Se înscrisese în cadrul unui accelerator de afaceri care ar fi putut să îi ofere bazele pentru a începe un business Bookster în Statele Unite, însă o neînțelegere (voiau o parte și din acțiunile companiei din România, fără a avea vreun aport la dezvoltarea afacerii la nivel local) l-a făcut pe Georgescu să amâne planurile de extindere în SUA.
Până la urmă a fost o decizie inspirată, este de părere Bogdan Georgescu. Rămânerea Bookster doar pe piața locală i-a oferit posibilitatea de a consolida sistemele interne ale companiei și de a crește compania în mod organic.
”La momentul respectiv eram foarte bucuroși la gândul extinderii, însă în ultimul an am folosit timpul foarte mult pentru a reface câteva dintre sistemele interne înainte să creștem. O parte dintre sistemele noastre erau de acum 3 ani când aveam 1.000 de abonați. Acum am început să le refacem și credem că în acest an o să le terminăm. Iar aceste sisteme ne sunt de folos și pentru extinderea în State. Cred că dacă ieșeam, totuși, acum un an, ne-am fi înecat. Nu eram destul de pregătiți”, consideră Georgescu.
Bookster după 4 ani de existență
Bookster a împlinit patru ani de activitate și a ajuns în România la 35.000 de abonați în peste 200 de companii (din domenii precum banking, telecom, servicii, IT, automotive sau retail, printre clienți aflându-se companii ca BCR, BRD, Unicredit, Orange, Vodafone, Kaufland, EY, Coca Cola HBC, Danone, Hella, Continental) din 500 de localități de pe întreg teritoriul țării noastre și la un milion de împrumuturi (sunt circa 8.000 de cărți în rulaj într-o săptămână). În acest moment, rata de satisfacție a abonaților este foarte mare (peste 90%), iar Bookster a devenit al doilea cel mai căutat beneficiu în rândul companiilor, după acordarea bonurilor de masă.
Piața din America ne poate ajuta să creștem mult mai mult și mai rapid. Noi am ajuns la 35.000 de clienți aici în 3 ani. Mă aștept ca acolo să ajungem în 6 luni. În plus, atingem milionul de abonați doar în SUA, mai mult ca sigur
”Am inventat un model de business unic în lume, am ocupat deja mare parte din piața din România, cel puțin la nivel de companii mari și foarte mari. Din perspectiva asta, cred că suntem la o cotă de piață de 25%. Mai avem totuși de crescut destul de mult, dar din ritmul de cerere de la clienți, să dublăm volumul actual este fezabil. Mă aștept să fim în 2-3 ani undeva la 70-80% din piața noastră. Asta ar fi pentru noi un business sănătos”, ne-a precizat Bogdan Georgescu.
Business și investiții de câte 1 milion de euro
Potrivit acestuia, business-ul Bookster a atins în 2016 pragul de un milion de euro în venituri, iar până la finalul anului trecut, valoarea investitițiilor totale, în platformă, logistică sau fond de carte (care a ajuns la 50.000 de cărți, compania încercând să cumpere în fiecare lună circa 2.000 de cărți noi) a fost de un milion de euro – banii au venit din surse proprii, fără împrumuturi din afară. Următorul milion, cel al abonaților, ar putea fi atins abia prin 2025. Asta dacă Bookster nu va rămâne doar un business local.
Cu ochii în continuare pe SUA
Georgescu nu a renunțat la planurile de extindere în SUA. De curând a fost contactat de incubatorul la care a participat anul trecut și a fost invitat să aplice iar. Nu s-a hotărât, încă, dacă Bookster SUA va fi un proiect ce va pleca din acel incubator sau se va dezvolta pe cont propriu, însă și-a propus ca primele cărți să ajungă în mâinile corporatiștilor de acolo până la finalul anului în curs.
”Mai avem două zone mari în care e de lucru, logistica și relația cu clienții, dar cred că vom reuși până la finalul anului să facem acest pas. Incubatorul era un punct de plecare. Așa, trebuie să o faci pe bucăți. Dacă nu mergem cu incubatorul de data aceasta, vom merge singuri. Piața din America ne poate ajuta să creștem mult mai mult și mai rapid. Noi am ajuns la 35.000 de clienți aici în 3 ani. Mă aștept ca acolo să ajungem în 6 luni. În plus, atingem milionul de abonați doar în SUA, mai mult ca sigur”, spune el.
Bookster și posibilitatea de a deveni o afacere globală
Planul său este de a folosi sistemele de operare locale și pentru business-ul din SUA, acolo urmând să se închege doar o echipă de vânzări și logistică. Cel puțin pentru început. ”Partea de client service, IT, retenție, analiză de date, se poate face și din România. Cel puțin așa cred acum. Dar știm foarte bine că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, povestește Georgescu.
În România volumul de carte electronică era undeva la 3%. Germania e la 4%, Europa, în medie este undeva la 4-5%. Avem doar de crescut pentru că nivelul de educație este în creștere
În acest moment, România își finanțează deja singură dezvoltarea, investițiile viitoare fiind necesare, de principiu, doar pentru ieșirea în afara granițelor. ”Mi-aș dori să putem folosi cât mai mult din baza din România. Și atunci putem scădea cheltuielile din America. Dar dacă avem nevoie de programatori din SUA atunci dai 1 milion pe an doar pentru IT. Cam asta este suma pe care trebuie să o aibă un startup de acolo pentru a susține salariile programatorilor doar în primul an”, afirmă Bogdan Georgescu.
În afara SUA, fondatorul Bookster nu exclude nici Anglia sau zona Asiei, și în special Filipine. De ce tocmai acolo? A fost sugestia clienților de aici. ”Filipine este o piață foarte mare. Este cea mai dezvoltată piață din Asia pentru centre de servicii. Noi avem un produs pentru corporații, iar Filipine este hub-ul Asiei pentru zona de centre de servicii și call centere. Pare o oportunitate interesantă”, spune el, dar precizează că nu are planuri concrete pentru extindere în Asia.
Bookster pentru copii
În schimb, și-ar dori ca în următorul an să intre pe o nouă nișă la nivel local: Bookster pentru copii. ”Nevoia de cărți în școli este mai mare decât la adulți. Deși în România este obligatoriu să ai o bibliotecă în școală, așa ceva nu se respectă. Sunt copii care nu au văzut în viața lor o carte de povești”, spune Bogdan Georgescu.
Dar dacă avem nevoie de programatori din SUA atunci dai 1 milion pe an doar pentru IT. Cam asta este suma pe care trebuie să o aibă un startup de acolo pentru a susține salariile programatorilor doar în primul an
Primele discuții pentru realizarea acestui proiect au avut loc după o campanie de Crăciun derulată în cele peste 200 de companii care folosesc Bookster. ”Am strâns 16.000 de cărți donate de abonați și am construit biblioteci în 36 de școli. Pentru că Bookster a început ca o afacere socială, pentru noi este mult mai important să ajungem să facem biblioteci în școli decât să ieșim pe alte piețe”, precizează acesta.
Acest segment ar reprezenta un business diferit de cel pentru adulți. Dacă logistica ar fi elementul comun, cărțile și modul în care se realizează comunicarea ar trebui să fie diferite. Potrivit lui Georgescu, concepul din spatele acestui proiect era ca serviciul să se lanseze în rândul unor școli private pentru a fi confirmat, urmând să fie extins la nivel național, companiile care au abonamente în cadrul Bookster fiind încurajate să ”adopte” câte o școală pe care să o ajute.
”Ideea a pornit de la o bancă care își dorea să ofere acest beneficiu pentru câteva școli. E un instrument foarte util pentru a ajuta comunitatea locală”, mai spune Bogdan Georgescu.
Resurse necesare
Însă la fel ca și extinderea în SUA, dezvoltarea acestei nișe este oarecum condiționată de resursele limitate de care dispune în acest moment Bookster. Echipa este formată din 35 de oameni, iar după cum spune Georgescu, recrutarea este un proces dificil. ”Deocamdată impedimentul nu a fost o chestiune de bani. Nu e vorba că nu am avut bani ca să creștem. Noi deja ne acoperim cheltuielile. A fost mai degrabă o chestiune de timp și de oameni. Evident, dacă mai pui bani poți să mai aduci oameni. Dar și oamenii pe care îi aduci din afară, nu poți să îi lași de capul lor să facă ceva. Au nevoie să fie îndrumați”, precizează antreprenorul.
Perspective de creștere
Bookster ar putea ajunge până la finalul anului la venituri de 1,5 milioane de euro, iar perspectivele sunt doar de creștere. Dacă Georgescu își propusese la început să facă un serviciu digital, acum Bookster împrumută doar cărți în format print. ”Ca medii, la nivel global, cartea print domină de departe. SUA este cea mai echilibrată piață, și coboară ușor, în funcție de nivelul dezvoltare al fiecărei țări. În SUA a ajuns undeva la 60% - 40% print/ebook. Iar doar 8% dintre americani citesc doar în format electronic. Mai sunt 15-20% care citesc cărți atât digital cât și în format tradițional, restul doar print. În România volumul de carte electronică era undeva la 3%. Germania e la 4%, Europa, în medie este undeva la 4-5%. Avem doar de crescut pentru că nivelul de educație este în creștere”, spune Georgescu.
Modelul Bookster este în continuare unic pe piață, atât la nivel local, cât și pe plan internațional. ”Mi-aș fi dorit să nu fim singurii, să putem învăța de la alții”, glumește Georgescu. Însă tocmai acest lucru oferă toare premizele pentru dezvoltare. ”Mă aștept ca la un moment dat să fie niște investitori care vor fi interesați să preia o parte din companie și care, după ce văd că modelul are succes în SUA, îl vor duce și în alte țări. E un serviciu universal. Va merge oriunde. Totul este o chestie de resurse și de capacitatea de a crește foarte repede”.