Hackathonul din Timișoara este prima etapă a programului Innovation Labs, ajuns la cea de-a doua ediție din Timișoara. La eveniment au participat peste 30 de tineri care au prezentat în prima zi de eveniment idei pentru produse inovatoare încadrate în cele 6 direcții de dezvoltare pentru Smart Territories: Agriculture, Cyber-Security, Energy, Health & Lifestyle, Retail și Smart Cities.
După o etapă de votare din partea publicului și a juriului, în Hackathon au rămas să-și ducă mai departe viziunea 14 echipe. În următoarele 24 ore, participanții au lucrat la dezvoltarea ideilor și realizarea unui prototip viabil și persuasiv sub îndrumarea mentorilor - antreprenori și profesioniști de top din industria IT&C.
Pe 12 martie, în cea de-a doua zi a Hackathon-ului, echipele au prezentat versiunea rafinată a produsului și a strategiei de business, dezvoltate pe parcursul a 24h, alături de mentori. Fiecare echipă și-a demonstrat evoluția de la o simplă idee la un concept viabil al unui produs atractiv pentru utilizatori. Juriul a avut misiunea dificilă de a selecta cele mai credibile nouă idei de produs cu potențial disruptiv, alegând astfel echipele care vor continua dezvoltarea prototipurilor în etapa de mentorat a Innovation Labs din Timișoara.
Astfel, pentru direcția de SmartCities încărcătorul wireless dezvoltat de către echipa Qivee facilitează încărcarea simultană a telefoanelor și dispozitivelor multiple, astfel eliminând căutarea prizelor. Prin intermediul dispozitivului se pot afișa pe telefon mesaje dorite de utilizator. Echipa își propune un produs care se pliază pe nevoile clientului, fără emisii de câmp în afara spațiului dorit.
Pentru direcția de Retail echipa IndexAR reprezintă o platformă de realitate augmentată ce optimizează vânzările pentru firmele mici și mijlocii. IndexAR se adresează în special producătorilor de mobilă, comercianților de produse de amenajare interioară și dezvoltatorilor imobiliari. Soluția combină o platformă, o aplicație și o comunitate de utilizatori, scăzând costurile operaționale și cele generate de retururile de produse și sporind satisfacția cumpărătorilor
În direcția de Health&Lifestyle echipa Mindfully propune un prototip pentru detectarea timpurie a schizofreniei. Produsul se bazează pe analiza indiciilor verbale ale pacientului, mai ales pe frecvența schimbării câmpurilor semantice și se adresează specialiștilor neurologi, confruntați cu dificultatea detectării primelor simptome ale bolii.
Toate echipele câștigătoare din Hackathon intră acum într-o perioadă intensă de training de trei luni, timp în care se vor întâlni săptămânal cu mentorii lor. Tinerii vor împărtăși experiențele unor antreprenori sau oameni de business de vârf, explorând ecosistemul antreprenorial românesc. În plus, li se vor oferi tehnologii de ultimă generație pentru dezvoltarea produsului, prin intermediul partenerilor programului.
Pe 24 mai, în cadrul Demo Day, finaliștii programului își vor prezenta prototipurile în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie premiate și să beneficieze de sprijinul Innovation Labs și a susținătorilor programului și după încheierea acestuia.
Urmează Alba-Iulia
Pe 8-9 Aprile va avea loc Hackathon-ul Innovation Labs din Alba-Iulia în cadrul Smart City Alba Iulia 2018, proiectul pilot al Orange Romania, partener principal al programului Innovation Labs. Înscrierile încep pe 13 martie - www.innovationlabs.ro/register. Orange a deschis infrastructura și platforma de Smart City echipelor din toate orașele participante, mai multe detalii fiind disponibile pe www.innovationlabs.ro/tech.
Echipele câștigătoare ale Hackathonului din Timișoara
- Echipa Mindfully propune un prototip pentru detectarea timpurie a schizofreniei. Produsul se bazează pe analiza indiciilor verbale ale pacientului, mai ales pe frecvența schimbării câmpurilor semantice și se adresează specialiștilor neurologi, confruntați cu dificultatea detectării primelor simptome ale bolii.
- Dispozitivul ingenios implementat de echipa Bike Tracker poate localiza unul sau mai multe obiecte sau animale pe o rază de 30km în zona rurală și 55km în zona urbană. Utilizatorul poate urmări în timp real locația acestora prin internet.
- Încărcătorul wireless dezvoltat de către echipa Qivee facilitează încărcarea simultană a telefoanelor și dispozitivelor multiple, astfel eliminând căutarea prizelor. Prin intermediul dispozitivului se pot afișa pe telefon mesaje dorite de utilizator. Echipa își propune un produs care se pliază pe nevoile clientului, fără emisii de câmp în afara spațiului dorit.
- Echipa Safe Bit a dezvoltat un soft care securizează rețeaua locală și dispozitivele smart. Accesul persoanelor străine trebuie aprobat de către utilizator în timp real, astfel asigurând securitate deplină.
- Cei de la Sensidev oferă prin aplicația lor o soluție de monitorizare a unor parametri fizici relevanți pentru o companie. Spre exemplu poate fi observată temperatura apei dintr-un bazin, aceasta fiind afisată prin intermediul unei aplicații mobile. În acest fel, operatorul este informat în legatură cu schimbările care au loc și poate realiza manual ajustările necesare în timp util.
- IndexAR reprezintă o platformă de realitate augmentată ce optimizează vânzările pentru firmele mici și mijlocii. IndexAR se adresează în special producătorilor de mobilă, comercianților de produse de amenajare interioară și dezvoltatorilor imobiliari. Soluția combină o platformă, o aplicație și o comunitate de utilizatori, scăzând costurile operaționale și cele generate de retururile de produse și sporind satisfacția cumpărătorilor.
- SmartHab propune un asistent personal pentru gestiunea inteligentă a locuinței, oferind utilizatorilor control asupra rutinelor zilnice și condițiilor ambientale. Soluția se bazează pe un dispozitiv unic conectat la o rețea de senzori ce agregă informații privind temperatura, umiditatea, presiunea, mișcarea și consumul de utilități. SmartHub este destinat persoanelor cu venituri medii, precum si celor care au nevoie de atenție permanentă precum și îngrijitorilor lor.
- ZeroCozi oferă un sistem digital de management al programărilor și accesului la obiective care generează cozi. Solutia se adresează instituțiilor publice, obiectivelor turistice, clinicilor precum și tuturor organizațiilor care gestionează relații cu clienți multipli și au un risc de aglomerare. Sistemul oferă programări digitale, notificări privind ora accesului pentru clienți, precum și metode rapide de feedback și ajustare a serviciilor pentru furnizori.
- Queet ofera un ansamblu de soluții pentru combaterea dependențelor, util pentru cei ce se confruntă cu dependența de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc etc. Utilizatorii apelează la o aplicație mobilă ce procesează informațiile de la senzori înglobați în obiecte wearable, înregistrând meta-date și procesând informațiile prin algoritmi de machine learning. Queet recunoaște tiparele comportamentale și le adresează prin gamificare și încurajarea
Citește și
Câștigătorii Innovation Labs Sibiu 2017
Câștigătorii Innovation Labs Cluj-Napoca 2017