ECHO School este un program dezvoltat de Bucharest International School of management și Amber Studio în parteneriat cu Abertay University (UK) care va certifica international viitori specialiști în dezvoltarea jocurilor.

ECHO School așteaptă în 2024 prima promoție de studenți care vor putea alege între trei specializări: design dezvoltare de jocuri, programare, respectiv artă și animație. Programele de licență durează trei ani, iar la final, absolvenții vor primi o diploma recunoscută la nivel internațional in linie cuarteneriatul cu Universitatea Abertay din Marea Britanie, una dintre cele mai prestigioase universități dedicate gaming-ului la nivel mondial.

În urma unei analize realizate de compania de cercetare, IZI Data, la comanda Bucharest International School of Management pentru a testa motivele alegerii universității în rândul elevilor de liceu și părinților acestora, trei din zece elevi au ales spontan gaming-ul ca domeniul în care vor să își dezvolte cariera din alte 16 discipline menționate în cadrul interviurilor. Mai mult, 51% dintre elevi și 62% dintre părinți consideră o potențială carieră în gaming foarte atractivă, apreciind într-o proporție de peste 60% în ambele segmente programele de licențiere în acest domeniu. După ce le-a fost prezentat modelul ECHO School, aspectele cele mai apreciate de cei intervievați au fost: diploma recunoscută la nivel internațional la finalul celor trei ani de studiu (68% pentru elevi și 67% pentru părinți), șansele mari de angajabilitate (46% elevi, 54% părinți) și faptul că este certificată de o universitate din Marea Britanie (menționat de 35% dintre părinți).

“Mă bucură ca punem acum o cărămidă importantă pentru viitoarea reprezentare a talentului românesc pe harta internațională a industriei de game development prin lansarea ECHO School – primul program de licență din țară dedicat formării viitoarei generații de creatori de jocuri. Cu un curriculum inovator și o abordare axată pe practică, ECHO School va fi punctul de plecare în cariera tinerilor pasionați de acest domeniu. Sunt la rândul meu o fană a acestei fascinante industrii, mă joc activ de la vârsta de șase ani și sper ca prin know-how-ul și experiența pe care le vom oferi începând din septembrie 2024n cadrul ECHO School, să avem cât mai multe jocuri de succes create, produse, desenate și programate de români pe care să le joace pasionații din toată lumea”, a declarat Laura Lăzărescu, CEO ECHO School.

Direcții de studiu și detalii curriculare pentru viitorii creatori de jocuri

Pentru a satisface nevoile diverse ale industriei și pentru a oferi o formare completă, ECHO SCHOOL propune trei programe de studiu, ambele cu o durată de 3 ani:

  1. Game Design & Development

Studenții care aleg această direcție vor beneficia de oportunitatea de a lucra alături de artiști, programatori și alți specialiști în echipe de dezvoltare a jocurilor și vor aprofunda studiul contextului istoric și al fundamentelor designului de joc, teoriei interacțiunii și narative.

Mai mult decât atât, programul este creat pentru a sprijini dezvoltarea de abilități profesionale în design de nivel, dezvoltare de concept, management de proiect și antreprenoriat. La final, studenții vor dobândi cunoștințe despre cum sunt concepute, dezvoltate și comercializate produsele de divertisment interactiv.

  1. Game Engineering

Acest program de studiu are ca scop perfecționarea abilităților în programarea jocurilor, inteligența artificială aplicată în gaming, programarea în rețea și design-ul de interfață, asigurându-se că studenții se familiarizează cu motoarele și tehnologiile standard din industrie. Programul se mândrește cu cea mai bună instruire în domeniu, printr-o îmbinare a experienței practice cu cea academică, și este conceput să evolueze odată cu schimbările din industria jocurilor și cu avansul tehnologic. Programul de Game Engineering se asigură că absolvenții vor fi instruiți corespunzător pentru o carieră în sectorul industriilor creative.

  1. Computer Arts & Animation

Modulul este conceput pentru a dota studenții cu abilitățile practice, cunoștințele teoretice și uneltele creative necesare pentru a explora și dezvolta practica în artele digitale. Acesta acoperă un spectru larg de conținut creativ, incluzând designul și producția pentru jocuri pe computer, ilustrații digitale, artă conceptuală, animație și efecte vizuale. Prin urmare, acest modul este ideal pentru cei care aspiră să fie la frontiera inovației în arta digitală și animație, oferindu-le posibilitatea de a-și forma și rafina talentul într-un mediu dinamic și modern.

Aceste programe sunt gândite nu doar să transmită cunoștințe teoretice, ci să formeze specialiști competenți și pregătiți să răspundă provocărilor unei industrii în continuă schimbare și expansiune.

Până pe 15 februarie, viitorii studenți pot beneficia de un discount early bird de 30% din taxa de școlarizare anuală.