Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul securității cibernetice, a lansat Scam Alert, o funcționalitate avansată de securitate pentru utilizatorii iOS.

Noua tehnologie protejează utilizatorii de înșelătoriile de tip phishing livrate prin mesaje SMS/MMS și invitații din calendar. Scam Alert oferă un strat suplimentar de protecție față de cea deja existentă în cadrul soluției Bitdefender Mobile Security pentru iOS pentru o apărare completă împotriva amenințărilor. Prin intermediul acestei funcționalități atacurile sunt identificate în mod proactiv și împiedicate să ajungă la utilizator.

Infractorii cibernetici vizează din ce în ce mai mult sistemele de operare Apple spulberând mitul potrivit căruia protecția nu ar fi necesară. Conform unui raport emis de Federal Trade Commission privind topul înșelătoriilor, în anul 2022 au fost înregistrate pierderi în valoare de 330 de milioane de dolari cauzate de escrocheriile prin mesaje. Această valoare reprezintă o creștere semnificativă, fiind mai mult decât dublă față de pierderile raportate în 2021 și de aproape cinci ori mai mare față de cele din 2019.

Scam Alert închide această carență de securitate, întrucât identifică în timp real potențiale linkuri periculoase trimise prin mesaje text sau prin invitații din calendar. Linkurile sunt identificate drept periculoase prin corelarea cu soluțiile globale Bitdefender de threat intelligence.

Dacă este marcat drept periculos, atunci mesajul este trimis automat către folderul „Junk”. Când primesc invitații în calendar care ascund un link periculos, utilizatorii vor fi notificați și le pot șterge pur și simplu. În ambele situații, sunt inițiate acțiuni pentru a preveni alte comunicări cu sursa amenințării.

”Actorii amenințărilor sunt extrem de capabili în a-și valorifica eforturile de inginerie socială pentru a fura informații personale și financiare. Atacurile de tip phishing care folosesc mesajele text și evenimente din calendar continuă să se intensifice la nivel global, și totuși, există puține opțiuni pentru protejarea dispozitivelor iOS, aspect de care infractorii cibernetici profită. Scam Alert este un strat puternic de securitate care îi oprește pe atacatori și care le oferă utilizatorilor siguranța unei vieți digitale fără griji”, spune Ciprian Istrate, senior vice president of operations, Consumer Solutions Group la Bitdefender.

Principalele caracteristici și beneficii:

Protecție și prevenție avansată împotriva înșelătoriilor - Bitdefender Mobile Security pentru iOS include tehnologia Web Protection care filtrează traficul din toate aplicațiile și alertează utilizatorii atunci când încearcă să accese linkuri periculoase. Web Protection funcționează împreună cu Scam Alert pentru a asigura securitatea datelor personale și bancare.

Protecția confidențialității și a identității – Bitdefender Mobile Security pentru iOS încorporează capabilități de monitorizare a breșelor de securitate și o rețea privată virtuală (VPN), protejând în mod eficient identitatea utilizatorului și securitatea datelor cu caracter sensibil.

Scaner de securitate puternic – Utilizatorii pot verifica securitatea telefonului sau a tabletei pentru a detecta și a remedia configurațiile greșite care le-ar putea expune la riscuri și pot scana dispozitivele pentru a obține setări optime de securitate și confidențialitate.

Disponibilitate

Bitdefender Mobile Security pentru iOS împreună cu Scam Alert sunt disponibile pentru utilizatorii existenți, fără niciun cost suplimentar.