Alex Samoilă era programator la SAP și pasionat de biciclete. S-a uitat în străinătate și s-a gândit să lanseze ceva pe cont propriu. Așa s-a născut Atelier Pinion, un loc unde poți bea cafea și bere, în timp ce ți se repară bicicleta. Despre planurile sale am vorbit la Startup Urban.

pinion-4

Alex Samoilă și-a construit afacerea în fostul garaj al bunicului său din zona Piața Romană din București. Avea ideea de mai multă vreme, dar s-a concretizat acum doi ani. A lucrat în paralel la SAP ca programator și timp de un an a ținut cafeneaua în paralel. Era complicat și, de multe ori, s-a simțit obstacolul în calea dezvoltării Pinion. De un an e angrenat full time și începe să se vadă. Business-ul ajunge la aproximativ 100.000 de euro venituri într-un an și pentru 2017 creșterea este exponențională.

Pe bicicleta de mic

Alex a avut o legătură permanentă cu bicicleta. A crescut la București, iar vacanțele și le petrecea la bunici, la Sinaia. Prima oară când a mers cu bicicleta și-a rupt și mâna. A fost cadoul bunicului său, cel în spațiul căruia a deschis și Atelier Pinion.

Am avut o perioadă când am avut motocicletă, iar asta îmi direcționa toate alegerile și viața. Între timp m-am întors la bicicletă, e mai pură și mai curată

pinion-5

"Când am intrat la liceu mi-au promis ai mei bicicletă, dar nu mi-au luat. M-am ținut de ei, iar în al doilea an mi-a luat bunicul meu. Știam exact pe care o vreau, de la ce magazin. Am mers cu bunicul la Brașov și el mi-a cumpărat bicicleta", își amintește Samoilă. A doua oară când s-a urcat pe ea s-a dus cu prietenii la cota 1.400 de metri. În coborâre a căzut și și-a rupt și mâna. A fost începutul dur al unei prietenii care durează și astăzi. În facultate, la București, mergea cu bicicleta, iar la serviciu o folosea tot pe ea. "Am avut o perioadă când am avut motocicletă, iar asta îmi direcționa toate alegerile și viața. Între timp m-am întors la bicicletă, e mai pură și mai curată", își amintește Alex.

S-a gândit la un atelier de reparații atunci când participa la concursuri de mountain bike. A luat locul 2 la un concurs de amatori și atunci s-a gândit serios. "Mi-a lipsit un loc unde să mă duc cu toată inima pentru a-mi repara bicicleta. Aveam ideea cafenelei de multă vreme", spune Samoilă. A pornit la drum cu un coleg, specializat pe zona de reparații, dar el a renunțat. Acum doi ani a deschis Atelier Pinion după o investiție de 30.000 de euro.

pinion-3
În garajul bunicului

Atelier Pinion poate fi găsit în zona Piața Romană, pe Bulevardul Dacia. Intri într-o curte care înflorește primăvara, iar la capătul ei găsești cafeneaua. La etaj e atelierul de reparații.

Nu era nimeni aici. Nu venea nimeni pentru că nu știau de noi. Mă întrebau prietenii câtă lume a fost și nu prea aveam ce să le zic

"Am știut că vom face aici. Totul a plecat cu titlu de experiment. Oare ar fi nevoie de un magazin de biciclete mai altfle? Modelul a fost luat de afară, în Londra există "Look Ma No Hands" și "Soho Bikes", își amintește Alex.

În prima zi de deschidere au venit 50 de oameni în curte. Râde și-mi spune "mai bine întreabă-mă cum a fost zilele următoare". Cum a fost, îl întreb eu. "Nu era nimeni aici. Nu venea nimeni pentru că nu știau de noi. Mă întrebau prietenii câtă lume a fost și nu prea aveam ce să le zic", spune Samoilă.

Nici părinții nu au fost foarte încântați de ideea lui Alex. Avea un job bun, era programator, nu avea de ce să deschidă, după cum spuneai ei, o cârciumă. "A fost foarte greu să-i conving pe ai mei, să scap de eticheta asta de bețivăneală. Când am zis că vreau să renunț la job, cred că li s-au aprins beculețele că e treabă serioasă", explică fondatorul Atelier Pinion.

Conceptul

Ideea Atelier Pinion e bazată pe pasiunile lui Alex Samoilă. Cafeneaua funcționează pe timpul zilei, iar seara se transformă în bar. Găsești beri de tot felul, cafea de specialitate, iar la etaj există atelierul unde pot fi reparate biciclete. E un business care depinde de sezon. De curând, Atelier Pinion s-a extins și cu magazinul online de pe internet, unde vinde biciclete și accesorii pentru acestea. Când l-am văzut pe Alex, în curte stătea o bicicletă pe care scria "Iute". E următorul său proiect - o bicicletă proiectată și construită chiar de el. Speră ca în decembrie să trimită bicicletele către primii clienți, cei care au făcut precomenzi.

pinion-2

"Dintre toate, cel mai bine merge barul. El susține partea de cafenea, iar partea de reparații se autosusține. În afara sezonului tragi mult, dar nu câștigi. Prima oară am simțit că începe să meargă în primăvara asta, în 2016. Primăvara înflorește curtea și oamenii. E lume multă, agitație, e fierbere după o iarnă în care nu s-a mers cu bicicleta", spune Alex.

Când vine sezonul, vine lumea peste tine. Dacă nu ești pregătit să le oferi ce au nevoie, îi pierzi

"Am vrut să aduc lucruri care-mi plac - cafea de specialitate, bere bună. Nu credeam că aș fi atât de nișat, dar am descoperit că foarte puțină lume apreciază cafeaua de calitate. Gusturile s-au educat între timp", spune Alex.

Spune că e important să te pregătești pentru sezon. De exemplu, pe timp de iarnă trebuie să facă aprovizionările pentru magazinul online. Dacă cineva are nevoie de un produs primăvara, nu are voie să nu-l aibă. "Când vine sezonul, vine lumea peste tine. Dacă nu ești pregătit să le oferi ce au nevoie, îi pierzi. Dacă nu ai o bicicletă de o mărime potrivită, s-au dus. Pe loc nu-ți dai seama, dar pe termen lung, în momentul în care ieși din sezon și trăiești din ce ai făcut în timpul anului, începe să devină greu", povestește Alex.

De când au lansat s-a ocupat și de anumite evenimente pentru bicicliști. A organizat Tura de noapte, o plimbare de 20 de kilometri prin București, numai cu biciclete fixie, iar Tura de Duminică era făcută pe cursiere, în afara Capitalei. De asemenea, anul următor vrea să organizeze și seri de film cu specific ciclist.

Schimbare de viteză la Pinion

Anul 2017 e primul pe care Alex îl va petrece exclusiv ocupându-se de Atelier Pinion. "Ne-a limitat faptul că nu am avut pe cineva care să împingă lucrurile. Toate depind de mine acum și, într-un fel sau altul, eu sunt piedica în calea dezvoltării", spune realist Alex Samoilă.

Vrem să ne orientăm spre bike fitting (biciclete modificate la comandă cu piese speciale pentru ele). Vrem să aducem noi, să nu ne mai bazăm atât de mult pe furnizori

pinion-1

De altfel, pentru 2017 vrea să crească cifra de afaceri, să transforme cafeneaua și să crească partea de reparații. "Vrem să ne orientăm spre bike fitting (biciclete modificate la comandă cu piese speciale pentru ele sau potrivirea bicicletei pentru a veni ca o mănușă ciclistului). Vrem să aducem noi", spune Alex.

Spune că e important să te pregătești pentru sezon. De exemplu, pe timp de iarnă trebuie să facă aproviziconările pentru magazinul online. Dacă cineva are nevoie de un produs primăvara, nu are voie să nu-l aibă. "Când vine sezonul, vine lumea peste tine. Dacă nu ești pregătit să le oferi ce au nevoie, îi pierzi. Dacă nu ai o bicicletă de o mărime potrivită, s-au dus. Pe loc nu-ți dai seama, dar pe termen lung, în momentul în care ieși din sezon și trăiești din ce ai făcut în timpul anului, începe să devină greu", povestește Alex.

Echipa are momentan cinci persoane. Anul viitor vrea să dezvolte și zona de construcție de biciclete proprii. Cumpără cadrele din mai multe țări din UE, după preferințele sale, iar apoi asamblează bicicleta după dorința sa. Cu toate acestea, ar vrea să găsească și un furnizor din România.

Comunitatea

Comunitatea bicicliștilor din România crește pe zi ce trece. Pe șosea vezi din ce în ce mai mulți cicliști urbani. Cu toate acestea, infrastructura a rămas în urmă, iar starea conflictuală dintre cicliști și șoferi crește.

Numărul bicicliștilor a crescut, dar și tensiunea biciclist versus șofer. Acum 15 ani nu mă claxona nimeni, știam doar că trebuie să mă feresc

"Lucrurile s-au schimbat. Numărul bicicliștilor a crescut, dar și tensiunea biciclist versus șofer. Acum 15 ani nu mă claxona nimeni, știam doar că trebuie să mă feresc. Nu erau piste, eram tolerat pe șosea. Eram puțini, așa că nu deranjam. Acum toată lumea claxonează", explică Alex situația bicicliștilor din România astăzi.