Adoptarea unei strategii de IP la momentul potrivit te poate salva și îți poate crește avantajul competitiv, concluzie care reiese dintr-un studiu realizat de Deloitte. Același studiu susține că principala amenințare a companiilor tech este furtul activelor de proprietate intelectuală, iar șantajul financiar reprezintă o practică destul de comună.

De ce este important să ai o strategie IP

Foarte multe start-up-uri reușesc să aibă în vedere fiecare aspect birocratic, dar exclud, din lipsa informației, importanța unei strategii de proprietate intelectuală. Această strategie trebuie gândită în detaliu și trebuie să fie în armonie cu întreaga idee de business de la care s-a pornit. Accelerarea tehnologică a dezvoltat necesitatea de a crea sau reevalua, după caz, strategia de proprietate intelectuală a companiilor. Acest aspect a venit la pachet și cu o reformare a brevetelor de invenție, conform unui raport publicat de Deloitte.

Potrivit unui studiu realizat de PwC, activele de IP ale unei companii pot reprezenta până la 70% din valoarea financiară a acesteia. O strategie efectuată încă din fază incipientă poate salva, așadar sume uriașe de bani. Prin urmare, ce este de făcut atunci când ai o idee de business și îți dorești ca ideea ta să fie doar a ta?

Care sunt activele de IP pe care le poți proteja

Pentru a înțelege ce anume presupune o strategie de IP, trebuie să ai în vedere care sunt elementele de bază ale acestei strategii. În primul rând, compania va avea în vedere principala activă de IP care va fi exploatată de către firmă. Fie că vorbim aici despre o marcă, un desen industrial, un software (pentru companiile tech), sau chiar indicații geografice, valoarea acestei active poate fi echivalentă cu prețul întregului business dacă nu este protejată încă din faza incipientă. În ultimii 10-15 ani, valoarea unei astfel de active a crescut cu până la 80%, concluzie care reiese dintr-un studiu realizat de KPMG.

Marca - cea mai cunoscută activă de IP. Cât de importantă este pentru business-ul tău

Primul pas pe care îl ai de făcut atunci când ai o idee de business și vrei să o implementezi este să apelezi la ajutorul unui specialist de proprietate intelectuală. El te poate ajuta pe întreg parcursul procesului: de la înregistrarea mărcii, fie că vorbim despre înregistrarea mărcii la nivel național, fie că vorbim de înregistrarea acesteia la nivel internațional. Acest aspect va fi stabilit tot împreună cu specilistul de IP, în funcție de teritoriile în care dorești să îți dezvolți business-ul.

Trebuie menționat că o strategie de IP este un plan diferit, iar de cele mai multe ori, nu este unul extrem de complex. Principalii pași pe care trebuie să-i urmezi sunt crearea unui logo unic, care mai apoi să fie înregistrat ca marca verbală (text simplu) sau combinată (poză însoțită de text). Din momentul în care marca a fost înregistrată, următorul pas este reprezentat de efectuarea unui serviciu de monitorizare de marcă.

Protejeză și restul asset-urilor de IP

Mulți antreprenori consideră că doar marca este importantă atunci când creezi un soft nou. Însă un astfel de produs conține nenumărate asset-uri care pot face diferența între succesul sau eșecul unui astfel de produs.

Pentru a fi sigur că nu oferi competiției posibilitatea de a-ți fura ideea trebui să ții cont și de celelalte active de IP. Dacă ai creat o aplicație și îți dorești ca aceasta să fie protejată ai două posibilități: plicul cu idei (care îți depozitează și păstrează în siguranță creațiile ce pot constitui dovada datei la care autorul a depus documentul) sau protejarea design-ului aplicației prin intermediul desenului industrial. Totodată, atunci când am creat o aplicație trebuie să protejăm și codul sursă din spatele ei.

Acesta poate fi protejat ca atare la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). O dată înregistrat acest software, poți fi sigur că el va fi protejat de o eventuală încălcare a drepturilor. Un alt aspect foarte important, dar care este exclus, de cele mai multe ori, este înregistrarea numelui de domeniu. Acesta poate avea implicații mari în ceea ce privește branding-ul companiei, implicații privind crearea și menținerea valorii mărcii, având în vedere că lumea domeniilor devine din ce în ce mai complexă. Gestionarea și securizarea acestei active reprezintă un pas important în ceea ce privește viitorul companiei. Nu trebuie să uiți și faptul că domeniile .ro, asemenea celor internaționale, au de câțiva ani durată limitată și dacă nu ai recumpărat domeniul atunci când acesta a expirat, poți fi pus în situația în care acesta va fi luat de către altcineva.

Excepții de la regulă

Există și situația în care firmele produc aplicații pentru telefoanele mobile și reușesc prin intermediul inovației să genereze un brevet. Acest brevet poate fi, de asemenea, protejat cu ajutorul unui specialist de proprietate intelectuală, prin depunerea acestuia la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). Trebuie să ții cont de această informație și prin prisma faptului că valoarea unui brevet în portofoliul unei companii a crescut cu până la 56%, în ultimii 10 ani, conform unui raport realizat de KPMG.

În loc de concluzie

Atunci când o idee ți se pare unică și vrei să o pui în aplicare printr-o afacere, trebuie să te asiguri că o vei proteja ca atare. Așadar, există câțiva pași simpli, dar vitali care pot fi urmați: protecția mărcii (prin protejarea numelui și a logo-ului firmei), protejarea activității companiei prin atenția acordată activei principale, dar și înregistrarea numelui de domeniu, modalitate prin care afacerea se poate proteja. Depinde doar de tine să știi când e momentul potrivit să acționezi în beneficiul companiei tale.