Când eram mici visam la mașini zburătoare, dar am primit în schimb smartphone-uri, acces nelimitat la informație pe internet, filme, muzică, servicii digitale prin care putem comanda mâncare și nu numai. Poate că lumea nu e așa de spectaculoasă precum ne imaginam, dar e tot mai bună ca acum mulți ani.

Un articol din revista „Entrepreneur” a selectat mai multe predicții făcute în ziarele americane acum 100 de ani, în 1921, despre cum vedeau oamenii de atunci lumea viitorului. Și chiar dacă lumea e ciudată și grea, dacă vei vedea predicțiile îți vei da seama că trăiești în lumea de vis a cuiva de acum 100 de ani.

Vei controla temperatura casei

Știu, pare ciudat că acest lucru era un vis, dar acum 100 de ani nu era așa de ușor. Charles Steinmetz, un inginer electronist scria despre faptul că se va produce o revoluție în domeniul încălzirii.

„Când încălzirea va fi electrică și vom dori ca în casă vom dori să fie 21 de grade, vom seta un termostat la 21 de grade și temperatura nu va crește peste acel punct. Temperatura va fi constantă, indiferent de vremea de afară. Aceeași încălzire va fi folosită și pentru a răci aerul când afară e cald și va menține umiditatea la același nivel”, spunea el. Nu prea e departe de adevăr, nu?

Netflix and Chill imaginat acum 100 de ani

Tot Steinmetz scria de faptul că vom consuma cultură și entertainment în casă. „Nu va mai fi nevoie să te duci în săli de concerte. Vom introduce un ștecher într-un receptor de bază, cum facem pentru aspirator sau o lampă, și vom avea concertul în casa noastră. Muzica va fi oferită de o stație centrală și distribuită abonaților ca la serviciul telefonic astăzi. Probabil va fi wireless, dacă o casă va avea un aparat de tipul unui radio. Vom putea să auzim starurile operei europene în casa noastră”.

Așadar, Netflix, Spotify și alte servicii erau imaginate în acest articol de acum 100 de ani.

Vehicule electrice

Automobilele și mototicletele electrice au fost o idee înainte ca vehiculele pe combustie internă să apară, dar ele au avut nevoie de mulți alți ani pentru a reveni la modă.

Steinmetz scria de faptul că pe măsură ce curentul electric se va dezvolta vor apărea mai multe vehicule electrice.

„Ne vom schimba sistemul de transport. Vor fi automobile electrice, biciclete și triciclete de acest tip. Pentru că vor fi simple și la un cost mic, vor fi disponibile tuturor”, spunea Steinmetz.

Cărțile ne vor fi citite

În ziarul „Miami News” din august 1921 a fost publicat un articol despre lumea de peste 100 de ani. Și audiobook-urile sau podcast-urile erau prevăzute.

„Cele mai bune cărți vor fi reproduse pentru diferite mașinării de vorbit. Tonul exact al cărților va fi imitat în orice casă”.

Pe lângă aceste predicții, acum 100 de ani oamenii își imaginau și trotuare care ar funcționa ca scările rulante. Nu le avem pe acelea prin orașe, ci doar prin aeroporturi. De asemenea, în 1921 oamenii își dădeau seama că oceanele nu vor mai fi o barieră în 2021 datorită avioanelor de mare viteză.

Poți vedea toate predicțiile din 1921 pentru 2021 în acest articol din revista „Entrepreneur”.