Volumul de comenzi înregistrate pe 13 noiembrie a fost de 4 ori mai mare decât cel al unei zile obișnuite a anului. Mai mult, prima zi de luni de după Black Friday, a înregistrat și ea o creștere de 250%, comparativ cu 2019, iar cea mai aglomerată zi, din punctul de vedere al volumului de expediții, a fost marți, 17 noiembrie, când echipa de curieri Sameday a livrat cu 35% peste vârful istoric atins în perioada stării de urgență.
Ridicarea coletelor din rețeaua de lockere easybox a fost în topul preferințelor celor care au comandat în perioada campaniei de Black Friday, serviciul înregistrând o rată adopție de 3 ori mai mare față de anul trecut. Numărul coletelor livrate în easybox, în cadrul campaniei de anul acesta, a fost egal cu jumătate din întregul volum de livrări al ediției precedente.
37% dintre destinatarii din București au ales să își ridice comenzile din lockere, în top urmând Cluj-Napoca și Timișoara. Coletele au fost ridicate din easybox, în medie, cu 3 ore mai repede decât în luna octombrie, iar cel mai scurt timp pentru preluarea unui colet a fost de un 1 minut.
„Experiența anilor precedenți, dar și perioada dificilă de la începutul pandemiei, ne-au ajutat să ne optimizăm resursele și să ne organizăm echipele, astfel încât să facem față celei mai aglomerate perioade a anului. Ne-am menținut promisiunea de livrare, mai mult decât atât, peste 85% dintre comenzile generate în această perioadă au ajuns la destinatari a doua zi. Capacitatea operațională creată va fi menținută și în luna decembrie, când ne așteptăm la un volum de comenzi similar celui din noiembrie.
Andrei Munteanu, Vest Ventures: "Până acum am avut bani de alune. Vom finanța startup-urile din accelerator cu 100.000 de euro"
Vom continua să dezvoltăm intrumente și facilități care să îmbunătățească experiența clienților noștri, extinderea rețelei easybox fiind o direcție strategică pentru noi.”, explică Lucian Baltaru, CEO Sameday.
95% dintre coletele livrate prin Sameday, între 13 și 20 noiembrie, au fost de tipul B2C, servind, astfel, sectorul de e-commerce. În materie de categorii de produse, românii și-au orientat atenția spre următoarele: modă (14.7%), casă, decorațiuni și bricolaj (13.9%) și IT&C (13.6%).
În perioada Black Friday, Sameday a operat cu o flotă de peste 2500 de vehicule, ce au parcurs 2.5 mil. km și 855 de lockere, de trei ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.