Un studiu recent arată că prețul unei achiziții tip employee benefits, precum un laptop sau un telefon mobil, reprezintă doar 55% din costul total al deținerii acestuia. Practic, o bună parte din costurile dedicate device-urilor companiei nu sunt cunoscute în faza de achiziție, însă apar pe parcurs sub formă de reparații, asigurări de bunuri, transport și logistică sau securizare.

INKI schimbă modul în care companiile aleg să cumpere și să gestioneze ciclul de viață al unui device, punând la dispoziția businessurilor mici și medii un abonament all-inclusive ce cuprinde asigurare, mentenanță, securizarea datelor, gestionarea la distanță a dispozitivelor, servicii buy-back și asistență. Cu alte cuvinte, toate costurile imprevizibile ale deținerii dispozitivelor sunt eliminate, iar cheltuiala inițială este înlocuită cu un cost operațional.

Întregul proces este gândit astfel încât diversele cash traps întâmpinate în procesul de digitalizare să dispară, îmbunătățind fluxul de numerar și eliminând cheltuiala inițială de achiziție a device-ului. Astfel, prin evitarea unor investiții mari one-time și obținerea unor prețuri avantajoase lunare sub modelul INKI, costul poate fi redus cu până la 30%.

„Promisiunea unui serviciu all-inclusive, cu costuri predictibile, este ce ne-a convins să alegem INKI. Fiind o companie în creștere rapidă, pentru noi este important să ne concentrăm atenția pe activitățile care aduc plusvaloare afacerii noastre și să putem beneficia întotdeauna de echipamente moderne delegând logistica aferentă gestionării acestora. În acest sens, INKI a dovedit că este un serviciu inovator, pe care te poți baza, și ne bucurăm să-i oferim recomandarea noastră călduroasă" susține Sorin Enache, COO Omniconvert - client INKI.

Pachetul de servicii este adaptat în funcție de mai multe scenarii pe care antreprenorii le pot întâmpina, propunând soluții avantajoase care se diferențiază de alternativele de rental sau achiziție:

  • Extinderea garanției peste perioada standard de 1 an asigurată de producător. Dacă folosești device-ul mai mult de 12 luni, vei putea în continuare să te bucuri de beneficii.
  • Asigurarea bunurilor pentru a acoperi eventualele pierderi, furturi sau daune aduse dispozitivelor;
  • Managementul dispozitivelor (MDM): în caz de furt sau pierdere, device-urile pot fi dezactivate astfel încât pierderea datelor să fie prevenită;
  • Echipă IT dedicată pentru gestionarea dispozitivelor, ceea ce presupune eficientizarea personalului care nu se mai ocupă de sfera tehnică a proceselor de lucru și de mentenanța activelor din companie.

MacBook Air Midnight M2: eficiența angajaților la un click distanță

În ceea ce privește preferințele pentru tehnologia de ultimă generație, clienții INKI sunt cel mai adesea interesați de dispozitivele Apple, cu precădere laptopurile MacBook Air sau MacBook Pro.

„Produsul cel mai popular din gama INKI este MacBook Air cu procesor M1. Este un laptop cu performanțe excelente într-o formă compactă, cu o diagonală de 13,3 inchi și poate fi avut pentru 39 euro/lună (fără TVA). Iar în curând vom fi printre primii din piață care vor face disponibilă noua gamă Apple recent lansată, echipată cu procesoare Apple M2”, susține Cristian Darie, unul dintre cei 4 fondatori INKI.

Modelul device-as-a-service își propune să devină o echipă de IT externalizată ce permite flexibilitate 100%, ocupându-se de nevoile individuale nu doar ale fiecărei firme partenere, ci chiar ale fiecărui angajat.

INKI oferă deja serviciile către companii din mai multe țări, având clienți care operează parțial sau integral remote. Un segment ce iese în evidență în portofoliu sunt startup-urile și scale-up-urile aflate în creștere rapidă, precum Bunnyshell, FLOWX.AI și Omniconvert, pentru care degrevarea operațională este foarte importantă.

Află mai multe despre conceptul device-as-a-service pe website-ul oficial inki.tech.