Carrefour România derulează un proiect de test în parteneriat cu start-up-ul AiSA (Artificial Intelligence Space Analytics), participant pe care l-a mentorat la ediția de anul trecut a programului Innovation Labs.

Soluția Customer Engagement Module, dezvoltată de AiSA și definită sub coordonarea specialiștilor Carrefour România, urmărește îmbunătățirea experienței din magazine a clienților și facilitarea interacțiunii cu angajații acestora, prin intermediul tehnologiei. Proiectul se va desfășura în hipermarketul Băneasa, București, pe o perioadă de două luni, începând cu luna aprilie.

Totodată, Carrefour România se implică și în a zecea ediție a Innovation Labs, al cărui partener național este de opt ani. Până acum, echipa Carrefour a mentorat echipe de la 17 universități din 8 orașe, care au propus soluții pentru industria de retail.

De exemplul, startup-ul Fullscreen Digital, mentorat de reprezentanții Carrefour România, a dezvoltat o soluție care ulterior a fost preluată de companie și folosită în construirea aplicației Carrefour.

Cum funcționează soluția AiSA

În ceea ce privește aplicarea soluției susținute la ediția de anul trecut a programului, Customer Engagement Module face parte din suita de retail a start-up-ului AiSA și vine ca răspuns la noua reformă digitală a pieței din ultimii ani, folosind automatizarea proceselor pentru îmbunătățirea fluxului operațional din magazinele fizice.

Soluția presupune ca angajații magazinului să poarte o brățară, care îi alertează prin semnale vibrante în momentul în care un client are nevoie de asistență în magazin, acesta din urmă solicitând suport printr-o tabletă amplasată la raft.

Soluția rulează pe terminale Android și are autonomie de peste 8 ore. Brățările vor fi purtate prin rotație de către personalul magazinului, fiind implicați aproximativ 20 de angajați în proiectul pilot, care vor deservi cinci zone din magazinul Carrefour Băneasa, unde există o nevoie ridicată de asistență la vânzare: electrocasnice mari și mici, audio-video, puericultură, zona de articole sezoniere și cea de vinuri.

Proiectul-pilot din magazinul Carrefour Băneasa demarează în luna aprilie pentru o perioadă de două luni. Astfel, în luna iunie se vor putea extrage primele concluzii pe baza rezultatelor obținute.

Echipa AiSA este formată din 5 persoane, cu un background de specializare educațional la facultăți precum Universitatea Politehnică din București – Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea din Groningen – Artificial Intelligence, Universitatea din Birmingham – Business Management & Marketing. Formula actuală a echipei s-a consolidat în cadrul ediției din 2021 a programului de pre-accelerare destinat start-up-urilor tehnice, Innovation Labs.

Prin participarea la acest program de mentorat, echipa s-a extins și a avut acces la un ecosistem propice pentru validarea și testarea soluțiilor, având parte de colaborări cu parteneri ai programului, precum Carrefour România, care a identificat potențialul soluției Customer Engagement Module și a ajutat echipa să definitiveze soluția.

La încheierea programului, progresul făcut de AiSA a fost recompensat cu două premii în finala Demo Day: Premiul Votul Publicului ediției Innovation Labs 2021 și Premiul Start-up-ul cu cel mai mult potențial, oferit de Carrefour România.