În cadrul campaniei, Bolt oferă curse gratuite tuturor celor care demonstrează printr-o fotografie pe Instagram, că poartă masca atât în spațiile închise, așa cum recomandă Ministerul Sănătății, cât și în cele deschise.
„Purtarea măștilor de protecție, care a devenit în multe țări obligatorie, este una dintre cele mai importante măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolii”, spune Cristian Sălceanu, Country Manager, Bolt România.
„Le cerem permanent șoferilor noștri parteneri să folosească măști de protecție cât sunt în mașini, facem asta pe toate căile și prin toate canalele de comunicare pe care le avem la dispoziție. La rândul lor, pasagerii trebuie să se protejeze și să aibă grijă de ceilalți. Pentru a-i încuraja și pe ei să poarte mască, am creat un program de recompense, sperând ca în acest fel să putem contribui și noi la crearea sau consolidarea unui obicei care poate salva vieți.”
Campania se derulează în perioada 21 iulie – 2 august pe pagina de Instagram a companiei, @bolt_romania, și face parte, alături de categoria Bolt Protect din aplicație, din programul de măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19. Bolt Protect este categoria specială care include mașini dotate cu paravane protectoare între șofer și pasageri.
Ca parte a „festivalului”, pe lângă premiile constând în curse gratuite, oferite câștigătorilor, compania a pregătit și un „safety playlist” pentru Apple Music și Spotify, care va fi anunțat curând.
Bolt s-a implicat inclusiv prin distribuirea gratuită de măști de protecție către flotele partenere. Această campanie va continua în următoarele săptămâni, urmând să se distribuie și măști refolosibile în anumite mașini, pentru a spori gradul de conștientizare și implicare al șoferilor parteneri, dar și al pasagerilor.
„Suntem pregătiți să penalizăm comportamentele care nu sunt responsabile sau nu respectă cerințele impuse de Ministerul Sănătății. Sancțiunile pot ajunge până la blocarea șoferului în aplicație. Credem, însă, mai degrabă în motivare decât în sancționare, fapt care ne-a și determinat, de altfel, să lansăm această campanie, cu un mesaj actual, extrem de important.”