Bookr a venit pe piață pe 9 ianuarie 2021, după ce dezvoltarea a început în noiembrie 2020. Cofondatorii săi sunt Andrei Covaciu (CEO), Flavius Fulea (COO) și Radu Vîtca (CPO).

Andrei este developer și are experiență de peste 6 ani în industria IT în companii cum ar fi National Geographic sau Betfair, iar în urmă cu un an a început primul său proiect antreprenorial, o rețea bazată pe mesaje audio numită Empathy. Flavius e în antreprenoriat de peste 8 ani și e cofondator al unei soluții de securitate software pentru bănci. De asemenea, Flavius a venit cu experiența tururilor 3D, pentru că este fondator al unei firme care livrează astfel de tururi. Radu e în antreprenoriat de 4 ani și și-a dezvoltat propria academie de barbering. Așadar, skill-urile complementare ale celor trei au dus la crearea soluției de programare pentru saloane din România și nu numai care să aibă și tururi virtuale.

„Bookr a apărut tocmai ca un răspuns al nevoilor manifestate de oamenii care lucrează în industria prestării de servicii B2C. Problema notificărilor întârziate sau a celor care nu mai ajung niciodată, nevoia de a-ți cunoaște clientul înainte de a-ți trece pragul pentru prima dată au fost doar câteva dintre punctele pe care noi, cei de la Bookr, ne-am dorit să le bifăm”, a spus Flavius Fulea.

Flavius spune că deși la prima vedere e „doar o altă aplicație prin care poți rezerva locul la salonul preferat, Bookr e mai mult decât atât”. Astfel, Bookr e singura aplicație de programări și rezervări de pe piață care are integrată și opțiunea de tur virtual 3D.

„Aplicația pune la dispoziție două variante de interfață: una destinată clienților, iar cealaltă, business-urilor. Un utilizator poate avea acces la ambele tipuri de profil, în cadrul aceleiași aplicații, iar trecerea de pe un profil pe altul se realizează cu ușurință, în doar câteva secunde”, spune Flavius.

Ce servicii pot avea clienții în Bookr

În momentul de față Bookr are servicii de tip hairstyle, barber sau cosmetică, dar vrea să aducă și servicii de personal training, fotografie sau videografie, medicină și estetică dentară.

„Cu ajutorul unui tur virtual 3D, utilizatorii pot explora salonul sau cabinetul chiar înainte de a-și face o rezervare. Astfel, ei vor ști exact la ce să se aștepte atunci când își fac o programare la salonul sau cabinetul dorit, iar așteptările lor să corespundă cu realitatea. Spre deosebire de metodele clasice de prezentare, imaginile 3D nu pot fi în niciun fel prelucrate, așadar, clienții noștri au garanția transparenței și autenticității„, explică Flavius. În plus, clienții pot alege din aplicație o anumită persoană de la un salon pentru a face rezervare la ea, tocmai pentru a-și păstra preferințele pe termen lung.

„Bookr construiește nu doar un profil al business-ului, ci și unul al clientului. Atunci când acesta solicită o programare, echipa ta va putea vizualiza un istoric al programarilor, al anularilor și alte mențiuni pe care le-ai făcut de-a lungul timpului”, spune Flavius. Astfel, afacerile pot ști care sunt clienții de încredere.

Beneficiile și obligațiile afacerilor din Bookr

Saloanele plătesc un abonament lunar pentru a folosi aplicația, iar acesta e calculat dinamic. Prețul de start este de 150 de lei, iar pentru fiecare angajat se mai adaugă 15 lei în plus. Un salon cu doi frizeri, de exemplu, va plăti 180 de lei pe lună pentru posibilitatea de a primi rezervări prin Bookr.

Fiecare afacere își face un profil propriu care poate fi personalizat și poate adăuga fiecare membru al echipei cu un portofoliu de servicii proprii sau orar individual.

„Orice business are un panou de monitorizare a vânzărilor care generează statistici despre numărul de programări finalizate de fiecare membru al echipei sau de afacere, numărul de programări anulate, productivitate și profitul înregistrat zilnic”, spune Flavius.

Bookr e în App Store și Google Play din 9 ianuarie și are prezență în Cluj, Turda, Câmpia Turzii, Zalău, Bistrița, Târgu Mureș, Mediaș, Sebeș, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Bacău și București. Pe lângă România, mai sunt și afaceri din Marea Britanie care folosesc aplicația.

Planurile de dezvoltare pentru 2021

După 3 luni de dezvoltare, Bookr se aștepată ca în primul an să aducă 300 de afaceri în aplicație și peste 100.000 de utilizatori activi care să-și facă programări prin Bookr.

„Considerăm ca anul 2020 a venit cu mari schimbări pe piața și a dat de înțeles tuturor business-urilor că digitalizarea este un lucru bun si necesar. Nu este doar un moft ci este o scalare și o mai buna organizare in companie. Bookr nu vine doar cu un sistem de rezervari pentru business-uri ci și cu un customer relationship management (CRM) și statistici pe vanzari. Dacă expunem toate aceste beneficii aduse business-urilor realizam ca soluția digitală pe care BOOKR o pune la dispoziție este o cale menita sa usureze munca companiilor”, a încheiat Flavius.