Acest articol a fost publicat prima oară în rubrica „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro din data de 14 septembrie 2022.

Recent am fost la munte, la o cazare care promitea multe pe Instagram si a depășit așteptările în plan real. Am discutat cu proprietara, convinsă fiind că terenul din această comună ultra cochetă dintre Brașov și Covasna e o moștenire de familie, o continuare a unei tradiții săsești începută de generații în acel loc.

Dar nu, surpriza a fost că antreprenoarea care crease acel loc magic alături de soțul ei, venise acolo într-a 8-a, cu un transport special de la partid, cu tineri care voiau să facă școală. Ea se născuse într-un sat sărac din Moldova, ieșea cu oile la păscut și tatăl ei n-o lăsa să învețe, oricât de mult i-ar fi plăcut ei școala.

Mi-a spus că îi sufla în lumânare, și nu e o metaforă, ci chiar îi lua sursa de lumină ca să nu mai poată învăța.

Așa că transportul special spre Brașov, către oportunitatea educației, a fost de neratat. Iar de aici, traseu firesc vremurilor: școală, serviciu, căsătorie, copil. În toată schema asta, viitoarea antreprenoare a pus banii la saltea, alături de banii soțului. Și așa au ajuns să construiască locul despre care îți spuneam la începutul scrisorii.

Ieri am avut un interviu cu un fondator cu o poveste similară. El a dat caprele pe școală, și nu are o pensiune, ci un starup de succes, o confirmă anii, investițiile luate și reacțiile publicului.

Iar poveștile care pornesc de la nimic și se duc către drumul succesului par să aibă un numitor comun.

Dorința de a ști, curiozitatea de a vedea ce e dincolo de propria ogradă și sentimentul ăla că nu aparții și că sigur locul tău e altundeva în lumea asta.

Iar dacă știi pe cineva care simte că nu are nimic și pare că nu și-a găsit locul, dă-i un forward. Pentru că ce faci când nu ai nimic? Construiești ceva din ce ai. Îți găsești locul. Iar ca startup, oportunitățile sunt diverse și continue, fie că vorbim de acceleratoare, de acces la fonduri sau de programe și evenimente.

Mă uit la startup-urile care au participat la orice fel de accelerator sau tabără și au energia aia molipsitoare prin care-ți spun că sunt fericiți că și-au găsit locul.

Deci chiar dacă pornești de la nimic, du-te mai departe, sigur e un pic din ceva ce-ți trebuie ție în alt oraș, în altă industrie sau în altă idee.

P.S: dacă ai și tu un exemplu de antreprenor care a pornit din nimic și poți împărtăși povestea lui, poți s-o faci. Folosește cu încredere adresa mea de mail, [email protected].