Lectură de 3 min

Asus ROG lansează o linie de accesorii roz pentru gaming

Abonează-te pe  
ASUS Republic of Gamers (ROG) introduce noua linie de periferice PNK LTD pentru jocuri, cu o schemă de culori cel puțin curajoasă: foarte roz.
Asus ROG lansează o linie de accesorii roz pentru gaming

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Pentru a satisface gusturile diferite ale gamerilor, ROG lansează o nouă culoare în ediție limitată pentru unele dintre cele mai populare periferice ROG. Deși acest pachet arată complet diferit, tehnologia este păstrată, se arată într-un comunicat Asus ROG.

Oferă aceleași caracteristici de top, în timp ce le deschide gamerilor o altă opțiune să-și exprime stilul personal. Schimbarea culorilor a permis ca ROG să evidențieze vizual unele dintre cele mai bune facilități ale fiecărui produs.

ROG Strix Flare

O linie traversează ROG Strix Flare din partea dreaptă înspre marginea inferioară a tastaturii. Finisajul roz mat și cel texturat, aflat unul lângă altul, conferă un efect în două tonuri. Tăietura continuă prin suportul detașabil de culoare gri.

Culoarea dominantă a tastaturii este roz, cu excepția câtorva elemente cheie. Comenzile media ușor accesibile din stânga sunt de culoare gri, inclusiv rotița de volum cauciucată, crestată pentru o utilizare mai ușoară. Cauciucul tinde să colecteze praf și mizerie, astfel că alegerea culorii gri pentru rotița de volum este mai inspirată.

Zona alfanumerică primară este decorată pentru a se potrivi cu tastele funcționale roz, care se contopesc în corpul tastaturii. Inserția din acrilic este inscripționată cu logo-ul ROG, existând posibilitatea de a realiza propria grafică pe baza inserției brute, furnizată în pachet.

Strix Flare este disponibilă cu diferite comutatoare, iar ediția limitată PNK LTD oferă la alegere modelele Cherry MX roșii, maro sau albastre, în funcție de preferințe.

ROG Gladius II Origin

ROG Gladius II Origin PNK LTD urmează exemplul lui Flare, cu un mix coloristic strategic ales. Textura inspirată de cultura Maia, de pe laterale, și rotița de scroll, captează atenția, iar culoarea gri nu va evidenția petele la fel de ușor precum cauciucul roz.

Comutatorul DPI din spatele rotiței de scroll și butoanele programabile vor fi folosite intens, ceea ce face griul o alegere inteligentă pentru a proteja împotriva mizeriei, iar contrastul funcționează bine cu rozul butoanelor principale și al palmrest-ului.

Sigla ROG iese în evidență în alb strălucitor, iar Aura Sync RGB va ilumina rotița de scroll și dedesubtul mouse-ului, utilizatorul putând adăuga nuanțe de roz sau un curcubeu, iluminând masa.

Gladius II Origin PNK LTD se bazează pe același senzor optic PixArt 3360 ca în versiunea originală. Senzorul poate ajunge la 12000 DPI, dar poate fi reglat pentru jocuri în care un DPI mai mic are mai mult sens, cum ar fi jocuri de tip MOBA.

Capacitatea de a comuta înainte și înapoi între setările programate folosind comutatorul DPI dedicat este la îndemână pentru tranziția între muncă și joacă, sau chiar între diferite genuri de jocuri.

Această versiune a lui Gladius II va fi disponibilă pentru o perioadă limitată, ceea ce înseamnă că este și mai importantă, fiind construită să dureze. Sub aceste butoane primare de culoare roz sunt comutatoare Omron rezistente la 50 de milioane de clicuri.

Conectorul rapid permite schimbarea cu ușurință a comutatoarelor cu altă rezistență și senzație sau înlocuirea celor uzate. Cablul împletit este mai rezistent, pachetul cuprinzând un al doilea cablu standard și o gentuță inclusă. Astfel, utilizatorul nu trebuie să îl conecteze/deconecteze atunci când se deplasează.

ROX Strix Fusion 300

Alegerea culorilor pentru fiecare parte, roz sau gri, a fost un pic mai ușoară. S-a dorit ca părțile ce intră în contact direct cu corpul utilizatorului să nu își schimbe culoarea. Astfel s-a ales un gri rece pentru banda de susținere și pielea proteică. Cum tema principală este roz, utilizarea culorii gri a fost limitată.

Microfonul retractabil, complet ajustabil, se îmbină în cadru pe cupa urechii drepte, astfel încât nu există nici o perturbare a nuanței de roz atunci când este ascuns, iar iluminatul cu accent roșu al originalelor Fusion 300 a fost înlocuit cu alb, care se potrivește mai bine cu estetica de ansamblu.

La interior, avem aceleași căști de jocuri Fusion 300, cu difuzoare ASUS Essence de 50mm și sunet surround virtual 7.1. Designul modificat al camerei de rezonanță este etanș pentru a sigila aerul în interior și pentru a reduce pierderile audio, iar zona din jurul difuzoarelor este mai mare, creând o ambianță sonoră mai largă.

Fusion 300 vine cu două cabluri, un cablu USB și un cablu audio obișnuit de 3,5 mm pentru a permite conectarea atât la dispozitivul mobil, cât și la PC.

ROG Sheath

Mouse pad-ul ROG Sheath este suficient de mare pentru a cuprinde toate echipamentele voastre, oferind în același timp condițiile pentru funcționarea precisă a mouse-ului.

Aceasta este fabricat dintr-un material țesut, pus deasupra unei suprafețe antiderapante, care nu se mișcă în timp ce vă jucați. Ediția PNK LTD menține aceeași amprentă uriașă de 89x43cm ca originalul, această versiune de Sheath fiind diferențiată vizual față de original.

Pentru PNK Sheath, ASUS s-a inspirat de la Strix Flare. O linie oblică este trasată pentru a separa rozul de gri. Partea stângă superioară este de culoare roz, cu o textură de inspirație cyberpunk mai deschisă la culoare.

Restul suprafeței este gri, cu excepția marginii roz a cusăturii, care înconjoară mouse pad-ul pentru a limita ruperea. Griul dominant este fundalul perfect pentru perifericele predominant roz pe care utilizatorul le va plasa deasupra.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: