Lansat în 2019 și rezervat inițial utilizatorilor Atos Quantum Learning Machine (Atos QLM), myQLM își propune să faciliteze accesul la simularea cuantică și să încurajeze inovația în calculul cuantic.

Permițând tuturor cercetătorilor, studenților și dezvoltatorilor din întreaga lume să descarce și să utilizeze myQLM, și astfel să dezvolte și să simuleze programe cuantice pe propriile laptopuri, Atos își propune să democratizeze accesul la simularea cuantică și să încurajeze inovația în calculul cuantic.

Calculul cuantic are potențialul de a schimba lumea așa cum o cunoaștem prin stimularea progreselor în domeniul sănătății, sustenabilității mediului înconjurător, proceselor industriale sau finanțelor.

Cursa actuală pentru dezvoltarea unui computer cuantic viabil din punct de vedere comercial a fost esențială pentru creșterea gradului de conștientizare a domeniului la nivel mondial, dar revoluția cuantică necesită mai mult decât componente hardware.

Formarea studenților, profesorilor, inginerilor și cercetătorilor trebuie să fie stimulată pentru a deschide calea către apariția noilor limbaje de programare, algoritmi și instrumente - toate elementele esențiale în valorificarea adevăratei puteri a calculelor cuantice.

Folosind myQLM, oricine poate explora capacitățile de calcul cuantic, de la experimentarea programării cuantice, la lansarea de simulări de până la 20 de qubiți direct din propriul computer, sau chiar mai mari, pe Atos QLM.

”Lipsa de experți calificați reprezintă una dintre următoarele mari provocări pentru dezvoltarea tehnologiilor cuantice. Prin deschiderea accesului către mediul nostru de programare cuantică myQLM, sperăm să ajutăm la pregătirea următoarei generații de informaticieni și cercetători și să promovăm o comunitate activă, care să modeleze viitorul calculelor cuantice. Invităm pe toată lumea să descarce myQLM și să ni se alăture în această aventură care schimbă vieți”, a declarat Agnès Boudot, Senior Vice President, Head of HPC & Quantum în cadrul Atos.

myQLM vine cu un set complet de instrumente:

  • Un ghid complet de utilizare și tutoriale, pentru a afla mai multe despre instrumentele și programarea cuantică;
  • Un forum de discuții în care utilizatorii pot pune întrebări, pot afla ultimele noutăți despre myQLM și comunitatea aferentă, pot aborda subiecte din domenii specifice, pot primi asistență din partea comunității sau pot descărca materiale de instruire;
  • Un proiect pe GitHub ce include un repository myqlm-contrib în care utilizatorii își pot prezenta și promova contribuțiile. Proiectul include, totodată, coduri sursă ale modulelor de interoperabilitate ale myQLM - Qiskit, Rigetti Forest, Cirq, ProjectQ - precum și simulatorul pyLinalg.

Programul Atos de a anticipa viitorul calculelor cuantice - Atos Quantum - a fost lansat în noiembrie 2016. Ca urmare a acestei inițiative, Atos a fost prima companie care a oferit un modul de simulare a zgomotului cuantic în cadrul ofertei sale Atos QLM.

Lansat în 2017, Atos QLM este utilizat în numeroase țări din întreaga lume, inclusiv Austria, Finlanda, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Țările de Jos, Senegal, Marea Britanie și Statele Unite, sprijinind programe importante de cercetare în diverse sectoare precum cel industrial sau energetic. Recent, Atos și-a extins portofoliul de soluții cuantice cu Atos QLM Enhanced (Atos QLME), o nouă gamă accelerată de GPU a Atos QLM.