Irina Achim
Vlad AndriescuCristina se consideră un bon vivant, care a trecut prin experiența de jurnalist, apoi redactor-șef și publisher la revista Good Food timp de aproximativ 5 ani, blogger de food din 2009, până la experiența antreprenorială, când a deschis un studio de gătit și de găzduit petreceri.
În prezent, este fondatoarea restaurantului Arzu, care în turcă-persană înseamnă apetit, foame, dar și pasiune și dorință. Practic, câteva cuvinte care o descriu perfect pe antreprenoarea de mâncare bună.
Dar cum a fost parcursul ei, care au fost momentele în care a simțit că nu mai poate și cum le-a depășit totuși, despre asta vom vorbi cu ea într-un nou episod din podcastul Heat not Burnout.
Alături de Cristina vorbim despre cum rămâi relevant într-un domeniu în care te reinventezi, cum ajungi să fii jack-of-all-trades pe ce înseamnă cooking și antreprenoriat și cum te lupți cu oboseala când trebuie să fii o gazdă bună la tine în local.
Pasiunea pentru mâncare mai mare decât pasiunea pentru gătit
Mazilique a început un blog culinar în 2009, inspirată de o cină cu prietenii unde rețetele ei au fost apreciate. A văzut atunci cât de bine se simte să gătești pentru alții și să te bucuri de reacțiile invitaților, astfel că legătura cu mâncarea a fost strâns conectată de atmosfera pe care o generau astfel de întâlniri.
”Acea primă cină a declanșat mai mult cheful meu de a repeta experiența. Când am văzut că gătind lucruri pot să adun oameni în jurul mesei să avem o atmosferă drăguță, o convivialitate în jurul unei mese și plăcându-mi atmosfera care se crea, am vrut să o replic. Și atunci am început să mai caut rețete, am mai început să mai testez rețete și am devenit foarte interesată de subiect. Iar eu atunci când sunt pasionată de ceva, totul se întâmplă foarte brusc și escaladează foarte repede, de la zero la 100 rapid.”
Astfel, primele momente ca blogger culinar au fost marcate de începerea proiectului din pasiune pentru mâncare mai mult decât pentru gătit. Și din dorința de a crea un blog un pic diferit de cele care existau la acel moment.
În 2010, a primit propunerea să devină redactor-șef la BBC Good Food România, o ofertă care a venit ca o recunoaștere a muncii sale.
Cum rămâi relevant în domeniul ales
Pentru Cristina, pasiunea e un motor foarte puternic. Curiozitatea ei intrinsecă a contribuit la dorința de a explora și de a încerca lucruri noi, ceea ce a ajutat-o să rămână relevantă într-o industrie unde apăreau jucători noi și unde bătălia pentru atenția publicului era foarte mare.
Un alt lucru care a contribuit la o constantă inspirație pentru blogul culinar a fost și sezonalitatea. Asta a ținut-o ocupată și chiar a ajutat să își găsească surse de inspirație.
Deschiderea studioului a fost prima ei inițiativă majoră în antreprenoriat, un spațiu destinat evenimentelor culinare și cine pentru prieteni.
”Studioul era un loc de joacă pentru mine, o nevoie combinată cu un moft. Aveam o activitate intensă pe blog, rețete, fotografii, filmări. Toate se întâmplau la mine acasă și bucătăria era plină. În momentul în care roboții din bucătărie au ajuns să fie depozitați sub patul din dormitor, am zis cum ar fi să existe un spațiu separat, mai ales că făceam și niște cine pentru prieteni. Cinele pentru prieteni ajunseseră să aibă 20 de oameni și practic oamenii stăteau pe hol, cu fața la bucătărie ca să fim toți împreună acolo și toate măsuțele de cafea fuseseră transformate în scaune. Era un circ, dar cu o atmosferă foarte drăguță.”
Astfel, studioul era un spațiu pentru cei care își doreau o astfel de distracție culinară, dar una care să nu implice schimbări majore în casă sau curățenia de după. Studioul a adus un succes organic, fără campanii de marketing, atrăgând un public care înțelegea și aprecia conceptul.
”Studioul a trecut pe scaunul din spate când am început să lucrez la Arzu, un proiect nou care ne acapara resursele. Am avut multe lucruri de învățat când deschideam cârciuma. La studio Mazilique în prezent se întâmplă evenimente private, dar funcționează și ca birou pentru mine și colegii mei.”
De la blog, la studio, la cârciumă
Lansarea restaurantului Arzu a fost un proces complex, cu numeroase provocări logistice și administrative, implicând un efort considerabil pe șantier și în organizarea bucătăriei.
Cu toate greșelile și dificultățile întâmpinate, deschiderea Arzu a fost o realizare majoră, chiar dacă a implicat eșecuri și lecții învățate în proces. Pentru lansarea Arzu și-a angrenat toți prietenii cu experiență în domeniu și a apelat la sfaturile lor acolo unde avea găuri de cunoștințe.
”Pe de-o parte am început să facem șantierul, pe de altă parte, toate demersurile administrative necesare acestui business și în paralel cu dotarea unei bucătării. Experiența mea nu era una de bucătărie de restaurant, era una mult mai domestică, așa că a trebuit să învăț repede multe lucruri și să și să ne organizăm în consecință pe multe planuri, de la ordinea lucrărilor într-un șantier, la actele necesare deschiderii unui business. Cum proiectezi interiorul restaurantului pentru un flux eficient? Cum proiectez bucătăria pentru aceleași nevoi? Mi-ar plăcea să o mai fac încă o dată ca să văd dacă am învățat ceva, să-mi dau o verificare.”
O greșeală despre care antreprenoarea își amintește acum cu o urmă de haz este și momentul în care a comandat un cuptor foarte scump, dar nu s-a gândit și cum îl va instala efectiv în bucătăria restaurantului.
”Mă gândeam eu la cum va veni cuptorul din Danemarca, ales după mult research. În acest proces, mi-am dat seama că acest cuptor este mai mare pe oricare parte l-ai măsura decât orice gol de ușă pe care îl aveam în clădire. Și așa a început meltdown-ul. S-au spart pereți, s-au spart uși, s-au pus la loc după ce abia terminasem bucătăria. Am luat-o ca un eșec personal.”
Cum ajungi la burnout în HoReCa?
Mazilique are la activ două burnout-uri majore de care-și aduce aminte. ”O dată pe an facem un burnout mic”.
Ce a generat burnout-urile mari?
”Metoda mea de a aborda orice este ca o locomotivă. Ce-mi place mie să fac? Să gătesc. Ok, gătim în fiecare zi. Am descoperit o dată o rețetă care mi-a plăcut. Am făcut-o o săptămână și am mâncat câte un lighean din felul respectiv în fiecare zi. Funcționez foarte intens. Îmi plac emoțiile intense, îmi place adrenalina generată de entuziasm și într-un mod semi-masochist, îmi plac și problemele, pentru că sunt niște challenge-uri și vrei să le rezolvi, nu te plictisești. Punându-mă în mod repetat în astfel de situații, pun presiune pe mine și în ceea ce privește rezultatele. Această nemulțumire care rezultă din niște țeluri setate într-un mod greșit, de multe ori combinată uneori cu sindromul impostorului, combinată cu pur și simplu oboseală fizică, pentru că în industria asta e și multă, multă oboseală fizică, nu doar mintală. Împreună, super combo, dai în burnout ușor.”
Ce face când e în burnout?
”Când simt că sunt în burnout, vorbesc despre asta. Încerc să comunic cât mai bine astfel încât echipa mea să știe că poate nu o să fiu la capacitate maximă, să găsim un echilibru.”
Ce mai face ete că-și ia timp pentru ea: ”nu poți să torni apă dintr-un ulcior gol. Dacă nu-mi încarc bateriile, n-o să pot să dau mai departe colegilor mei, nici susținerea și suportul de care au nevoie. Plecăm cu cele mai bune intenții, vrem să fim aici și întotdeauna facem eforturile alea să ajungem unde ne-am propus. Și aceste eforturi te erodează, mai ales atunci când le faci în fiecare zi, pentru că restaurantul este deschis în fiecare zi. Nu e ca și cum am pune telefonul pe airplane mode cum am făcut acum pentru o oră.”
Specificitatea unor aspecte care țin de indusrtia aleasă este modelul picătură cu picătură, sau grămada de lucruri mici: ”sunt cât se poate de disponibilă pentru orice apare. S-a terminat pâinea? Ce facem cu morcovii ăștia? Mai avem cafea, unde e laptele? Trebuie să facem o factură. N-a venit un furnizor. Mici, mici lucruri, care nu sunt complicate, știm cu toții să le rezolvăm. Dar când sunt multe mingiuțe care sunt aruncate și tu vrei să le dai înapoi repede, ori îți mai scapă, ori pur și simplu obosești.
”Pentru mine e o dezamăgire personală de fiecare dată când obosesc, pentru că asta înseamnă că nu livrez ce este necesar ca să fac lucrurile să meargă.”
Gătitul ca metodă de relaxare?
”Pentru mine nu cred că am gătit niciodată. Nu a fost la fel de important ca atunci când găteam pentru alți oamnei. Nu a fost o relaxare, poate doar uneori și întâmplător. Îmi face plăcere să gătesc pentru prieteni, dar nu mai fac asta atât de des.”
Ce ne spune însă și știe și din feedback-ul din comunitate, este că poți să găsești confort în mâncare.
”Când faci asta acasă, când faci asta pentru cei dragi sau când faci asta pentru tine, ca un act de self care, poate fi liniștitor. Cum simt acum, la aproape 40 de ani, mâncarea pe care o mănânc versus la 20 și ceva de ani, e o diferență. Ajungi să fii mult mai conștient de ce te hrănește cu adevărat, de ce îți de o stare de bine și de cât de importante sunt toate lucrurile astea dacă tu vrei să fii funcțional.”
Podcast-ul ”Heat not BURNOUT” este realizat cu sprijinul glo™.
glo™ este un dispozitiv electronic ce se utilizează împreună cu consumabilele compatibile ce conțin nicotină, o substanță ce creează dependență. Este destinat consumatorilor peste 18 ani. Acest produs nu este lipsit de riscuri.
