”Anunțăm noi achiziții strategice pentru Bittnet Group, care ne vor consolida poziția pe piețele de training, securitate cibernetică și dezvoltare de software la nivel local și extern. Suntem entuziasmați că vom avea alături de noi echipe proaspete și vom deveni parteneri cu fondatori care au aceeași viziune pentru piața IT din România. Astăzi, Bittnet Group este un jucător important pe piața românească, investind puternic în dezvoltarea companiilor și continuând să își crească anual cota de piață. Din acest motiv, am devenit un partener atractiv pentru companiile dornice să își consolideze poziția pe piață, unele dintre ele fiind competitorii noștri din trecut. Cu noile investiții ne apropiem și mai mult de ținta de a avea o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro, un obiectiv pe care l-am promis acționarilor noștri că îl vom atinge până în 2025,” a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

Bittnet Group le propune acționarilor achiziționarea unei participații de 61% în dezvoltatorul de software Nenos Software SRL și 60% în Nonlinear SRL, 70% în compania de securitate cibernetică ISEC Associates SRL, precum și achiziționarea a 100% din compania de training IT&C, Computer Learning Center SRL. În urma tranzacțiilor propuse, Divizia de Tehnologie va crește atât ca amprentă geografică, dar și ca tipologie de soluții oferite de Bittnet Group.

Prin preluarea participațiilor majoritate ale Nenos Software SRL și Nonlinear SRL de la Toader Toporau, Grupul își va consolida poziția în divizia de dezvoltare software, pătrunzând totodată în sectorul inteligenței artificiale. În urma tranzacției, Bittnet va deține 61% din Nenos Software, precum și 60% din Nonlinear SRL. În ambele companii, participațiile rămase vor fi deținute de către fondatorul Toader Toporau.

Valoarea tranzacției este de 4,85 milioane de lei, jumătate din sumă va fi plătită în numerar și jumătate în acțiuni BNET. Nenos Software are peste 7 ani de experiență în dezvoltarea de software, iar compania oferă clienților B2B o gamă largă de soluții construite folosind inteligența umană și artificială. Aceste companii vor întări polul de software development al Grupului, care a fost înființat în decembrie 2020 prin achiziționarea a 25% din acțiunile Softbinator Technologies SA.

”Ținta noastră pentru anul viitor este una ambițioasă - dublarea cifrei de afaceri și dublarea numărului de colegi. De asemenea, ne dorim să ne implicăm activ în dezvoltarea pieței soluțiilor de inteligență artificială, prin informarea companiilor despre oportunitățile pe care inteligența artificială le poate aduce în desfășurarea activității acestora,” a declarat Toader Toporau, fondator și CEO Nenos Software.

Bittnet va prelua, de asemenea, două firme din cadrul Provision Group, o companie cu servicii de securitate cibernetică - ISEC Associates și una de training IT - Computer Learning Center.

ISEC Associates este o companie fondată în 2003, specializată în servicii complete de audit de securitate, consultanță și testare. ISEC ajută companiile să identifice, evalueze, securizeze și gestioneze securitatea informațiilor. Prin achiziționarea ISEC, Bittnet intenționează să își dezvolte poziția pe piața securității cibernetice.

Compania nu exclude posibilitatea unor alte achiziții în acest sector pe viitor. În urma tranzacției în valoare de 295.000 lei, sumă care va fi plătită în numerar, Bittnet va deține o participație de 70% în ISEC, în timp ce restul de 30% va fi deținută de fondator, Alexandru Andriescu.

De asemenea, Bittnet intenționează, sub rezerva aprobării de către acționari, să acorde împrumuturi către ISEC sau garanții pentru accesarea de credite în valoare totală de 241.000 euro în următorii doi ani.

Divizia de Educație se va extinde cu două companii: Computer Learning Center și Datascript SRO. Computer Learning Center este un jucător important specializat în furnizarea de cursuri în domeniul securității informațiilor, auditului și managementului serviciilor IT.

Prețul de achiziție pentru CLC este de 225.000 lei, sumă care va fi plătită integral în numerar în schimbul întregii companii. În plus, Bittnet va acorda CLC un împrumut sau garanții pentru accesarea de credite în valoare de 420.000 euro în următorii doi ani.

Prin achiziționarea CLC, un fost competitor, Bittnet Group își va consolida divizia de formare, și își va extinde portofoliul de certificări, în special în sectorul securității cibernetice.

Acționarii vor aproba, de asemenea, tranzacția anunțată în iunie 2021, achiziția a 20% din acțiunile companiei Datascript SRO din Cehia, acordarea de împrumuturi de până la 500.000 euro către Datascript, precum și ratificarea investiției Bittnet Group în plasamentul privat al Arctic Stream SA, companie care a fost listată recent pe piața AeRO.

Mai mult, acționarilor le va fi supusă spre aprobare mandatarea Consiliului de Administrație al Grupului Bittnet privind încheierea de noi tranzacții de M&A pentru o sumă totală cumulată de 200 de milioane de lei până la sfârșitul anului 2025.