În campania de Black Friday din anul 2022, Flip au vândut telefoane în valoare totală de peste 2.7 milioane EUR. Cumpărătorii au petrecut, în medie, sub 5 minute pe platformă, semn că ofertele au fost urmărite din timp.

Anul acesta, Black Friday vine la Flip cu reduceri mari la prețuri deja mici, oferind alternative prietenoase cu mediul și cu buzunarul românilor care vor să achiziționeze telefoane și tablete. Black Friday pe Flip.ro se desfășoară între 9 și 12 noiembrie, iar compania a pregătit peste 14.000 de produse, de la producători precum Apple, Samsung, Xiaomi și Huawei.

Pentru modele selectate de iPhone, prețurile pornesc de la 99 de lei.

Reducerile vor fi de până la 800 de lei, iar ofertele disponibile includ:

  • iPhone 12 Pro 64GB Foarte Bun la 2499.99 lei (reducere de 500 de lei);
  • iPhone 13 Pro Max 128GB Foarte Bun la 3999.99 lei (reducere de 370 de lei);
  • iPhone 11 64GB Foarte Bun la 1499.99 lei (reducere de 340 de lei);
  • iPhone 12 mini 64GB Foarte Bun la 1699.99 lei (reducere de 300 de lei).

„Misiunea noastră este să democratizăm accesul la tehnologie de ultimă generație pentru toți consumatorii. Black Friday devine o ocazie potrivită de a încuraja noi clienți să încerce experiența unui telefon recondiționat, pentru a se convinge că întregul proces de cumpărare este identic cu cel de achiziționare a unui telefon nou, de la livrare și până la unboxing. În plus, suntem pregătiți să colectăm din piață telefoanele care nu mai sunt folosite și continuăm să contribuim în acest mod la reducerea e-waste-ului, dar și să convingem noi clienți să testeze vânzarea simplă și sigură pe Flip.ro”, declară George Moroianu, cofondator Flip.

Toate telefoanele vândute pe Flip.ro sunt verificate cu ajutorul a 67 de teste de calitate hardware și software, în service-ul propriu, și au sănătatea bateriei de minimum 85%. Acestea au aceleași beneficii ca în cazul achiziționării de telefoane noi: experiența de unboxing, livrare rapidă, garanție 2 ani, drept de retur 30 de zile, și o echipă de customer support pregătită să răspundă la orice solicitare din partea clienților.