“După multe căutari amănunțite, am ales să venim la Someg Gherla, având în vedere potrivirea de peste 90% a profilului de afaceri al companiei, a resurselor sale, dar și a potețtialului de crșstere pe care îl oferă. România este o țară membră UE, care își îmbunătățește constant infrastructura și dispune de personal cu înaltă calificare și cu o bună etică a muncii”, a declarat Bjorn Riechers CEO LKE Group
„Ne bucurăm că putem contribui la finanțarea companiilor din străinătate care investesc în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție din România. Credem că alegerea partenerilor de la LKE Group a fost una corectă și cu impact pe termen lung atât pentru mediul de business, cât și pentru comunitatea locală. Vom rămâne mai departe implicați în dezvoltarea sustenabilă a economiei”, a declarat Eleonora Bacale, Șef Departament Industrii Generale și TMT, în cadrul Diviziei Clienți Strategici.
Cu o experiență de 20 de ani, LKE Group este unul dintre cei mai importanți producători de sisteme de transport și manevrare logistică a mărfurilor din Germania, având operațiuni în Marea Britanie, Polonia și China.
Proiectul de relocare a facilității din China către Romania a fost originat și instrumentat de Clairfield Internațional, prin birourile de la Viena și București. Clairfield este una dintre cele mai mari case de M&A din Europa, cu tranzacții anuale de peste 5 miliarde de euro.
Casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA (RTPR) a acționat în calitate de consilier juridic pentru LKE Group, oferind consultanță cu privire la achiziția Someg Gherla SA, precum și la finanțarea tranzacției.
„Mă bucur că am avut ocazia să asistăm LKE Group cu privire la această tranzacție, le mulțumim pentru acest mandat și le dorim mult succes în planurile de dezvoltare în România”, a declarat Alina Stăvaru, Partener RTPR. „În numele întregii echipe RTPR, doresc să le mulțumim atât clienților noștri, LKE Group, Clairfield International, cât și Băncii Comerciale Române pentru colaborarea excelentă. Împreună am reușit să finalizăm cu succes o tranzacție intensă, care a presupus multiple aspecte specifice cu un grad ridicat de complexitate”, a adăugat Poliana Gogu-Naum, Counsel la RTPR.