Vodafone Bootcamp este un eveniment de două zile care va fi organizat între 23 și 24 martie în București. Înscrierile pentru participarea la Bootcamp sunt deschise până pe 29 februarie.

Vodafone Bootcamp reprezintă următorul pas în strategia Vodafone Business și își propune să construiască o comunitate de business. În comunitatea Deschis la Nou. Deschis la Tehnologie, antreprenori români de succes, alături de specialiști Vodafone oferă participanților sfaturi și soluții încercate pentru dezvoltarea unui business.

Poți înscrie afacerea ta la Vodafone Bootcamp aici.

De ce digitalizare? Pentru că pentru a fi competitiv pe piața locală și europeană afacerile trebuie să ajungă la mai mulți clienți într-un mod eficient și rapid. Conform ultimului studiu DESI, România ocupă ultimul loc în ceea ce privește nivelul de digitalizare.

În același timp, IMM-urile reprezintă peste 50% din PIB, dar se clasează pe ultimele locuri în adoptarea soluțiilor digitale. Astfel, digitalizarea nu mai reprezintă accesul la computere, internet sau email, ci folosirea Cloud-ului, a data centerelor și a soluțiilor de securitate pentru creștere.

Alături de Mihnea Rădulescu, Director B2B, membru în board-ul Vodafone România, am discutat despre avantajele pe care digitalizarea și tehnologia le aduc în cadrul unui business. Astfel, în opinia lui, digitalizarea este echivalentă cu un grad sport de competitivitate în cadrul unei afaceri, mai ales că vorbim despre o schimbare de generații, spre una care consumă mult mai mult tehnologie, care este familiarizată cu gadgeturi, și care-și schimbă, astfel, și obiceiurile de consum. Iar antreprenorii, proprietarii de afaceri, trebuie să țină pasul cu aceste schimbări de comportament ale consumatorilor tocmai pentru a continua să rămână relevanți pe o piață tot mai aglomerată.

Aceasta este una dintre temele Vodafone Bootcamp, eveniment care va fi organizat între 23 și 24 martie în București, și pentru care încă vă puteți înscrie până pe data de 29 februarie. Vor fi aleși 50 de antreprenori care vor participa la un bootcamp intensiv de două zile, scopul evenimentului fiind de a deschide o serie de conversații între specialiștii operatorului telecom și antreprenori, precum și de a le oferi acestora din urmă informații aplicate despre cum pot digitaliza afacerea eficient și care este utilitatea unei prezențe digitale.

Mihnea Rădulescu ne-a oferit informații și despre modul în care vor fi jurizate înscrierile pentru bootcamp, în interviul video pe care-l puteți urmări cu el mai sus. Citiți cele mai importante declarații ale reprezentantului Vodafone România în cele ce urmează.

Temele interviului cu Mihnea Rădulescu, Director B2B, membru în board-ul Vodafone România:

  1. Când ai fost ultima dată deschis la nou în business și cum a fost? (cu exemple)
  2. Dacă ar fi să descrii digitalizarea simplu pentru un business la început de drum sau care nu este digital, cum ai face-o?
  3. Dacă ai fi astăzi antreprenor la început de drum, care sunt 3 lucruri pe care ai vrea să le afli?
  4. Mi-e frică de tehnologie, afacerea mea merge - are un profit bun și mă pot întreține pe mine și pe familia mea - de ce am nevoie de tehnologie?
  5. De ce Vodafone Bootcamp și ce pot învăța participanții acolo?
  6. De ce e nevoie să aduceți antreprenorii aproape de voi într-un asemenea eveniment?
  7. Ce soluții le puteți oferi antreprenorilor care participă?
  8. Cum se jurizează participanții înscriși la Bootcamp pentru a avea 50 de antreprenori la eveniment? Care sunt criteriile pe care le urmăriți?
  9. Ce oportunități au ei în 2024 pe lângă Bootcamp-ul Vodafone?

Iată ideile principale pe care le vei putea descoperi în interviul video cu Mihnea Rădulescu

1. Digitalizarea e o sumă de unelte pentru competivitate

”Digitalizarea ține de foarte multe soluții, vorbim despre zona de business, de antreprenori. Digitalizarea este o sumă de unelte pe care antreprenorii le pot folosi și care îi pot ajuta să devină mai competitivi. De fapt, în primul rând să devină mai competitivi, fie pentru că își reduc costurile și atunci au mai mulți bani pe care îi pot investi în alte zone de business, fie că sunt mai prezenți în piață, se fac mai cunoscuți către consumatori, către clienții lor finali, fie că dezvoltă canale de distribuție sau vânzări, fie că pur și simplu sunt tot mai compliant cu cerințele actuale ale pieței.”

”Pentru mine ar însemna foarte mult să învăț cum să fiu competitiv. Competitivitatea în ziua de astăzi înseamnă prezența în mediul digital. Generațiile se schimbă, inevitabil, și toți înțelegem că noile generații nu mai consumă cum o făceam în trecut.”

”Cum să fac să comunic cât mai bine cu consumatorii, să-i deservesc mai bine.”

2. Sub 20% din IMM-urile din România sunt digitalizate

”Tehnologia este o oportunitatea foarte mare. Sub 20% din IMM-urile din România sunt digitalizate. Nefiind deloc digitalizate, șansa de a sări niște etape și a se digitaliza la un nivel fit for future este foarte mare. Cred că trebuie să privim cu încredere spre viitor. De aceea am lansat și această platformă ”Deschis la tehnologie, Deschis la nou”.”

”Prin platforma pe care am lansat-o, unul dintre obiectivele pe care le avem este să venim mai aproape de antreprenori, să vorbim cu ei, să creștem acest nivel de informare la nivelul antreprenorilor.”

3. Oportunitatea Vodafone Bootcamp și a platformei Deschis la nou, Deschis la tehnologie

”Antreprenorii vor putea să aibă acces la servicii fără a lua bani din alte părți ale business-ului. Vom veni în întâmpinarea lor cu servicii sau soluții.”

”Vodafone Bootcamp: prin platforma Deschis la Nou, încercăm să venim mai aproape de antreprenori. De ce? Pentru că nu prea vorbește nimeni cu antreprenorii pentru că structura pieței de IT în România este una foarte fragmentată.”

”Accesul la resurse dedicate pentru a primi educație, pentru a putea primi informații este extrem de limitat. Puține companii ajung să vorbească direct cu antreprenorii.”

”Avem acest lux de a avea o relație cu mii de antreprenori din România și e un rol pe care ni l-am asumat. Ne dorim să facem business, dar există și o componentă socială, anume educația la nivelul antreprenorilor, să-i informăm, să le dăm oportunitatea să pună întrebări, să avem această interacțiune pre-digitalizată. Atunci când hotărăsc să meargă într-o direcție de digitalizare, să o facă în mod informat, în mod corect pentru business-ul lor. Mai rău se poate întâmpla.”

”Ca o dezvoltare organică a platformei dedicate antreprenorilor, am creat acest bootcamp de 2 zile. Nu este singurul, este doar primul dintr-o suită pe care ne-o propunem.”

”50 de antreprenori, 50 de companii mici din România, vor avea ocazia să stea 2 zile alături de noi, alături de un grup de mentori care vor sta de vorbă cu ei, care le vor ține niște prezentări, cu care vor interacționa pe parcursul celor 2 zile pe diverse subiecte.”

4. Ce vor învăța antreprenorii la Vodafone Bootcamp

”Vrem să acoperim ce înseamnă digitalizare, soluții care se pot aplica pentru antreprenori și, o componentă foarte importantă, cum gestionează schimbarea din mediul offline, în mediul online, cum să construiască un business case și cum să înțeleagă acel business case în vederea rezultatelor pe care le pot obține, și cum să gestioneze schimbarea cu angajații. Ca orice schimbare, există o rezistență la schimbare și trebuie educați angajații, trebuie implicați în acest proces de schimbare.”

”E un cumul de criterii. Ne vom uita foarte mult la nevoi, la nevoile pe care le au companiile din acest prim bootcamp, pentru ca să putem să avem o variație și o discuție care să aibă un sens larg. Credem în potențialul uriaș al răspândirii informației. Vorbim de câteva sute de antreprenori care pot duce vorba mai departe. Pot vorbi în comunitățile din care fac parte, noi ne dorim ca platforma ”Deschis la nou, deschis la tehnologie” să fie o platformă de comunicare și între antreprenori, nu doar între noi și antreprenori.”

”Este despre ajutor, despre a înțelege și despre discuții relevante.”

”Ne-am dat seama că a vorbi cu un antreprenor despre tehnologie, despre soluții de business este diferit față de cum vorbim pe zona de telecomunicații. Focusul pe care îl are un consultant de vânzări de la Vodafone este unul limitat. De aceea am dedicat o echipă de consultanți dedicați doar pe soluții și cu care se poate dezbate această zonă de digitalizare. Ne dorim ca antreprenorii să aibă acces la informații despre digitalizare. Sperăm ca ei să apeleze cu încredere la consultanții noștri. Vom scala aceste echipe de consultanți, pentru că ne dorim foarte mult să vorbim cu antreprenorii. Ne dorim ca orice antreprenor să poată suna la Vodafone și poată avea acces la o discuție cu un specialist de-al nostru. Încercăm să deschidem toate ușile și să le oferim antreprenorilor și companiilor acces să vorbească despre digitalizare. Suntem aici să facem un business împreună.”