Artistul român a pornit și o campanie de strângere de fonduri pe GoFundMe, iar până acum a strâns peste 1.500 de dolari.

De remarcat este faptul că Total Corbidon PLA, una dintre cele mai mari companii de pe segmentul de producție PLA (Poly Lactic Acid - acidul polilactic este un poliester alifatic termoplastic produs din resurse regenerabile, cum ar fi amidonul din porumb, în Statele Unite, sau trestia de zahăr în restul lumii) i-a donat lui Ioan Florea peste o tonă de PLA făcut din trestie de zahăr pentru a-l folosi la realizarea vizierelor pentru personalul medical.

Potrivit specialiștilor în domeniu, acidul polilactic este extrem de ușor de folosit în printarea 3D.

Acidul polilactic poate fi folosit in crearea cămășilor (ce pot fi calcate), tăvilor ce pot fi folosite în cuptoarele cu microunde sau chiar pentru crearea plasticului (în acest caz, este amestecat cu un polimer asemănător cu cauciucul cum ar fi ABS). Aceste complexe au o formă stabilă și chiar transparență si deci sunt materiale utile pentru ambalat. Acidul polilactic este utilizat în prezent în aplicații biomedicale, cum ar fi stenturile sau cusăturile după o operație, potrivit Wikipedia.

PLA se contracta la căldură și, prin urmare, este adecvat pentru utilizare ca material de înfășurare contractivă. În plus, ușurința cu care se topeşte acidul polilactic permite unele aplicații interesante în printarea 3D, aşa numita "turnare pierdută". Aceasta este un proces în care PLA-ul este printat sub forma unei cavități interioare și apoi învelit cu materiale asemănătoare ipsosului. PLA este ulterior topit, deoarece are o temperatură de topire mai scăzută decât materialul din jur. Rezultatul final este un gol care poate fi umplut (adesea cu metal topit).

Până în acest moment, vizierele realizate în aterlierul lui Ioan Florea au fost distribuite către spitale precum Northwestern Memorial Hospital, Chicago, Mount Sinai Hospital Chicago, HSHS St. John's in Springfield, HSHS Good Shepherd in Shelbyville, Shelbyville Manor & Hawthorne Inn, HSHS St. Mary's Hospital Decatur Illinois, Sarah Bush Lincoln in Mattoon Illinois, OSF Healthcare Peoria IL, Ann & Robert H. Lurie Children's Hospital of Chicago, Saint Anthony Hospital Chicago/Cook County Chicago, Community Health Chicago ,AMITA Health Saint Joseph Hospital Chicago, NYC Health + Hospitals/Bellevue New York.

Ioan Florea este un artist recunoscut în Statele Unite, materiale despre arta sa fiind publicate în HuffPost sau The Economist. Artistul folosește printarea 3D pentru sculpturile și tablourile sale, lucrând și cu nano-materiale, dar și tehnologii precum AI, deep learning sau rețele neurale.

Detalii despre munca sa și un portofoliu de lucrări puteți afla de pe site-ul oficial al artistului.