3 specialiști IT și diverși contributori.
Ei publică 12-15 povești pe săptămână în limba română și au ajuns sa fie cititi de pe 3,8 milioane de dispozitive unice în primii 2 ani. Timpul mediu de citire este de peste 5 minute în interiorul unui articol și aproape 70% dintre cititori sunt în segmentul de vârstă 18-44 ani. Deși conținutul este în română, 10% dintre cititori sunt din afara țării noastre.
Finanțarea primită de Appticles nu este singura primită de o companie românească pe zona de AI. În luna aprilie a acestui an UiPath a primit 30 de milioane de dolari investiție de la Accel Partners. TypingDNA este un alt startup românesc de succes în AI, recunoscut ca Best Newcomer la Central European Startup Awards.