Sabin Dimian (27 de ani) și Ion Morozan (28 de ani) sunt cei doi fondatori ai Craft Bicycle, un startup românesc care promovează ideea transportului ecologic. Craft Bicycle a participat recent în cadrul competiției PowerUp! by InnoEnergy, fiind câștigătorul etapei locale a concursului dedicat startup-urulor din domeniul tehnologiilor ecologice (în acest an, InnoEnergy a decis să meargă pe mai multe arii prin competiție, și anume, energie, mobilitate, cleantech, cybersec, smog și smart cities), tinerii prezentându-și proiectul în cadrul finalei europene care a avut loc la Praga. Noi le-am aflat povestea și cum își propun să cucerească bicicliștii din toată lumea oferindu-le o bicicletă din bambus mult mai ieftină decât a competitorilor.
Sabin a început să fie pasionat de ideea unei astfel de biciclete din bambus încă de prin 2012, după ce a citit despre o companie din State care realiza așa ceva. ”Am fost atât de fascinat de acea știre că 3 zile nu am mai ieșit din casă, documentându-mă cu stăruință despre acel subiect”, povestește el.
Să o vindem mai ieftin
A urmat întrebarea logică: de ce nu am putea să construim și noi o astfel de bicicletă, adaptată, însă, ca preț, pentru ca să și-o poată permite cât mai multă lume și să nu rămână doar la statutul de noutate sau lux - o bicicletă din bambus costă, în mod normal, între 2.000 de euro și chiar 6.000 de euro.
Am fost atât de fascinat de acea știre că 3 zile nu am mai ieșit din casă, documentându-mă cu stăruință despre acel subiect
Ca să-și testeze ipoteza, s-a apucat de lucru în grajdul bunicilor, un loc mai puțin primitor, dar pe care l-a adaptat pentru a putea realiza prototipurile. Nici chiar remarcile răutăcioase venite chiar din partea prietenilor apropiați nu l-au oprit să pună în practică acest proiect. ”Îmi spuneau că nu o să reușesc niciodată, că este doar un hobby pe care să-l tratez ca atare, că doar cei bogați ajung să facă astfel de lucruri și că ar trebui să mă țin de facultate”, își amintește Sabin.
Nu m-am lăsat descurajat, fiindcă eu aveam un vis și o viziune foarte clară. Singurul care a crezut în mine și în această idee a fost Ion, iar dacă nu era el, poate astăzi nu aveam ce să povestim. A fost singurul care s-a implicat atât financiar cât și emoțional iar maturitatea și seriozitatea lui au ținut acest business pe linia de plutire.
Afacerea Craft Bicycle a pornit din pasiunea pentru protejarea mediului, cât și din ambiția celor doi tineri de a acoperi această nevoie pe piață. ”Până în momentul de față nimeni nu mai încercase să producă o bicicletă sub 1.000 de euro. De asemenea, considerăm că mersul pe bicicletă reprezenta viitorul. Sunt rezultate demonstrate științific cum că mersul pe bicicletă îmbunătățește metabolismul și nu numai. De aceea, noi vrem să aducem ceva nou în acest domeniu și să conservăm mediul înconjurător prin crearea unei biciclete sustenabile”, adaugă Sabin.
Tare ca fierul, iute ca....bambusul
Au ales bambusul ca principal material pentru realizarea acestei biciclete, datorită rezistenței sale similare cu a oțelului, fiind net superior în comparație cu stejarul sau arțarul, specii ce sunt folosite de către 90% din producătorii de biciclete de lemn, după cum spune Sabin. ”De asemenea, este mult mai ieftin în comparație cu aceste specii de lemn, oferindu-ne posibilitatea de a micșora costurile de producție, acest lucru reflectându-se și în prețul final al bicicletei”, precizează tânărul.
În plus, bambusul are proprietatea de a absorbi vibrațiile drumului mult mai bine în comparație cu o bicicletă normală, făcând mersul pe o astfel de bicicletă mult mai confortabil.
Fondatorii Craft Bicycle importă materialul pentru cadru (bambusul) din China, cumpără părțile de aluminiu de la producători din România și aduc restul componentelor de la producători europeni.
În acest moment, Sabin spune că pentru producția bicicletelor costul se ridică la câteva sute de euro, însă, odată cu creșterea volumelor, este convins că vor putea să automatizeze producția și să reducă emnificativ costul de producție. Pe lângă faptul că acest lucru le va oferi posibilitatea unei creșteri accelerate a afacerii, reducerea costurilor de producție le va permite să vândă bicicleta la mai puțin de 1.000 de euro.
”Noul model va costa 899 euro și va fi prima bicicletă din lume realizată din bambus laminat ce va putea fi produsă în serie, fiind totodată și cea mai accesibilă bicicletă realizată din materiale sustenabile la un preț de 2 ori mai mic față de competitorii noștri”, se mândrește Sabin.
Noul model va costa 899 euro și va fi prima bicicletă din lume realizată din bambus laminat ce va putea fi produsă în serie
Pentru cei care protejează mediul înconjurător
Însă, pentru a ajunge în acest punct, a fost nevoie de nenumărate încercări, prototipuri, unele dintre ele eșuate, zeci de teste cu diferite materiale și vreo 30.000 de dolari, banii proprii ai celor doi fondatori ai startup-ului.
”De mai bine de 8 luni lucrăm la dezvoltarea unui nou model care va fi foarte diferit față de tot ce găsești în acest moment pe piața din Europa. În acest moment avem câteva prototipuri care sunt în teste iar dacă totul va merge conform planului, până la sfârșitul lunii Iulie vom lansa produsul”, mai spune Sabin.
Nu trebuie, totuși, să așteptați încă vreo câteva săptămâni până ce veți putea vedea bicicleta românilor. În acest moment, Craft Bicycle are expuse 2 biciclete din primul model într-un magazin din București, iar oamenii sunt deja fascinați de produs.
”Produsele noastre au fost proiectate pentru locuitorii din orașe, care se deplasează în interiorul acestora, cât și pentru cei care își doreau o bicicletă din materiale sustenabile, însă nu și-o puteau permite datorită prețului mult prea mare. Ne adresăm celor care vor să iasă în evidență printr-un produs exclusivist, util și de calitate, dar și celor care înțeleg misiunea noastră de a proteja mediul înconjurător prin folosirea materialelor reciclabile/bio-degradabile”, afirmă Sabin.
Potențial
Ținta românilor este, pentru început, câștigarea pieței europene (o piață cu o valoare de circa 17 miliarde de euro, unde anual se vând aproximativ 21 de milioane de biciclete și componente), și mai ales a pasionaților de ciclism din țări precum Germania, Olanda sau Suedia, acolo unde prețul pentru o bicicletă normală, care nu are caracteristicile Craft Bicycle, este undeva la 800 de euro – destul de apropiat de prețul la care și-au propus să vândă propriul produs.
”În acest moment sunt peste 10 companii în Europa care produc biciclete din lemn sau bambus, însă ceea ce ne diferențiază față de restul competitorilor este că avem un produs unic, cu un design minimalist, realizat dintr-un material care absoarbe mult mai bine vibrațiile drumului, echipat cu componente premium, la un preț de 2 ori mai mic”, completează Sabin Dimian.
Planul tinerilor este ca primele 100 de biciclete să fi produse în localitatea Bănești, județul Prahova, acolo unde este și atelierul Craft Bicycle, urmând ca pe viitor să construiască o fabrică pentru a scala acest business.
Ca la carte
Sabin crede că ar avea nevoie de încă 120.000 de euro pentru a face lucrurile ”ca la carte”. Adică să achiziționeze componentele necesare producției cât și pentru a pune pe picioare acea unitate de producție care ar urma să aibă capacitatea de a produce lunar sute de biciclete. Iar pentru a face rost de bani, fondatorii Craft Bicycle se gândesc chiar ca anul viitor să lanseze o campanie de Kickstarter.
Până atunci, cochetează cu ideea intrării într-un accelerator și sunt în discuții cu o serie de programe. ”În ceea ce privește competițiile o să aplicăm în continuare fiindcă mereu învățăm lucruri noi și cunoștem oameni importanți din industrie care ne pot ajuta, acum, la început de drum”, afirmă co-fondatorul Craft Bicycle. De altfel, recent, tineri au aflat că au fost acceptați în programul de incubare organizat de cei de la Future Makers.
Până în momentul în care au reușit să facă un prototip care să le satisfacă toate cerințele, atât de calitate, cât și de cost, nu au făcut un scop în sine din participarea în cadrul acceleratoarelor sau competițiilor precum PowerUp!.
De altfel, acolo au ajuns printr-o întâmplare fericită. ”Eu cred că ține de noroc și de destin, deoarece cu o seară înainte să aflăm despre această competiție trebuia să plec în Dubai unde participam la un hackathon pe mobilitate și unde trebuia să ne prezentăm proiectul în fața prințului și a ministrului transporturilor. Pentru că am avut atât de multe de pregătit pentru acest eveniment, am uitat complet să verific care sunt actele necesare pentru a călători în Emiratele Arabe. La aeroport am aflat că nu pot urca în avion, pe motiv că statele arabe nu mai acceptă pașapoarte temporare”, își amintește acum, amuzat, Sabin.
A uitat rapid de supărare și dezamăgire în momentul în care un prieten l-a anunțat pe Facebook despre competiția celor de la InnoEnergy, care căutau startup-uri din domeniul tehnologiilor ecologice. ”Am aplicat în acea zi, iar câteva zile mai târziu aflam că vom participa la finala pe țară”, spune el.
În cadrul etapei naționale, peste 25 de startup-uri din România și Republica Moldova s-au înscris în competiție, dintre care cele mai bune 11 au fost selectate să își prezinte soluțiile la finalul lunii mai.
Pe scena din Praga, Sabin a venit alături de prototipul bicicletei, iar la finalul pitch-urilor a fost imediat înconjurat de o bună parte din oaspeții evenimentului. ”Pentru noi, PowerUp! a reprezentat una dintre cele mai frumoase competiții la care am participat până acum, fiindcă am avut foarte multe de învățat, ne-a scos din zona noastră de confort și am primit feedback valoros din partea juriului și a mentorilor noștri din bootcamp”, declară Sabin.
Chiar dacă nu au câștigat și competiția din Praga, Sabin este mândru că afacerea sa și a lui Ion Morozan, pornită dintr-un grajd din Prahova, cu bani din economii și fără încurajări din partea apropiaților face parte acum dintre cele mai bune 15 startup-uri europene din zona tehnologiilor ecologice. Iar alături de Ion are planuri mari pentru viitorul transportului urban.
”Mă simt foarte norocos că am un partener ca el, pe care mă pot baza la orice oră și cu care pot construi ceva solid”, concluzionează Sabin Dimian.