Ce s-a schimbat? În decembrie 2023, Guvernul României a extins acest cadru de analiză și față de investitorii europeni și, implicit, români, prin Ordonanța de urgență nr. 108/2023 (OUG nr. 108/2023). Mai mult, acest nou cadru acoperă și fondurile acordate de către un investitor către un antreprenor. Astfel, aproape orice investiție directă sau nouă de peste 2 mil. EURO în domenii sensibile devine notificabilă.
Ce investiții sunt notificabile
În primul rând, sunt notificabile investițiile directe făcute cu scopul de a stabili sau menține legături durabile între investitor și antreprenorul sau start-up-ul cărora li se acordă fondurile. Aceste investiții implică fie un grad ridicat de influență a investitorului, fie un grad mare de dependență față de investitor.
Care este aplicația practică a acestei situații? Obligația de a notifica acoperă toate cazurile în care investitorul achiziționează participații, indiferent de procent, cu valoare de peste 2 mil. EURO; acordă împrumuturi (convertibile sau nu) de peste 2 mil. EURO fără de care start-up-ul nu și-ar putea începe/continua activitatea; încheie SAFEs (simple agreement for future equity) cu o valoare de peste 2 mil. EURO, etc. Trebuie avut în vedere că nu se poate evita obligația de notificare prin eșalonarea sumelor pentru a rămâne sub prag în situația în care sumele sunt acordate cu același scop la intervale relativ mici sau regulate de timp.
O altă aplicație practică este aceea în care antreprenorul însuși primește fonduri de peste 2 mil. EURO, astfel încât, de exemplu, nu se poate evita notificarea prin luarea împrumutului de către fondatori și nu de către start-up. E important de menționat aici că se notifică investiția făcută de investitor, și nu modalitatea de finanțare a investiției – spre exemplu, în cazul în care investitorul ia un împrumut bancar pentru a împrumuta mai departe start-up-ul, investiția notificabilă este doar împrumutul acordat de investitor către start-up. Sursa investiției este extrem de relevantă din perspectiva analizei (de exemplu, dacă banca ar fi sancționată internațional), însă nu este notificabilă în sine. Aceeași delimitare este aplicabilă și investițiilor cu surse de finanțare din fonduri UE sau scheme de ajutor de stat – ca regulă, este notificabilă investiția făcută de investitor în start-up/fondurile acordate către antreprenor, nu sursa de finanțare în sine.
Totodată, sunt supuse examinării și investițiile noi (greenfield) de peste 2 mil. EURO – spre exemplu, investiții în active corporale și necorporale legate de demararea activității, extinderea capacității, diversificarea producției, o schimbare fundamentală a procesului general de producție. Exemplul tipic ar fi o rundă de investiții (ex., Series A, Series B), dar și investiții în drepturi de proprietate intelectuală fundamentale pentru activitate, etc.
Ce activități vizează domeniile sensibile?
Domeniile sensibile se raportează în general la activitatea start-up-ului sau activitățile desfășurate de către antreprenor. În teorie, ele sunt definite foarte larg și vag potrivit Hotărârii CSAT nr. 73/2012, dar și prin raportare la regulamentul UE în domeniu. Dintre acestea, cu relevanță deosebită pentru antreprenori și start-ups, sunt notificabile investițiile în sectoarele: inteligență artificială, cloud-based services, securitate cibernetică, software sau aplicații cu geolocalizare sau de supraveghere (de ex. drone), robotică, domeniul aerospațial, tehnologii nucleare și cuantice, nanotehnologii, biotehnologii, semiconductoare, stocarea energiei, social media, healthcare, telecom, software sau componente cu aplicații militare, fintech, agrifin, dar și tehnologii ce implică data processing sau produse/servicii ce presupun accesul la, sau capacitatea de a controla, informații sensibile (de ex. date cu caracter personal). Totodată, pot fi supuse notificării, de exemplu, și investițiile în imobile necesare pentru infrastructura fizică a serverelor (de ex. mining farms).
Contribuția de examinare
Tot ca urmare a OUG nr. 108/2023, notificările privind aceste investiții nu mai sunt gratuite – astfel, pentru fiecare notificare depusă, se plătește o contribuție de examinare de 10,000 EURO. Aceasta se rambursează în eventualitatea în care, urmare a analizei, investiția nu se califică pentru examinare.
Procesul de examinare și experiența altor state
Comparativ cu alte state europene, durata medie de la depunerea notificării până la primirea autorizării este rezonabilă, fiind de aproximativ 7-8 săptămâni.
Examinarea și decizia de autorizare depind de caracterul sensibil al activităților start-up-ului achiziționat și de identitatea investitorului. Până acum nu au existat situații de respingere a cererii de autorizare, însă există o preocupare constantă mai ales pentru investiții non-UE din Rusia, China, ori în sectoare precum cele de mai sus.
Departe de a fi un risc teoretic, numeroase State Membre din UE, S.U.A. sau Marea Britanie au examinat și interzis investiții. De exemplu, Germania, Italia și Marea Britanie au interzis o serie de investiții privind fabricarea de semiconductoare. În alte cazuri, investitorii au fost încurajați să retragă notificarea, spre exemplu o companie israeliană care a abandonat achiziția unui producător german de drone. Similar, Marea Britanie a interzis un acord de licențiere ce viza exploatarea tehnologiei vision-sensing dezvoltată de Universitatea Manchester și o companie chineză.
E important de precizat că unele investiții pot fi autorizate cu angajamente, structurale sau comportamentale, prin care investitorul își asumă o serie de obligații speciale față de statul român. Aceste angajamente diferă de la caz la caz, în funcție de sector și de riscurile identificate.
Consecințele neconformării: amenzi semnificative și anularea investiției
Punerea în aplicare a unei investiții fără obținerea autorizării, ori nerespectarea angajamentelor asumate în cazul autorizării condiționate, se sancționează cu până la 10% din cifra de afaceri mondială a investitorului din anul financiar anterior sancționării. Aceeași sancțiune se aplică și în cazul în care investitorul furnizează informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare.
Mai mult, în eventualitatea în care investiția nu a fost notificată și afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru UE, investiția poate fi chiar anulată. În acest sens, atenție start-up-urilor sau antreprenorilor care colaborează în proiecte sau programe UE precum Copernicus, Horizon 2020, Trans-European Networks for Transport (TEN-T), Trans-European Networks for Energy (TEN-E), Trans-European Networks for Telecommunications, European Defence Industrial Development Programme, etc.
Ce e de făcut? Atât investitorii, cât și start-up-urile, trebuie să monitorizeze cu atenție fondurile acordate/primite, să determine din timp, cu asistență specializată, eventuala obligație de notificare și să aloce contractual posibilele riscuri legate de respingerea sau autorizarea cu angajamente a investiției. Asistența specializată în acest domeniu este extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât este un regim relativ nou, într-o continuă adaptare. În eventualitatea unui dubiu asupra obligației de notificare, este recomandată notificarea, cu atât mai mult cu cât, dacă investiția nu se califică pentru examinare, contribuția de examinare de 10,000 EURO se restituie.