20 de speakeri, aproximativ 400 de participanți, și unul dintre puținele, dacă nu chiar singurul festival tech, unde cafeaua din partea casei este chiar o cafea de specialitate, prăjită și distribuită local.
Și dacă tot am început cu un aspect care m-a super bucurat, vreau să vă las aici cu 5 lucruri cu care am rămas în urma participării la Prow, acele 5 lucruri care mi-au plăcut la conferință sau care au aprins un bec pentru idei noi sau pentru o serie de ”cum ar fi?”.
1. Comunitate cu cei ca tine și mai ales cu cei diferiți de tine
Primul gând iluminator a venit chiar de la primarul Timișoarei, care a deschis seria talk-urilor pe scena mare. Dominic Fritz a spus că la astfel de evenimente, oamenii vin să cunoască persoane diferite de ei.
Și asta cumva consolidează ideea de comunitate și identitate din ecosistem. Și că doar așa se poate construi un climat de empatie, inovație și critical thinking.
Desigur că a abordat și subiectul Timișoarei în calitate de capitală europeană a culturii, dar de aici extrag doar o inițiativă care mi s-a părut foarte interesantă și disruptivă, așa cum le place și multor startup-uri să fie.
Într-o piață din Timișoara, unul dintre proiectele artistice a implicat un fotograf profesionist care a realizat portretele comercianților din piață, transformând apoi centrul comercial într-o galerie de artă, unde protagoniștii erau chiar vânzătorii. Cumva ăsta e un exemplu foarte bun de a scoate oamenii din zona de confort, de a-i implica și de a-i face parte dintr-un proces de care, poate, se simt mai îndepărtați.
2. Visul unui unicorn vine cu sprijin
Timișoara visează să dea României următorul unicorn. Am auzit-o și în interviul colegului meu, Vlad Andriescu, cu Val Mureșan de la Growceanu, dar și în discursul lui Sorin Maxim, general manager ADR Vest. Sorin a spus la Prow că 2029 este anul în care se va naște acest unicorn.
Pentru asta însă, managerul ADR Vest a spus că prin organizația pe care o conduce vrea să creeze o adevărată instituție de management al fondurilor și că vor face tot ce le stă în puteri pentru asta.
Vor să pună bazele unui parteneriat între corporații și IMM-uri și să creeze și un VC la nivel regional. Până în 2029, ADR Vest și-a propus să ajungă la 2 miliarde de euro investiți în fondurile de dezvoltare ale regiunii, odată cu anul în care va pleca și următorul unicorn românesc în lume.
Sprijinul ADR Vest pentru startup-uri va veni sub forma unui accelerator combinat cu grant și fond seed cu fonduri de 8,5 milioane de euro și un venture capital, pentru care vor fi alocate 28,5 milioane euro.
3. Oamenii se evaluează prin impactul produs
Un speaker care mi-a rămas în minte este Mirela Mus, cofondator Product People, un startup din Berlin. Mi-a atras atenția și la networking-ul la vin de dinaintea conferinței, pentru că avea acest goodie bag cu care se plimba și împărțea stickere, brelocuri, ba chiar și beanies, căciuli hipsterești, toate cu brandingul companiei.
Ca să înțeleg mai clar ce face compania ei, Mirela mi-a explicat foarte simplu: imaginează-ți că omul tău de produs intră în concediu de creștere copil și trebuie să umpli rolul ei pentru o perioadă scurtă. Aici intervenim noi, găsind persoana potrivită pentru rol, cu un onboarding rapid și cu potrivire în echipă ca să nu fie afectat procesul de scalare. În timp ce îmi povestea, încercam să-mi imaginez startup-ul ăsta în România și pur și simplu nu reușeam.
Pe scenă, Mirela a povestit despre companiile dezvoltate pe modelul ”product led growth”, cu sistemul de growth care a cam murit în 2022, lăsând loc mișcării: ”fă mai mult cu mai puțin”.
Iar cel mai mult mi-a plăcut în talk-ul ei, al unei persoane cu experiență pe a găsi oameni și a crea echipe, că a spus tare și răspicat că oamenii trebuie evaluați și promovați în baza impactului adus, nu în baza experiențelor și experienței anterioare.
4. 2 minciuni și-un adevăr
În orice domeniu se poate aplica regula celor 2 adevăruri și-o minciună. Partea ironică e că minciuna pare cel mai mare adevăr în acest trio. Asta a fost strategia pe care Chris Massey, Senior product manager, facilitator, & coach, și-a bazat talk-ul de la Prow.
Iar în zona creșterii companiilor de produs, una dintre cele mai mari minciuni este că e nevoie de o strategie clară când dezvolți astfel de companii. Dar o strategie clară este un lux care derivă dintr-un management de produs foarte bun. Practic, există și alte adevăruri, mai puțin vizibile, care se pot adapta în companiile care au produsul în centrul strategiei. Și aceste adevăruri pot avea o bază foarte simplă, dar eficientă: discovery, aliniere și execuție.
5. Nu mai luați vitamina N
Vitamina N este imposibilitatea de a spune NU, genul de vitamină pe care a luat-o în extra doze și Tania Nemeș, Director of Product, Digital Sports Experience adidas Sports Apps.
Tania a povestit despre KPI Tree, practic obiective care derivă din alte obiective într-un flux de analiză continuu. Și cumva un copac al obiectivelor care se naște și din analiza contextului, a deciziilor și a istoricului.
Cum a povestit și ea, în ianuarie aplicația și comunitatea de alergători parte din Adidas, Runtastic, avea o adopție a utilizatorilor foarte mare, și un KPI Tree încerca să-i ajute să vadă dacă e ceva ce au făcut ei foarte bine în strategia de produs, sau erau doar oameni foarte conștiincioși pe obiectivele lor de Anul Nou. Care de cele mai multe ori implică și ”voi mânca mai sănătos”, ”voi face mai mult sport”.
Vitamina N de care a spus Tania avea legătură clară cu supraîncărcarea oamenilor care lucrează în industrii de produs, dar eu am asociat-o și sistemului lor de evaluare, unde e ok să spui nu și unei idei care credeai că va merge, dar rezultatele îți arată clar că nu e așa.
Dacă ai fost și tu la Prow și ai plecat cu niște notițe, mi-ar plăcea să le știu în acest schimb de experiență post-eveniment.
Iar dacă vreuna din ideile de mai sus ți-a fost de folos, ia-o și du-o mai departe.